Prima ediție a concursului BASF ”Povești cu vinuri românești” a ajuns la final, odată cu decizia juriului ADAR, care a consfințit lista celor trei vinuri câștigătoare.
Peste 260 de vinuri înscrise, 35 de probe calificate în marea finală
Nu mai puțin de 260 de vinuri din toată țara au fost înscrise la concursul organizat de BASF, care și-a propus astfel să promoveze viticultorii mici și mijlocii, care cultivă suprafețe mai mici de o sută de hectare.
Fiecare dintre cele patru etape regionale a desemnat douăsprezece vinuri finaliste (câte trei pentru fiecare categorie: alb, rose, roșu). Marea finală a avut loc pe 18 mai, la Alba Iulia, într-un decor medieval, demn de faimoasa cetate. Cei peste 80 de participanți au primit onorul din partea Gărzii Cetății Alba Carolina și au putut asista la ceremonia de schimbare a gărzii, care s-a făcut cu salve de tun. Invitații au fost primiți apoi de personaje medievale fermecătoare, statui vii, dar și bufoni, ca la o adevărată curte regală medievală.
În această atmosferă au avut loc atât jurizarea propriu-zisă a vinurilor calificate în marea finală, cât și ceremonia de premiere. Juriul, format din oenologi membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, a fost prezidat de Georgel Costache, vicepreședintele ADAR, expert din partea României în Comisiile de Enologie și Băuturi Distilate la Organizația Internațională a Viei și Vinului și singurul degustător expert din România care a obținut marea medalie de aur la Concursul mondial de vinuri de la Bruxelles, cea mai mare competiție de acest gen din lume.
Juriul a evaluat și apreciat calitățile celor 35 de probe calificate în marea finală de la Alba Iulia, conform sistemului de maximum o sută de puncte, folosit la toate concursurile internaționale. ”Este primul proiect de acest gen, în sensul că s-a dat posibilitatea producătorilor mici și mijlocii să participe la un astfel de concurs, organizat după regulamentul Organizației Internaționale a Viei și Vinului. Ca expert, am fost încântat să văd vinuri de foarte bună calitate, atât la fazele regionale, cât și la faza națională”, a declarat Georgel Costache.
Expertiza BASF, pusă în slujba podgorenilor mici și mijlocii
Participanții au avut prilejul de a vedea cum s-au desfășurat cele patru ediții regionale și parcursul finaliștilor până la evenimentul de la Alba Iulia. Invitații au aflat poveștile și provocările viticultorilor mici și mijlocii, dar și care sunt cele mai bune metode și produse de protecție a culturii de viță de vie, pentru o recoltă de calitate, chiar de la Jörg Polzin, Country Manager al Diviziei BASF pentru Protecția Plantelor: ”Avem onoarea de a premia cele mai bune vinuri românești și cei mai temerari viticultori. Împreună, producători locali și noi, cei care asigurăm protecția culturilor de viță de vie, îmbinăm succesul economic cu responsabilitatea socială. Noi, cei de la BASF, punem expertiza noastră în slujba viticultorilor. Produsele noastre inovatoare asigură un viitor sustenabil pentru vinurile românești”, a declarat Jörg Polzin.
Competiție strânsă, în special la categoria vinurilor albe
Experții ADAR au anunțat și câștigătorii primei ediții a concursului ”Povești cu vinuri românești”.
• La categoria vinuri roșii, cel mai bun sortiment a fost un Merlot din 2013, produs de Crama Basilescu. A fost un vin ales, care și-a etalat pe deplin calitățile. ”Caracteristice la acest vin au fost tocmai aromele de fructe prezente. Mă refer aici la aroma proaspătă și foarte delicată de căpșuni, frăguțe, zmeură, cu un post-gust care duce la anumite nuanțe de fructe și faptul că vinul, fiind destul de mineral, îți dă o senzație de sănătate”, a apreciat președintele juriului, Georgel Costache.
• Cel mai bun vin rose a fost ales un cupaj între Merlot, Cabernet Sauvignon și Syrah, produs în 2015 la Crama Licorna. Au contat culoarea, ”rose onion, dar și aromele florale și cele de fruct, date tocmai de soiurile care fac parte din cupaj”, a spus vicepreședintele ADAR. Pentru viticultorul care a creat acest cupaj, Gabriel Lăcureanu, inițiativa BASF este mai mult decât binevenită: ”E primul concurs la care rezultatul chiar are un impact pozitiv asupra viticultorului mic și mijlociu, îi ajută să se promoveze. Nici un alt concurs din România nu a mai făcut asta până acum. Nimeni nu a mai oferit ca premii și altceva în afară de diplome și medalii. Asta e cel mai important, ajutorul acordat producătorilor mici și mijlocii”, spune acesta.
• Cea mai strânsă competiție a fost în cazul vinurilor albe. Două dintre cele trei probe evaluate în marea finală a concursului ”Povești cu vinuri românești” au obținut același punctaj, iar juriul a apelat la criteriile suplimentare, stabilite înaintea jurizării, pentru a desemna câștigătorul. Acesta a fost un Muscat Ottonel, din 2015, înscris la concurs de Casa de Vinuri Podgoria, din Buzău. ”Majoritatea sortimentelor participante la finală sunt vinuri de o calitate excepțională, care pot oricând concura la concursuri internaționale. Vinul alb câștigător a avut o aromă foarte delicată, de o anumită finețe. Deși este un vin tânăr, din 2015, mi-a plăcut foarte mult lipsa oricărei asperități, totul era rotund, armonios. Poate oricând să fie premiat și la un concurs de afară”, a apreciat Georgel Costache.
Viticultorul care a înscris proba câștigătoare nu se aștepta la asemenea laude venite din partea singurului degustător expert din România medaliat la Bruxelles. ”A fost un concurs excelent! Eu am participat pentru prima dată la un astfel de eveniment, pentru că suntem o cramă relativ nouă. Chiar am rămas surprins că vinurile noastre au fost apreciate de juriu. Mi-a plăcut că cei de la BASF s-au gândit și la micii producători. Chiar trebuie lăudată inițiativa lor, pentru că și noi, micii viticultori, venim din urmă cu vinuri poate la fel de bune ca și cele ale brandurilor consacrate”, a declarat Benedict Olaru, reprezentantul Casei de Vinuri Podgoria.
Catalogul viticultorilor mici și mijlocii
Pentru BASF, următorul pas este crearea catalogului tuturor viticultorilor mici și mijlocii care au luat parte la prima ediție a concursului. ”Vrem să lansăm acest catalog la următoarea ediție a concursului, unde sperăm să aducem și mai mulți participanți. A fost un concurs cu condiții excelente de jurizare, iar specialiștii oenologi ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România au fost pe măsura evenimentului. Pe viitor ne dorim să aducem informații noi despre vinurile românești, despre investițiile pe care le fac viticultorii noștri și, în general, despre toate lucrurile bune care se întâmplă în industria românească a vinului”, spune Robert Băicoianu, crop manager culturi speciale BASF și organizator al concursului.
Material furnizat de BASF
PROMOVAREA VINURILOR CU SPRIJINUL BASF ȘI ADAR
Cei trei mari câștigători își vor putea promova acum afacerile mult mai bine. Marele premiu pus la dispoziție de BASF a constat în trei kit-uri de promovare a afacerii, în valoare de 5.000 de euro fiecare. Câștigătorii au posibilitatea de a alege între crearea unei identități de brand, crearea unui magazin online pentru vinurile produse sau închirierea unui spațiu expozițional pentru promovarea vinurilor în cadrul Promenada Mall din București.
BASF CREEAZĂ CHIMIE DE 150 DE ANI
Cu vânzări de circa 5,4 miliarde de euro în 2014, divizia BASF pentru protecția plantelor oferă soluții inovatoare de protecție a plantelor, tratament pentru semințe și control biologic, precum și soluții inovatoare de management al nutrienților și factorilor de stres al plantelor. Portofoliul BASF include, de asemenea, produse pentru gazon și plante ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, ajutându-i să producă hrană de bună calitate în mod eficient. Furnizând tehnologii noi și know-how, Divizia BASF de protecție a plantelor ajută cultivatorii să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții lor, a familiilor lor și a comunității.
La BASF, noi creăm chimie, și facem acest lucru de 150 de ani. Portofoliul nostru include o gamă largă de produse, de la substanțe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse de performanță și produse pentru protecția plantelor până la petrol și gaze. Ca lider în domeniul industriei chimice, combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Cu ajutorul științei și inovației, ne ajutăm clienții din aproape toate industriile să facă față cerințelor curente și viitoare ale societății. Produsele și soluțiile noastre contribuie la conservarea resurselor, asigurarea nutriției și la îmbunătățirea calității vieții. Am rezumat această contribuție în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil.
În anul 2014, BASF a realizat vânzări de aproximativ 74 miliarde de euro și a avut peste 113.000 angajați la sfârșitul anului. Acțiunile BASF sunt cotate la bursele din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) și Zurich (AN).
Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 – 31 august 2016