
3,43 euro/cap pentru ovine
Alte 20.723 de cereri au fost depuse pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte și de carne de ovine și caprine din zonele defavorizate, pentru 2.827.377 capete de animale. Cuantumul pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte și carne de ovine și caprine din zonele defavorizate este de 3,43 euro/cap de animal, stabilit de Comisia Europeană în 30 septembrie 2014, potrivit datelor furnizate de directorul general al APIA, Mihai Puțintei. Acesta a declarat că APIA se străduiește să vireze subvențiile în conturile fermierilor până la 30 iunie 2015.
„Pentru bovine, cuantumul sprijinului ar urma să fie peste 100 euro/cap de animal”, ne-a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. Guvernul a aprobat în 24 iunie 2015 suplimentarea cu 3 mil. euro a plafonului alocat ajutorului specific pentru crescătorii de vaci de lapte din zone defavorizate. Suma totală alocată categoriei vaci de lapte din zone defavorizate a crescut, astfel, de la 22,4 mil. euro la 25,4 mil. euro.





