Într-un format nou, gen emisiune televizată sub genericul “Viața la fermă”, inspirată de fermieri și regizată tot de către fermieri, simpozionul susținut la Brăila a strâns peste cinci sute de agricultori din județul gazdă, dar și din Galați, Buzău, Vrancea și Ialomița.
Redescoperind „Viața la fermă” alături de compania BASF
În deschiderea evenimentului a vorbit Jörg Polzin, Country Manager al Diviziei BASF pentru Protecția Plantelor, care a subliniat, între altele, că: „Împreună cu dumnevoastră am dezvoltat agricultura românească, am făcut-o în ultimii ani și vom continua să o facem și în 2016. Fiecare dintre dvs. vă doriți să creșteți culturile și producțiile de care să fiți mândri, dar în aceeași măsură sunteți conștienți și de responsabilitatea de a avea grijă de pământul care v-a fost încredințat și pe care-l cultivați, cu gândul la generațiile viitoare. Așadar, vă invi¬t să trăim împreună experiența și succesul, redescoperind «Viața la fermă» alături de compania BASF”.
Simpozionul de la Brăila – o zonă agricolă-cheie, atât prin suprafețele cultivate, cât și prin profesionalismul fermierilor – este cel de-al doilea eveniment de sală organizat de BASF, primul debutând pe 12 ianuarie 2016 la Constanța.
„Am pus în mișcare o caravană de evenimente cu opt locații în zonele agricole cele mai importante din România. Scopul nostru este de a afla opinia fermierilor în privința utilizării produselor noastre, problemele cu care ei se confruntă și împreună să găsim soluții în așa fel încât să putem contribui mai departe la dezvoltarea agriculturii. Continuăm campania de sensibilizare a agricultorilor cu sloganul «Să fii fermier este cea mai importantă meserie din lume», în care noi credem foarte mult”, ne-a declarat Mircea Silviu Chetrone, Marketing Manager BASF România.
Akris – soluția optimă pentru porumb
Între noutățile propuse pentru acest an se detașează produsele Akris, Cleravo și Vivando, dar și sistemul de producție Clearfield Plus, toate destinate culturilor de câmp. La acestea se adaugă setul de produse lansat anul trecut pentru plantațiile viti-pomicole: fungicidele Vivando și Forum Gold, pentru combaterea făinării, respectiv a manei la vița-de-vie, și Bellis – produs polivalent cu acțiune preventivă și curativă, eficace împotriva făinării și a rapănului la măr, a făinării părului și a bolilor de depozitare a celor două specii pomicole.
Akris este un erbicid destinat culturii de porumb ce asigură o combatere eficientă și de lungă durată a buruienilor anuale, monocotiledonate și dicotiledonate. Produsul combină acțiunea a două substanțe active: dimetenamid-P și terbutilazină, cu moduri diferite de acțiune, ceea ce determină o eficacitate ridicată împotriva buruienilor (înainte, în timpul sau la scurt timp după răsărirea acestora).
Doza recomandată este de 2,5-3 l/ha, cu aplicare preemergentă sau postemergent timpuriu. Dozele maxime de 4 l/ha în preemergență și 3,5 l/ha în postemergență timpurie se aplică pe terenuri cu conținut mai ridicat de humus și/sau la infestări puternice cu buruieni.
Clearfield Plus pentru floarea-soarelui
Sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea-soarelui este noua generație a sistemului Clearfield la care BASF a lucrat în ultimii ani și care îmbină cele mai avansate cunoștințe de genetică a florii-soarelui cu cel mai eficace sistem de combatere a buruienilor. Pachetul oferit de BASF reprezintă o combinație între semințe de floarea-soarelui Clearfield Plus și un erbicid specific Clearfield Plus (Pulsar 40 & Dash HC).
Cleravo – noul erbicid pentru rapiță
Odată cu Cleravo, BASF a lansat a doua generație de erbicide Clearfield pentru rapiță, produs destinat erbicidării în primăvară a culturii de rapiță de toamnă de tip Clearfield. Eficacitatea este determinată de faptul că ambele substanțe active (imazamox și quinmerac) acționează asupra buruienilor, în principal, prin frunze și mai puțin prin sol.
Erbicidul Cleravo combate un spectru larg de buruieni dicotiledonate și monocotiledonate, inclusiv buruieni crucifere, cu mențiunea că pentru o eficaciate ridicată, buruienile trebuie să fie în stadiul optim. Produsul se aplică în amestec cu adjuvantul Dash HC în doză de 0,8-1 l/ha.
Vivando – pentru viticultură
Vivando este un fungicid de ultimă generație pentru cultura viței de vie, bazat pe metrafenonă, cu acțiune pe mai multe niveluri împotriva făinării viței-de-vie. Are o acțiune preventivă și curativă, doza de aplicare fiind de 0,2 l/ha. Potrivit specialiștilor BASF, Vivando asigură un control optim al făinării atunci când este aplicat într-un program care să cuprindă fungicide cu diferite moduri de acțiune.
În curând, noi produse pentru soia
„Vom veni în continuare cu produse și substanțe active noi. După ce am lansat anul trecut erbicidul Corum la soia, vom veni cu inoculanți pentru semințe cu bacterii fixatoare de azot, tocmai pentru a încerca să dezvoltăm și această cultură și a oferi unelte fermierilor pentru a crește suprafețele cultivate cu soia”, ne-au declarat Octavian Adrian Jitea – Regional Sales Manager și Mihaela Roman – Sales Reprezentative, cei care au contribuit din plin la reușita simpozionului brăilean.
„E BINE CA FERMIERII SA SCHIMBE PRODUSELE FITOSANITARE!”
„La evenimentele BASF invităm atât partenerii noștri, cât și fermieri care pot utiliza alte produse în afară de cele de la BASF și îi încurajăm să le testeze. Trăim într-un sistem concurențial și nu putem să fim singurii pe piață, dar întotdeauna e bine ca fermierii să schimbe produsele și substanțele active, tocmai pentru a evita apariția formelor de rezistență în culturile agricole”, a precizat Mircea Silviu Chetrone.
Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016