Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a găzduit în data de 22 august 2017 competiţia finală a Programului „Climate Launchpad”, în calitate de partener oficial în România. La Finala Naţională a Competiţiei de Idei au participat 28 de echipe, alături de altele aproape o mie dintr-un total de 35 de ţări din întreaga lume. Din cele 28 de echipe, au fost selecţionate opt. Aceste echipe au beneficiat de instruire din partea CCIAT Timişoara şi a echipei internaţionale Climate Launchpad în ceea ce priveşte modul de prezentare a ideii în faţa unui potenţial client sau investitor. La finalul sesiunii de instruire, cele opt echipe şi-au prezentat ideile respectând acelaşi format impus de programul Climate Launchpad, în faţa unui juriu format din specialişti în economie şi afaceri.
Câştigătorii locului I – Sweet Circular Refinery – sunt o echipă de specialişti în domeniul biotehnologiei de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, formată din cadre didactice, cercetători şi studenţi la specializarea Biotehnologii Agricole din această universitate. Specializarea din cadrul Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii a produs de-a lungul anilor specialişti care şi-au dezvoltat cariere în domenii conexe agriculturii sau sănătăţii, precum: reproducţia animalelor, clinici de obstetrică-ginecologie umană, laboratoare de cercetare, clinice şi de diagnostic, nutriţia animalelor, microbiologie, procesarea produselor de origine animală şi vegetală etc.
Despre ce aduce nou acest proces inovativ şi studiul de caz – sorgul zaharat citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 octombrie 2017!