În articolul găzduit generos de revista Ferma din luna iulie a acestui an, intitulat „Cartoful după potop”, menţionam, ca o concluzie, că „se prefigurează un an de importuri masive de cartof şi o nouă dezamăgire pentru fermierii români. Puţini dintre aceştia, cei profesionişti dar şi cei norocoşi, vor avea însă mari satisfacţii”.
Preşedintele Federaţiei Cartoful din România, Ioan Benea, mi-a confirmat recent previziunea, cu precizarea că termenul „norocoşi” ar fi trebuit să-l înlocuiesc cu „credincioşi”, aici referindu-se apoi mai pe larg la conotaţiile credinţei : credincios faţă de profesia ta, apoi faţă de pasiunea ta – în speţă cartoful, şi nu în ultimă instanţă, credincios în Dumnezeu pentru a putea îmblânzi vicisitudinile naturii cu „inspiraţia” celui mai prielnic moment. Şi au fost momente numeroase de „inspiraţie”: amplasarea culturii şi locul în asolament, sămânţa şi soiurile folosite, tratamentele efectuate, „hărnicia” culesului sau marketingul produsului.
Recolte submediocre, cu mari excepţii
Fermierii profesionişti şi credincioşi, puţini la număr, au realizat în acest an producţii bune şi foarte bune într-o mare întindere de submediocritate. România a obţinut în acest an poate cea mai slabă producţie din ultimii 20 de ani (încă nu există date certe, oficiale).
Ioan Benea consideră că producţia medie se situează în jurul valorii de zece tone/ha. Din cele aproximativ 240 de mii de ha raportate la nivelul Ministerului Agriculturii (160 mii ha din datele deţinute de Federaţie), doar circa zece la sută s-au cultivat în exploataţii performante, ponderea fiind ocupată de micile şi numeroasele parcele din gospodăriile populaţiei, unde încă de prin lunile iunie-iulie mana făcuse ravagii.
Am stat de vorbă cu câţiva fermieri care au realizat producţii rentabile, reieşind foarte clar că sămânţa folosită la plantare (certificată, din categorii biologice superioare), precum şi strategia de prevenire şi de combatere a bolilor (în special mana) au fost principalele verigi tehnologice care au făcut diferenţa. Producţii de 30-40 tone/ha s-au putut realiza numai în aceste condiţii.
Luiza Mike, directorul Staţiunii de Cercetare pentru Cultura Cartofului Târgu Secuiesc a urmărit producţia pe cele 70 de hectare cultivate în Staţiune, dar a monitorizat şi producţiile din judeţul Covasna. La unele soiuri plantate cu sămânţă de calitate s-au obţinut randamente de 40-45 tone/ha, dar în mod excepţional la fermierii consacraţi de la Agrico, Solfarm şi alţi câţiva, întrucât producţia medie în judeţ nu a depăşit 12 tone/ha.
Cartoful industrial, insuficient
Fabricile de procesare a cartofului industrial pentru „french fries” şi „chips” au lucrat sub capacitate din lipsa materiei prime, deşi contractele fuseseră încheiate cu fermierii.
Indubitabil că producţia nu s-a realizat la nivelul contractului, dar unii fermieri nu şi-au onorat contractele şi din cauza neatractivităţii preţului stipulat faţă de cel al pieţei: 0,5-0,6 lei/kg oferit de procesatori faţă de 0,8-1,0 lei/kg pe piaţa de consum. Aşa se explică procesele importante aflate pe rolul instanţelor de judecată între procesatori şi fermieri. Aici statul ar fi trebuit să intervină pentru a acoperi diferenţa de preţ, aşa cum se întâmplă în ţările vest-europene.
Cartoful de sămânţă şi de consum, aşijderea
În judeţul Iaşi există doi mari cultivatori de cartof: Astra Trifeşti şi Agrocomplex Lunca Paşcani cu 100, respectiv 60 hectare cultivate în acest an. Ambele firme au realizat o producţie medie de 30 tone/ha.
Vasile Lungu, manager Astra Trifeşti, a folosit numai sămânţă certificată, firma având un contract peren de multiplicare şi producţie cu importante organizaţii în domeniu din Olanda. Producătorul a reuşit să stocheze, pe lângă necesarul propriu, aproximativ 400 tone de sămânţă certificată pentru livrare din soiuri timpurii şi extratimpurii.
Directorul general de la Agrocomplex, Dumitru Pantazie, spune că în luna iulie s-a confruntat cu revărsarea râului Siret, astfel că din cele 73 ha plantate, 13 au fost compromise integral. În ceea ce priveşte producţia, la unele soiuri a obţinut peste 30 tone/ha. Nemulţumirea directorului Pantazie este că n-a reuşit să onoreze toate cererile de cartof pentru consum, în special la consumurile colective: internate, spitale, cămine de bătrâni.
Cert este că stocurile de cartof sunt aproape epuizate, doar câţiva producători care au contracte ferme cu supermarketurile deţin cantităţi care fac obiectul unei aprovizionări destul de modeste.
În ceea ce priveşte preţul, un kilogram de cartof în pieţele din Viena costă 0,9-1,0 euro. La noi a ajuns la maximum 0,5 euro/kg, destul de scump pentru mare parte din consumatorii români.
SUBVENŢII PENTRU PERFORMANŢĂ
Acest an a fost unul de excepţie, care ar trebui să ne pună pe gânduri. În primul rând, statul trebuie să subvenţioneze cartoful şi producţia agricolă în general.
Dar s-o facă altfel. Numărul fermierilor performanţi poate creşte doar cu ajutorul statului: prin canalizarea subvenţiilor către performanţă, şi nu risipirea acestora pe toate coclaurile de unde statul, poporul, nu-şi poate hrăni măcar boii şi caii care mai trag încă pluguri de lemn sau grapa de spini, darmite ţăranul şi copiii lui care nu mai au speranţa să-şi ascută mintea într-o şcoală civilizată, nici măcar la porţile oraşului.
DAR… UNDE E CARTOFUL DE IMPORT?
Directorul reprezentanţei firmei Agrico Holland în România, Romulus Oprea, ne-a precizat că deşi Olanda, şi în general ţările NWEPG (Asociaţia Cultivatorilor de Cartof din Europa de Nord-Vest: Germania, Olanda, Belgia, Franţa şi Marea Britanie) au realizat producţii aproape de media multianulă, mai puţin cu doar cinci la sută, producţia mondială este foarte slabă.
Spania, Italia şi Portugalia care asigurau cantităţi importante de cartof timpuriu s-au confruntat cu o secetă accentuată. Belarus, Rusia şi Ucraina au avut producţii slabe din aceeaşi cauză.
Australia şi America de Sud, precum şi India se confruntă cu deficite semnificative la producţia de cartof din cauza alternanţei secetă-exces de umiditate, iar China, mare consumator de orez, care a schimbat meniul în ultimii ani în favoarea cartofului, consumă cantităţi imense de tuberculi de pe piaţa mondială.
Canada şi SUA nu pot satisface cerinţele Chinei, pentru că Mexicul, America Centrală şi, mai nou, America de Sud şi Australia importă cartof de aici. Marocul, Tunisia şi Egiptul nu fac faţă cerinţelor Africii înfometate, iar Turcia, principalul furnizor de cartof în Orientul Mijlociu, s-a confruntat cu serioase probleme climatice.
Aşadar vorbim de o criză a cartofului pe plan mondial care tinde să se acutizeze în contextul în care industrializarea excesivă a lumii moderne impune folosirea resurselor alternative de energie, de aceea mari suprafeţe agricole sunt cultivate cu plante tehnice şi alimentare pentru biodiesel sau bioetanol; schimbările climatice bulversează randamentele pe suprafeţele cultivate, în ciuda soluţiilor tehnologice moderne şi din ce în ce mai scumpe care se aplică; populaţia lumii creşte exponenţial, în special în zonele subdezvoltate.
