Câștigă lupta sezonului în livezi - Revista Ferma
5 minute de citit

Câștigă lupta sezonului în livezi

stocare pere KWIZDA_b

Dușmanii livezilor sunt și inamicii noștri. Pentru că ne dorim foarte mult succesul dumneavoastră, al pomicultorilor, astăzi vă recomandăm o combinație foarte utilă contra insectelor și acarienilor care primejduiesc producția din acest sezon. Este vorba despre acaricidul Ortus și insecticidul Harpun.

 

Acaricidul Ortus – fără acarieni, fără probleme

Ne referim, desigur, la acarianul roșu al pomilor, Panonychus ulmi, atacurile sale având importanță economică mai ales la măr și la prun, deoarece în cazul acestor specii, densitățile pot fi mari (150 de indivizi). Acarienii înțeapă frunza, extrag suc celular, în zona de atac apărând pete ce se vor extinde, cauzând căderea frunzelor.

Impactul asupra recoltei depinde de momentul atacului: dacă acesta are loc primăvara, este afectată cultura curentă, în vară – urmările se vor vedea asupra recoltei următoare, din cauza nediferențierii mugurilor de rod. Menționăm faptul că pomii atacați de acest acarian sunt mai sensibili la frigul de peste iarnă (nu se mai maturizează lemnul), până la a le fi amenințată supraviețuirea.

protectie pomi KWIZDA_b

 FotoAtacul acarianului roșu la pomi fructiferi

 

Aplicare flexibilă

 

Acaricidul Ortus, pe bază de fenpiroximat 50 g/l, combate foarte eficient acarianul roșu al pomilor, acționând prin contact și ingestie. Produsul prezintă beneficiul aplicării flexibile: momentul ideal de utilizare este atunci când populația de acarieni începe să crească. De asemenea, aplicarea timpurie (preventivă) și de lungă durată (21-28 de zile) este foarte eficientă. Acționează în toate etapele de dezvoltare ale acarienilor, cu efect rapid, eficient și de lungă durată și nu emite vapori.

Doza recomandată este de 1 litru/ha, iar perioada de pauză este de 14 zile. Este foarte importantă calibrarea echipamentului pentru a realiza o acoperire totală a plantei. De asemenea, subliniem faptul că este binevenită utilizarea surfactanților/adjuvanților, cum este Designer, care asigură o aderență mai bună a produsului pe frunze și, astfel, crește rezistența la spălare în caz de precipitații dese, cum se prezintă și sezonul curent.

Pentru un bun management al controlului dăunătorilor în plantațiile de pomi fructiferi, este necesar să utilizați Ortus, acaricid de tip METI (inhibitori ai complexului mitocondrial 1 de transport al electronilor, afectând respirația celulară și producția de energie).

 

Insecticidul Harpun, protecție pentru măr și păr

Pe lângă acarieni, livezile se bucură și de alți „vizitatori nepoftiți”: viermele mărului (Cydia pomonella) și păduchele melifer al părului (Cacopsylla pyricola). Larvele de Cydia pomonella atacă fructele mici, intrând în interiorul acestora, iar fructele astfel atacate nu se mai dezvoltă și cad. De asemenea, larvele pot ataca fructele spre pârguire sau coapte, care după atac putrezesc mai ușor și au o calitate mai scăzută. Atacul se recunoaște prin aspectul specific al galeriilor săpate în fruct, care afectează calitatea acestuia.

Păduchele melifer al părului atacă frunzele plantelor, dar și lăstarii și florile, sugând seva. În anul următor atacului, mugurii de rod nu se vor mai diferenția corespunzător, fapt ce va afecta productivitatea. De asemenea, Cacopsylla pyricola afectează maturizarea lemnului și rezistența generală a plantelor. Atacurile păduchelui melifer al părului se recunosc prin excrementele asemănătoare cu cele ale afidelor („roua de miere”), precum și prin aspectul specific, curbat, al lăstarilor.

protectie mar KWIZDA_b

Foto: Atac al viermelui mărului

 

Indicat în programele de combatere integrată

Harpun, pe bază de piriproxifen 100 g/l, acționează prin contact și translaminar, imitând hormonul juvenil și afectând echilibrul hormonal al dăunătorilor. Administrat din momentul depunerii pontei și până la stadiul de larvă, produsul perturbă metamorfoza și previne dezvoltarea larvelor până la adulți. La adulți, cauzează sterilitate.

Combate insectele în timpul metamorfozei de la faza de ou și până la faza de adult, acționând direct (efect ovicid) sau indirect (prin prevenirea apariției adulților după tratamentul larvelor).

Harpun este un insecticid indicat în programele de combatere integrată a dăunătorilor; are un timp de pauză scurt și cu un profil ecotoxicologic excelent. De asemenea, remarcăm faptul că protejează organismele folositoare: nu are efect asupra acarienilor prădători (care diminuează efectivul de insecte dăunătoare) și prezintă toxicitate scăzută asupra albinelor și a altor polinizatori.

 

Dozele recomandate sunt:

  • • Măr: 1 l/ha. Se aplică atunci când fructele au 1-4 cm. Se recomandă 2 aplicări/sezon, intervalul între două tratamente este de 7-10 zile. Soluție: 600-1000 litri de apă/ha.
  • Păr: 1 l/ha. Se aplică de la îmbobocire până când fructele ajung la jumătate din mărimea finală. Se recomandă 2 tratamente/sezon. Soluție: 600-1000 litri de apă/ha.

Pentru detalii suplimentare, contactați reprezentanții de vânzări Kwizda Agro Romania +40 37 208 97 00 .

un articol realizat de KWIZDA AGRO ROMANIA

Mai multe pe această temă www.kwizda-agro.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →