Proiectul Canopus Star este rodul unui partenariat de succes dezvoltat de companiile Cargill și TTS, inițiat încă din anul 2008. Noua capacitate de producție a beneficiat de investiția de 15 milioane de euro, care a transformat terminalul într-o structură operațională de înaltă performanță, poziționându-l drept un semnificativ punct de reper în operarea cerealelor în Portul Constanța.
La evenimentul prilejuit de finalizarea acestui proiect, au fost prezenți secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Peter Tamas Nogy, subsecretarul de stat din Ministerul Transporturilor – Marius Margărit, consilierul economic ai Ambasadei SUA în România – Michell Stuart, reprezentanți din conducerea Portului Constanța, ai administrațiilor locale și județene, ai agricultorilor, dar și parteneri de afaceri ai Canopus Star.
Terminalul și-a dublat capacitatea de depozitare cereale
În alocuțiunea sa, Vasile Varvaroi, director general al Cargill în România, a subliniat faptul că „dublarea capacității de depozitare a terminalului de cereale Canopus permite o întărire a poziției strategice a României în comerțul internațional cu cereale. Totodată, funcționarea acestui terminal sporește capacitatea de depozitare a recoltei, venind în sprijinul partenerilor fermieri”. Oficialul Cargill, instalat de la 1 iunie 2014 în noua funcție, a evidențiat faptul că finalizarea investiției comune Cargill și TTS în Canopus Star „asigură noi parametri de operare pentru realizarea unui circuit flexibil al intrărilor și ieșirilor din depozit. Toate etapele necesare livrării finale a produselor agricole destinate exportului sunt parcurse cu precizie, la cele mai înalte standarde de calitate și profesionalism”.
Obiectiv strategic în exportul de cereale, situat la gurile Dunării
Aceeași opinie a împărtășit-o și Martin Schuldt, responsabilul liniei produse cereale și semințe oleaginoase Cargill, prezent la inaugurare: ”Cargill are o prezență puternică în România, care rămâne o țară de importanță strategică pentru noi. Vom continua să ne dezvoltăm operațiunile pe plan local, așa cum am mai anunțat, iar acest proiect face parte din planurile noastre de extindere, ținând cont de situarea strategică a Portului Constanța la gurile Dunării, mai multe țări riverane – Ungaria, Serbia, Bulgaria – derulându-și în mod regulat traficul de mărfuri pe aici”.
La rându-i, Mircea Mihăilescu, președintele Grupului TTS, a declarat: „Proiectul de investiții de la Constanța a reprezentat un obiectiv strategic pentru TTS, asigurând o fluiditate sporită proceselor susținute de capacitățile noastre logistice. Alături de Cargill, dorim să valorificăm la cel mai înalt nivel noua dimensiune operațională a terminalului, obiectiv important pentru exportul cerealelor prin Portul Constanța”.
Prin această nouă investiție, Cargill parcurge un pas important în direcția creșterii operațiunilor sale agricole în România, în baza strategiei de dezvoltare continuă a companiei, iar TTS își completează lanțul logistic.
Prezent la evenimentul din Portul Constanța, secretarul de stat de la Agricultură Peter Tamas Nagy a declarat, în exclusivitate pentru revista Ferma, că terminalul „este o investiție strategică pentru România. După cum se știe, prin Portul Constanța se derulează peste 90 la sută din exportul de cereale, ca volum. Această investiție și această dublare a capacității de operare vin în sprijinul partenerilor români, al fermierilor noștri, având în vedere că în ultimii ani, volumul exporturilor din România în 2009 era undeva la 4,3 milioane de tone. Astăzi putem vorbi de peste 9 milioane de tone, iar din aceasta peste 90 la sută se realizează prin terminalele Portului Constanța. Iată că se susține această investiție, iar potențialul României nu se oprește aici; după cum știți, prin programele de dezvoltare rurală, fermierii români au avut acces la modernizare și la retehnologizare”, a precizat Nagy.
Modernizare și tehnologizare
Oficialul MADR a insistat pe faptul că agricultura românească are imperios nevoie de modernizare și tehnologizare pentru a crește randamentul pe unitatea de suprafață a producției agricole. „Suntem într-o piață în care putem deveni jucători importanți în Europa Centrală și de Est prin regiunea Dunării, țările riverane pot exporta cerealele prin terminalele Portului Constanța. Iar în ceea ce privește agricultura românească, este strictă nevoie de modernizare și de tehnologizare pentru a mări producția la hectar. Această posibilitate ar exista în viitoarea programare (financiară – n.r.), având în vedere că este direcționată spre dezvoltare, mecanizare și tehnologizare. Iar în ceea ce privește schemele de subvenții pe următorii șase ani, în următoarea alocare bugetară 2015 – 2020, subvențiile vor fi în creștere progresivă până în 2020. Iată că există un prilej bun pentru ca fermierii români să investească în continuare și să poată valorifica producția vegetală către alte țări la prețuri convenabile”, a concluzionat secretarul de stat.
La Dunărea de Jos lipsesc capacități de preluare și de livrare
Ion Ștefan, președintele Consiliului de Administrație al SC Agrogal SA Galați, prezent la acest eveniment, a adus în discuție necesitatea construirii unor noi capacități de depozitare și de livrare a producției agricole realizate în regiune. „În Brăila și în Galați lipsesc capacități de preluare și de livrare; nu zic că nu s-au construit, dar încă mai este loc, având în vedere posibilitățile de achiziții și de livrare din teritoriu, din Bărăgan, din Vrancea și din toată Moldova, de la Galați și până la nord. Este nevoie de multă capacitate de livrare la Dunăre și de la Dunăre mai departe, sunt necesare vapoare de capacitate fluviomaritimă de 3-4 mii până la maximum 5.000 de tone deadweight.
Livrări de 1.000 t de floarea-soarelui în 24 de ore
Agricultorul a amintit că în acest an activitatea portuară gălățeană a fost de maximă intensitate, coloanele de autocamioane încărcate cu cereale întinzându-se pe mai mulți kilometri. „De când am început activitatea cu Agrogal, din 2004 încoace, în Brăila și în Galați au apărut noi silozuri la port, noi dane de export, dar nu sunt suficiente. În această perioadă, în porturile gălățene în care se exportau cereale și plante tehnice, s-a întins o coloană de camioane pe șapte – opt kilometri. Noi suntem pățiți din cauza întârzierii, a ratei de încărcare mică. Ne-am adaptat la capacitățile noastre tehnice, nu am avut încotro; noi am livrat și 1.000 de tone de floarea-soarelui în 24 de ore și ne-am încadrat în timp. Dar nu toți operatorii au capacitățile astea, nu toți au posbilitatea să încarce în vapor marfa”, a precizat Ion Ștefan.
PARTENERII CANOPUS STAR
Cargill furnizează produse alimentare, inputuri pentru agricultură, produse financiare și industriale și servicii în întreaga lume, aplicând cunoștințele dobândite în cei aproximativ 150 de ani de experiență. Compania are 143.000 de salariați în 67 de țări.
Cargill activează în România din anul 1996, în domeniul cerealelor, semințelor oleaginoase și al nutriției animalelor. Dispune, în prezent, de activitatea celor aproximativ 600 de angajați în 17 locații din țară.
În anul fiscal 2014, Cargill România a înregistrat 134.9 miliarde de dolari din vânzări și alte venituri, în timp ce profitul net înregistrat este de 1.870 milioane de dolari. Veniturile obținute din activitățile cu caracter permanent au fost de 1.87 miliarde de dolari.
Transport Trade Services (TTS) este o companie de transport marfă, o prezență activă pe piața transporturilor multimodale din Europa de Est. TTS a fost fondată în anul 1996, cu sediul la București și, împreună cu filialele sale, are 1.280 de angajați, activând în următoarele domenii: transport pe Dunăre de bunuri vrac și pachetizate; manipularea de mărfuri în porturile dunărene în propriile terminale – Galați, Brăila, Oltenița, Giurgiu, Bechet și Turnu Severin; manipularea de mărfuri la Constanța în propriile terminale și cu macarale plutitoare în orice locație din port.
Extinderea constantă a operațiunilor TTS a determinat IFC (International Finance Corporation), membru al Grupului Banca Mondială, să devină un acționar al companiei cu o cotă de 10%, asigurând capital grupului pentru a-și continua extinderea operațiunilor intermodale în regiunea Dunării și a Mării Negre.