Bilant si provocare pe piata utilajelor agricole - Revista Ferma
10 minute de citit

Bilant si provocare pe piata utilajelor agricole

Anamaria Damian - NHR AGROPARTNERS 1_b

ANAMARIA DAMIAN

Director General NHR Agropartners

Nu mai este o noutate pentru nimeni că anul 2020 a fost unul greu pentru agricultori, seceta extremă din anumite zone, îngheţul, inundaţiile şi culminând cu situaţia creată de pandemie sunt condiţii care au dus la un cadru de incertitudine şi dificultate fermierilor. Chiar şi în zonele mai puţin afectate, producţiile au fost mai mici decât cele obişnuite. Aşa cum îi cunoaştem însă de atâţia ani, fermierii sunt oameni puternici, echilibraţi şi ştiu să facă faţă problemelor şi să se descurce, de cele mai multe ori doar cu forţe proprii, în anii grei.

Noi continuăm cu angajamentul nostru de a ne afla cât mai aproape de nevoile fermierilor, încercând să îmbunătăţim permanent serviciile noastre şi să diversificăm portofoliul de produse adaptându-ne cerinţelor clienţilor noştri.

Este greu să prognozăm ce alte provocări ne va aduce 2021, astfel încât aşteptările noastre pentru 2021 sunt doar la nivel de speranţă acum. Sperăm că nu ne vom mai confrunta cu condiţii aşa de vitrege, că cei afectaţi grav să-şi revină şi recoltele pe care le vor obţine să-i ajute să treacă cu bine peste această situaţie nedorită, să-şi revină financiar şi să poată continua activitatea normal.

 Leontin Coca - MEWI_b

LEONTIN COCA

Director Vânzări MEWI

Este o stare generală deloc favorabilă la nivel mondial, atât în industria în care activăm, cât și în plan social, așa că nu pot să fiu optimist în ceea ce privește anul care vine. Pot însă să afirm că starea de mai bine va fi influențată doar de ceea ce decidem fiecare dintre noi să facem mai bine, fără să așteptăm ca lucrurile să se întâmple de la sine.

Așa cum am spus de fiecare dată, fermierii trebuie să înțeleagă cât de important este să facă investiții în tehnologizare. Dotarea cu mașini și utilaje agricole performante, care încorporează tehnică de vârf, este soluția pentru multe dintre problemele fermierilor români. Poți lupta cu seceta, într-un an cum a fost acesta, dacă ai irigații. Poți lupta cu ploaia, vântul etc. dacă ai un program de prognoză meteo care să îți calculeze când este optim să efectuezi lucrări. În prezent, în agricultură, ești performant sau nu ești.

 MARIAN GHEORGHE - Lemken_b

MARIAN GHEORGHE
Area Sales Manager – LEMKEN România 

Noi, cei de la Lemken, sperăm ca în anul 2021 să ne menţinem atât volumul de vânzări, cât şi valoarea acestora cât mai aproape de plan şi, de ce nu, cu o strategie corectă şi multă muncă, chiar să îl depăşim. Avem convingerea că anul 2020 a fost unul de “reorganizare” în toate industriile şi că noile procese de lucru îşi vor arăta valoarea în anii următori.

Încurajăm fermierii ca atunci când au în vedere o investiţie, aceasta să fie făcută şi în urma unei analize financiare, în cadrul căreia să se ţină cont de mai multe aspecte precum valoarea iniţială, cost per utilizare, întreţinere, valoarea de revânzare, etc. Şi, de ce nu , a unui plan de dezvoltare a fermei.

Tendinţele şi previziunile specialiştilor la nivel european arată o scădere a exporturilor din partea UE în următoarea perioadă, ceea ce mă duce cu gândul că trebuie să ne aplecăm atenţia către reducerea lanţului comercial dintre producător și beneficiar şi că noile programe de dezvoltare trebuie direcţionate către crearea cât mai multor facilităţi de procesare, pentru a putea vinde produsul finit atât în ţară, cât şi către export şi pentru a beneficia astfel de valoarea adusă de acesta în final.

Echipa Lemken România vă urează Sărbători pline de fericire, cu multă lumină în suflete şi în casă!

 Lizala Peter - AMAZONE_b

PETER LIZALA

Manager Export România și America, AMAZONE România

Schimbările climatice ne vor provoca în 2021 și în anii următori. Fenomenele meteorologice extreme vor apărea mai des, dar nu neapărat în fiecare an. De asemenea, circumstanțele politice din România și UE vor provoca unele schimbări. Covid-19 va rămâne un subiect actul până la mijlocul anului 2021. Dar fermierii au demonstrat un nivel profesional ridicat, care le-a permis să facă față contextului dificil cauzat de această pandemie, ceea ce ne face foarte optimiști.

Un factor important de succes pentru agricultori va fi deschiderea lor spre schimbare și flexibilitate. Trebuie să regândim modul de a face agricultură și să fim deschiși pentru noile tehnologii. Flexibilitatea în gândire și capacitatea de a reacționa rapid la noile fenomene meteorologice vor fi esențiale. Comunicarea mai rapidă și mai directă, în principal prin intermediul rețelelor sociale, ne va oferi noi oportunități de a ajunge la consumatori. Ar trebui să le folosim în avantajul nostru. Să nu uităm că circumstanțele s-au schimbat întotdeauna. Și fermierii au reușit întotdeauna să lucreze cu condițiile în schimbare. Suntem capabili să stăpânim și aceste provocări.

Dragi fermieri, suntem mai mult decât fericiți să fim partenerul dvs. și să înfruntăm împreună provocările viitorului.

Amazone vă urează Crăciun fericit!

 Florian Constantinescu - OROS_b

Ing. FLORIAN CONSTANTINESCU

Manager Produs OROS – Linamar – Grup Canada

Sperăm ca în 2021, odată cu scăderea în intensitate a pandemiei (noi am dori dispariţia acestei situații extreme),  să crească încrederea şi stabilitatea în toate sectoarele de activitate ale societăţii, mai ales în agricultură.

Sperăm într-un an mai bun din punct de vedere al precipitaţiilor, care să faciliteze obținerea de recolte la nivelul aşteptărilor.

Sperăm într-o revenire a trendului crescător al vânzărilor de echipamente, după stagnarea din 2020.

În primul rând, ar trebui felicitaţi fermierii şi toţi lucrătorii din agricultură, pentru că într-o perioadă atât de dificilă, au ştiut care sunt priorităţile vieţii şi şi-au continuat activitatea atât de importantă pentru noi toţi, indiferent de pericolele la care se expuneau (şi se expun). Alături de doctori, fermierii şi toţi lucrătorii din agricultură sunt şi ei eroii noştri.

Tehnica din agricultură evoluează într-un ritm foarte alert. Sfatul meu este să caute să fie mereu informaţi despre tot ce este nou şi să fie deschişi către noi tehnologii şi echipamente. Este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ca afacerea lor să prospere.

 Nicolae Sorin Dobrota - APAN_b

NICOLAE SORIN DOBROTĂ

Director Executiv Apan Agriculture Equipments

În 2021, ne dorim acţiuni concrete şi imediate din partea instituţiilor statului pentru susţinerea agriculturii româneşti şi, în special, a fermierilor afectaţi de secetă.

Este absolut necesară continuarea investiţiilor în ferme –  în acest sens, instituţiile financiare din România să vină cu propuneri personalizate pentru fiecare fermă şi Regiune din ţară, în funcţie de gradul de afectare a fiecărei exploataţii, din cauza secetei pedologice.

Fermierii trebuie să-şi adapteze tehnologiile de lucru la condiţiile climatice actuale. În acest sens, recomandăm folosirea tehnologiei minimum tillage, pentru o mai bună conservare a apei în sol. În acelaşi timp, accesarea proiectelor specifice irigaţiilor este prioritară pentru toţi fermierii care doresc să-şi menţină sau să-şi dezvolte structura de culturi şi, nu în ultimul rând, productivitatea acestora.

 Victor Sandu - General Leasing_b

VICTOR SANDU,

Director General compania General Leasing

Chiar dacă în acest an am resimţit destul de puternic efectele secetei şi ale pandemiei, în continuare suntem optimişti şi avem în vedere potenţialul imens al agriculturii din România. Din acest motiv, vom continua planurile de dezvoltare şi investiţii deopotrivă, pentru îmbunătăţirea facilităţilor oferite de către centrele noastre, dar şi pentru a creşte nivelul de expertiză al întregului personal, astfel încât serviciile oferite fermierilor să depăşească aşteptările acestora. Suntem încrezători că anii ce vor urma vor redresa piaţa utilajelor agricole, iar fermierii vor avea toate motivele să facă investiţii pentru a creşte eficienţa şi productivitatea afacerilor pe care le administrează.

Consider că fermierii trebuie să rămână în continuare optimişti, să nu fie descurajaţi de perioada mai grea prin care trec şi să continue procesele de modernizare şi de eficientizare a afacerilor pe care le conduc prin adoptarea de tehnologii şi utilaje care să le crească productivitatea, să le scadă costurile şi să susțină conservarea apei în sol.

Daniel Aurică - DICORLAND_b

DANIEL AURICĂ

Director Comercial DICOR LAND

Dicor Land va continua investiția în oameni pentru că dorim să avem alături de noi cei mai buni specialiști care să aducă beneficii fermierilor prin expertiza lor – atât ca vânzători, dar și ca mecanici. De asemenea, ne vom consolida poziția în piață și vom pune la dispoziția fermierilor utilaje cu cel mai bun raport calitate – preț. Vom continua și în 2021 să investim în stocuri, pentru a răspunde imediat solicitărilor fermierilor. De asemenea, toate serviciile conexe – transport, punere în funcțiune și service pe perioada de garanție se vor menține gratuite pentru toți partenerii noștri. Împreună cu BNP Paribas, Unicredit Leasing și Trust Leasing vom continua să dezvoltăm servicii financiare ce garantează clienților termene și condiții extrem de atractive.

Dicor Land stă la dispoziția fermierilor cu utilaje agricole pentru prelucrarea solului și îngrijirea culturilor, recoltare, dar și cu sisteme pentru irigații. Ne dorim ca partenerul nostru să fie cât mai informat înainte de a face o achiziție, tocmai de aceea este consiliat în permanență de managerii zonali, experți Dicor Land, prezenți în 17 județe din jumătatea estică a țării.

Îi sfătuim pe fermieri să investească în sisteme de irigații, investiții sigure și sustenabile care se recuperează în doar câțiva ani. Cu toții ne dorim producții mai mari și, de aceea, Dicor Land “aduce ploaia” în ferme prin motopompe, tamburi sau pivoți centrali, instalații liniare și de tip Hipodrom de la IRTEC, Dicor Land fiind unic importator pentru România.

 Marius Frimu - Agrocomert _b

MARIUS FRIMU

Manager de produs AGROCOMERȚ Holding S.A.

Ne dorim în 2021 sfârșitul pandemiei și revenirea la normalitate, mai ales în ceea ce privește promovarea produselor prin intermediul târgurilor, expozițiilor, demonstrațiilor în câmp sau al simpozioanelor.

Consider că alocarea de noi fonduri europene pentru investiții în agricultură este prioritară, precum și acordarea de către stat a facilităților financiare pentru IMM- uri.

Fermierii trebuie încurajați și susținuți să continue investițiile în ferme.

 

Ciprian Ion - HORSCH_b

CIPRIAN ION

Sales Manager – HORSCH Romania

În 2020, am întâmpinat două mari probleme: pandemia de coronavirus şi seceta. Pandemia ne-a anulat toate evenimentele, iar seceta s-a simţit printr-o uşoară scădere a vânzărilor. Cu toate acestea, sunt foarte optimist şi cred că în 2021 va fi mult mai bine.

Recomand fermierilor să investească în sisteme de irigaţii şi în utilaje Minimum-Till sau No-Till. Cât mai multe lucrări dintr-o singură trece, pentru a păstra apa în sol şi a evita eroziunea solului, acesta este pasul spre o dezvoltare durabilă a agriculturii.

 

ORIZONT 2021 (1)_b

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →