Obiectivul constă în proiectarea şi construirea unei platforme de biodegradare pentru o tehnologie de obţinere a unor reţete specifice de biostimulatori vegetali, pornind de la producţia secundară şi deşeurile agricole rămase în urma recoltării, precum şi extracte de plante medicinale. Apoi urmează testarea biopreparatelor obţinute şi brevetarea tehnologiei şi a biostimulatorilor produşi.
Cooperativa Agricolă Braicoop este coordonatorul acestui demers ştiinţific care se desfăşoară în perioada octombrie 2016 – octombrie 2018, cu o valoare totală de de 1882.734 lei, din care 234.593 lei cofinanţare de la cooperativa brăileană.

Valorificarea materiei vegetale reziduale
Biostim îşi propune să dezvolte biostimulatori vegetali noi din deşeurile organice rămase după recoltarea producţiei vegetale, care să reintre astfel în circuitul natural al elementelor minerale prin asimilaţia de către plante, asigurând în acelaşi timp rezistenţă la atacul de boli şi dăunători, datorită principiilor active provenite de la plantele medicinale. “Ideea dezvoltată în proiect a pornit cu mai mulţi ani în urmă, când s-au făcut studii aprofundate privind potenţialul de obţinere a unor biofertilizanţi din masa vegetală reziduală după recoltarea culturilor agricole. S-au obţinut produse experimentale bogate în nutrienţi, însă instabile din punct de vedere al microorganismelor existente. De aceea, s-au realizat ulterior studii de obţinere a unor biofungicide din plante medicinale”, a precizat cercetătorul Daniela Trifan, şeful Laboratorului Braicoop de analize agrochimice şi pentru consultanţă în agricultură.
Extracte vegetale cu efect fungicid
Din cercetările întreprinse până acum, la nivel de laborator, s-a putut concluziona că materia vegetală reziduală rezultată după recoltarea culturilor agricole este o resursă foarte bogată în nutrienţi minerali, care pot fi obţinuţi prin biodegradare, sub influenţa microorganismelor din genurile Trichoderma sp. şi Aspergillus. Apoi, plantele medicinale (care reprezintă uneori buruieni în culturile agricole) sunt o resursă de antibiotice şi fitoncide, ce poate fi utilizată pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor din culturile agricole şi horticole. Nu trebuie omis faptul că prin introducerea extractelor vegetale cu efect fungicid, obţinute din plante medicinale, în biofertilizanţii obţinuţi, se pot realiza diverşi biostimulatori vegetali cu efect nutritiv şi fitosanitar asupra culturilor agricole şi horticole.
De asemenea, prin parteneriatul cu Universitatea din Galaţi se urmăreşte proiectarea şi stabilirea celei mai eficiente tehnologii de obţinere a acestor biostimulatori vegetali şi stabilirea celor mai economice metode din punct de vedere energetic pentru efectuarea tratamentelor în câmp, iar prin parteneriatul cu SCDA Brăila se are în vedere testarea biostimulatorilor vegetali în condiţii experimentale şi de producţie. În plus, Cooperativa Braicoop are capacitatea de a facilita obţinerea unei pieţe de desfacere sigure şi stabile.
Prin implementarea proiectului Biostim 2016 se vor putea breveta atât tehnologia de obţinere a biostimulatorilor (platforma de biodegradare), cât şi produsele biologice obţinute.
În aşteptarea aprobării unui proiect european
„Suntem în aşteptarea aprobării unui proiect european propus de Spania, cu nouă parteneri (universităţi, centre de cercetare, cooperative agricole) din: Franţa, Portugalia, Olanda, Italia, Grecia şi România. Proiectul AGRIBOT e depus şi se află în curs de evaluare. Soluţiile tehnologice avansate sunt realizarea a doi roboţi; unul pentru prelucrarea produselor horticole şi va fi testat în Portugalia în producţia de fructe, iar cel de-al doilea este un robot care să înlocuiască lucrările manuale dintr-o fermă vegetală şi va fi testat într-o cooperativă din Grecia şi la noi în ţară. Proiectul european se va derula pe o perioadă de trei ani (36 de luni), suma totală e de 3.780.012 euro, din care pentru Braicoop 262.375 euro, fără cofinanţare din partea noastră”, ne-a declarat Daniela Trifan.
CERCETAREA, PAŞI SIGURI CĂTRE PERFORMANŢĂ
Laboratorul Braicoop, coordonat de Daniela Trifan, este utilat cu aparatură de ultimă generaţie pentru determinarea principalilor indici de calitate ai solului şi ai apei, precum şi pentru determinarea microscopică a unor boli şi dăunători din culturile agricole. De asemenea, în acest spaţiu se desfăşoară activităţi de cercetare agricolă experimentală, cu scopul elaborării de tehnologii agricole performante şi sustenabile, precum şi cercetări pentru zonarea unor soiuri şi hibrizi performanţi din punct de vedere calitativ.
CUM SCĂPAŢI DE BURUIENILE DIN CULTURILE DE PĂIOASE
Începând cu acest an, compania Alcedo are în portofoliul său comercial produsul Starane, cu omologare pentru grâu, ovăz, porumb, dar şi pentru alte culturi agricole. Erbicidul combate un spectru mare de buruieni. “Starane este un erbicid sistemic, substanţa activă fluoroxypir – 250 gr/litru – este rapid translocată, iar la buruienile sensibile provoacă o reacţie tipic auxinică, la numai câteva ore de la aplicare manifestându-se răsucirea frunzelor. Produsul are o flexibilitate remarcabilă în aplicare şi a fost special creat pentru combaterea în postemergenţă a buruienilor cu frunză lată din culturile de cereale păioase, porumb, ceapă, livezi şi pajişti. Este tolerat de cerealele păioase într-o fereastră foarte largă de aplicare primăvara de la înfrăţire şi până la apariţia spicului. La grâu şi orz se poate aplica singur, în doză omologată de 0,8 l/ha, sau asociat cu erbicidele din familia Rival (Rival Star 75 GD şi Rival Superstar 75 GD), în doză de 0,4 l/ha”, a precizat Sorin Ştefan, director tehnic Alcedo.
La cultura de porumb, poate fi aplicat în stadiul de 4-6 frunze, în doză de 1 l/ha. De reţinut că Starane poate fi combinat cu îngrăşăminte foliare, cu un test de compatibilitate în prealabil.
Articol publicat in revista Ferma nr. 9 (192) din 15-31 mai 2017






