Procesarea biomasei prin biorafinare se face cu un grad mult mai ridicat de sustenabilitate decât valorificarea biomasei prin ardere.
PRODUSE PRIN BIORAFINARE
Prin biorafinare, biomasa este convertită într-o gamă variată de bio-produse de larg consum, care au avantajul că sunt de origine nefosilă, produse din surse regenerabile. Spre exemplu, bioetanolul folosit ca biocombustibil provine din biomasă, spre deosebire de etanolul sintetic produs în rafinării și care provine din petrol, sau bioasfaltul produs cu lignină din biomasă, spre deosebire de asfaltul produs cu bitum din petrol.
2 SURSE PENTRU BIOMASĂ
De unde poate să provină biomasa folosită în România ca materie primă în biorafinării?
Se pot stabili două abordări principale:
1. Biomasa provenită din culturi energetice special destinate obținerii de energie și produse nealimentare, spre exemplu: porumb pentru producerea de bioetanol, rapiță pentru producerea de biodiesel, salcie energetică pentru producerea de biocombustibil solid etc.
2. Biomasa reziduală care provine din diferite activități economice, spre exemplu: subproduse vegetale (paie, coceni, tulpini etc.) rezultate după recoltarea produselor principale din agricultură; resturi lignocelulozice din silvicultură și prelucrarea lemnului; subproduse și reziduuri din industria alimentară (pulpă de fructe, tăiței de sfeclă, borhoturi, zer de lapte, grăsimi animale, drojdie de bere, nămoluri de la stații de epurare etc.).
SUSTENABILE, DAR INSUFICIENTE
Cea de-a doua abordare este considerată ca fiind cu grad ridicat de sustenabilitate, ideală pentru construirea unei bioeconomii circulare, managementul inteligent al reziduurilor, reducerea emisiilor de carbon etc.
Totuși, disponibilitatea acestor resurse în cantitate suficientă pentru a construi un lanț valoric integrat, care să furnizeze produse la nivelul cererii pieței este pusă sub semnul incertitudinii în majoritatea studiilor efectuate până în prezent. De aceea, de cele mai multe ori este nevoie de suplimentarea biomasei reziduale cu biomasă produsă în mod special pentru biorafinărie.
Astfel, este nevoie în general și de prima abordare, care presupune utilizarea suprafețelor agricole pentru culturi energetice. În acest caz, se recomandă utilizarea de terenuri improprii pentru culturi de uz alimentar sau furajer.
TERENURI IDEALE PENTRU RESURSA DE BIOMASĂ
Există terenuri agricole, care deși sunt încadrate în clase de bonitare superioare, pot să conțină poluanți care se vor regăsi în alimentele obținute în aceste zone. Exemple în acest sens sunt zonele poluate din România: Moldova Nouă, Copșa Mică, Baia Mare, Zlatna etc.
Dacă ne referim doar la zona poluată Copșa Mică, conform studiilor, suprafața totală în care poluanții din sol depășesc pragurile de alertă pentru utilizarea în siguranță a terenurilor agricole sunt: 7.040 ha – pentru zinc (peste 300 mg/kg); 10.320 ha – pentru cadmiu (peste 3 mg/kg); 22.565 ha – pentru plumb (peste 50 mg/kg).
Astfel de soluri, care conțin componente ce pot fi absorbite de plantele de cultură și care pun în pericol sănătatea publică, se recomandă a fi utilizate pentru producerea de plante de uz nealimentar, ideal pentru obținerea de biomasă ca materie primă în biorafinării.
NIVELURI MAXIME DE REZIDUURI
Comisia Europeană, în scopul îmbunătățirii sănătății publice, a stabilit recent noi niveluri maxime pentru Cd și Pb într-o serie de produse alimentare, aceste măsuri intrând în vigoare începând cu 30 august 2021 (Regulamentul (EU) 2021/1323 și 2021/1317).
Reglementarea vizează reducerea prezenței contaminanților cancerigeni în alimente – un obiectiv cheie al Planului European de Combatere a Cancerului.
Exemple de astfel de noi praguri sunt:
• 0,030 mg/kg (ppm) pentru Cd și 0,10 ppm pentru Pb în tulpinile legumelor (de exemplu, tulpini de țelină);
• 0,10 ppm pentru Cd și 0,10 ppm pentru Pb în legumele rădăcinoase și tuberculi, toate fiind valori raportate la greutate umedă.
LEGEA, PRINCIPALUL OBSTACOL
Un obstacol în calea dezvoltării economice a zonelor poluate, a bioremedierii solurilor și fitoextracției poluanților îl constituie situația legislativă din România, mai exact Legea nr. 186 din 24 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 care stipulează la Articolul 92 (4): Culturile energetice nonagricole se pot înființa numai pe terenurile arabile, de clasa a IV-a – a V-a de calitate, stabilită de către oficiile de studii pedologice și agrochimice.
Această lege face imposibilă valorificarea pentru energie a biomasei recoltate de pe soluri poluate încadrate în clasele I-IIIde calitateși determină fermierii să le utilizeze pentru producerea de alimente. Totuși, alimentele obținute pe astfel de terenuri sunt nesigure, având concentrații ridicate de poluanți. Aceste inadvertențe între vechea legislație națională și noile directive impuse de Comisia Europeană pot face ca în foarte multe cazuri, terenurile agricole să fie inutilizabile din punct de vedere legal.
ULTIMA ORĂ
La 20.07.2022, Parlamentul României a emis legea nr. 254/20.07.2022 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 736 din 21 iulie 2022. Ca noutate notabilă, legea introduce și terenurile din clasa aIII-a de calitate în categoria terenurilor agricole pe care se pot realiza proiecte de energie regenerabilă, inclusiv biomasă pentru bioenergie.
În zona Copşa Mică, aportul zilnic de metale grele prin consumul de legume produse local este de 2-4 ori mai mari pentru Pb și de 5-10 ori mai mari pentru Cd față de noile praguri.
un articol de
TEODOR VINTILĂ
USAMVBTimişoara
