Breaza, regina Țurcanelor - Revista Ferma
2 minute de citit

Breaza, regina Țurcanelor

totesti2111 m Breaza, regina Țurcanelor

 “Dacă Țurcana este regina munților, noi, crescătorii de oi din Țara Hațegului, susținem că Breaza este regina Țurcanelor, și pentru ea avem o zi specială. Dar și o zi de bilanț, în care fiecare crescător își face o socoteală și află cum a ieșit după un an de ciobănie. Un an destul de greu, ținând cont de vremea ploioasă. Dar noi așa suntem învățați, cu ploi, intemperii și șase luni de iarnă grea”, ne spune Pavel Iovăneasă, președintele Asociației “Retezatul-Hațeg”.

Ediția a șaptea a “Expoziției de Rasă Țurcană” a adus laolaltă 35 de crescători de ovine și 50 de boxe pline-ochi cu oi Breze. Evident, expuse abia după un strict control sanitar-veterinar și cu toate tratamentele la zi, pentru a fi ferite de contaminarea cu Boala limbii albastre. De altfel, este prima oară când Breaza, atât de căutată de crescători de oi din toată țara, n-a putut fi scoasă la vânzare în expoziție.

Asociația Zonală a Crescătorilor de Ovine Retezatul-Hațeg “păstorește” peste 200 de membri, crescători de Țurcane Oacheșe, Breze de Valea Jiului și Bucălăi.

În numărul viitor al revistei, veți afla mai multe despre obiectivele Asociației și despre cât de mult valorează Breaza pentru oierii din Țara Hațegului.

Cisteste si...

Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →