Bursa online de cereale AgroGo - Revista Ferma
4 minute de citit

Bursa online de cereale AgroGo

Însă o componentă importantă la finalul ciclului de producție este valorificarea recoltei. Aici vedem adesea fermieri care se plâng de dificultatea acestui proces, de lipsa burselor și de lipsa unor prețuri de referință în cele din urmă, pentru că toată lumea dorește să vândă și să cumpere la un preț corect.
Pentru a ajuta procesul de valorificare și de comercializare, o echipă tânără din Arad a lansat în urmă cu aproape un an o bursă online de cereale, numită AgroGo (www.agrogo.ro).

agro-1_b
AgroGo are două componente importante:
Componenta de informare include prețuri la zi pentru cereale din portul Constanța, de la bursele relevante din zonă și din lume, și prețuri per regiuni. De asemenea, această componentă include module de analiză a evoluției, prețuri futures (cu livrare în viitor), statistici, rapoarte despre stocuri, producție și consum, calculator de profitabilitate, știri din domeniul agricol și cunoștințe utile din domeniu.
Componenta de tranzacționare funcționează similar unei burse, dar simplifică procesul și îl face disponibil online oricărui utilizator înregistrat în AgroGo.

Cui se adresează bursa online AgroGo?

În primul rând fermierilor, cu precădere celor cu volume mai mari, dar și procesatorilor și traderilor de cereale. AgroGo are o poziție neutră în relația cu fermierii, procesatorii și traderii, încercând să încurajeze și să faciliteze tranzacționarea cât mai eficientă, la prețuri corecte. AgroGo colaborează cu traderi de cereale pentru a obține prețuri și cotații actuale din cât mai multe surse și pentru a susține partea de cumpărare din Piața online AgroGo, dar nu este afiliat nici unui trader sau altei companii.

1800 de utilizatori, un volum de peste 420.000 tone de cereale

De la lansarea proiectului, în piața AgroGo au fost plasate oferte de vânzare/cumpărare cereale de peste 420.000 tone, o parte dintre acestea fiind tranzacționate cu succes prin AgroGo. 

Accesul la serviciile AgroGo se face pe bază de abonament, fiind disponibile două tipuri de abonamente, iar pentru tranzacțiile efectuate prin AgroGo nu se plătesc comisioane. Numărul de utilizatori înscriși în serviciu (incluzând conturi de probă) a ajuns la 1800, o parte dintre aceștia fiind abonați plătitori.
Puteți afla mai multe detalii și experimenta această bursă online, gratuit timp de două săptămâni, la adresa www.agrogo.ro.

agro-2_b

TRANZACȚIONAREA CEREALELOR DIRECT PESTE HOTARE
Un pas recent făcut de AgroGo este lansarea versiunii internaționale a proiectului (www.agrogo.net) și extinderea în alte țări europene, în primă fază în Ungaria. Crezul echipei este că acest lucru va ajuta și mediul local, încurajând tranzacționarea cerealelor direct peste hotare. De asemenea, AgroGo este funcțional și în Republica Moldova, având deja clienți plătitori din această țară.
Echipa din spatele AgroGo este una de formare tehnică și economică, având o experiență vastă în dezvoltarea aplicațiilor pentru bursele de mărfuri (cu 10 ani lucrați la dezvoltarea unor sisteme de tranzacționare pentru bursa CME din Chicago). Acum, echipa își dorește să aplice pe plan local ceea ce au învățat din activitatea bursei americane, bineînțeles simplificând mult conceptele bursiere și făcându-le accesibile și celor fără o specializare financiară. Acesta a fost unul dintre principiile de bază urmat în dezvoltarea proiectului, alături de simplitatatea și ușurința în utilizare a funcționalităților serviciului.

Material oferit de AgroGo
www.agrogo.ro

Articol publicat în revista Ferma nr. 15(198), 1-14 septembrie 2017

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →