MADR estimează că vor primi sprijin cuplat circa 41.000 fermieri din sectorul vegetal care au solicitat acest sprijin şi au îndeplinit toate condiţiile de eligibilitate.
Potrivit Hotărârii aprobate de Guvern, unele dintre plafoanele notificate Comisiei Europene pentru fiecare cultură au fost modificate, prin mecanismul de transfer de fonduri între măsurile de sprijin cuplat, în conformitate cu art. 53a din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014. Mai exact, s-au luat bani din sumele prevăzute iniţial pentru soia, tomate şi castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp şi cartof timpuriu pentru industrializare şi au fost transferaţi pentru plata sprijinului cuplat pentru lucernă, orez, sămânţă de cartof, sfeclă de zahăr şi legume cultivate în sere şi solarii.
Transferurile de bani s-au făcut astfel încât, în cazul culturilor pentru care suprafaţa solicitată la plată în 2018 a fost mai mică decât suprafaţa notificată Comisiei, cuantumul pe hectar să asigure profitabilitatea şi să nu fie sub cel notificat Comisiei Europene, precizează MADR.
Sume alocate pentru fiecare cultură
Concret, pentru fiecare cultură în parte, sumele alocate pentru plata sprijinului cuplat vegetal aferent anului 2018 sunt următoarele:
• Soia: 28.164.490 euro (minus 4.353.510 euro faţă de plafonul notificat la Comisia Europeană);
• Lucernă: 14.910.280 euro (plus 277.530 euro);
• Mazăre şi fasole boabe pentru industrializare/ procesare: 420.000 euro;
• Cânepă pentru ulei şi/sau fibră: 188.160 euro;
• Orez: 5.117.765 euro (plus 317.165 euro);
• Sămânţă de cartof: 939.100 euro (plus 107.500 euro);
• Hamei: 129.320 euro;
• Sfeclă de zahăr: 19.208.700 euro (plus 749.700 euro);
• Tomate pentru industrializare cultivate în câmp: 1.251.950 euro (minus 178.050 euro);
• Castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp: 22.235 euro (minus 30.765 euro);
• Legume cultivate în sere şi solarii: 8.807.600 euro (plus 5.358.280 euro);
• Fructe destinate industrializării (prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre): 495.000 euro;
• Cartof timpuriu pentru industrializare: 2.679.650 euro (minus 2.247.850 euro).
Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare cultură este calculat de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor aferente fiecărei culturi, rezultate în urma transferurilor de fonduri, la suprafeţele eligibile pentru anul 2018. Până la finalul lunii mai, APIA nu a anunţat cuantumul pentru nici o cultură.
Plăţile pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro.