O suită de dansuri traditionale specifice coborâtului oilor de la munte, cu asta ne-au încântat privirile şase echipe ale Ansamblului din Baia de Fier. “Ansamblul de la Baia de Fier a dansat pentru dumneavoastră dansuri specifice ciobăneşti, pentru că, de fapt, noi suntem într-o zonă cu tradiţie în creşterea ovinelor. Acestea sunt dansuri ce se joacă la noi, puţin coregrafic şi legate într-o suită ciobănească. S-a înfiinţat şi un festival specific acestei sărbători. In toamnă, când oile coboară de la munte, tinerii se întâlnesc, şi acolo se joacă, se face mămăligă, tocan de oaie şi se consumă produsele obţinute de ciobani pe timpul verii”, ne-a explicat Mirela Drăgănescu, director al Căminului Cultural Baia de Fier şi coordonator al Ansamblului „Liviu Dafinescu”.
De la stânga la dreapta: Mirela Drăgănescu, Adriana Topoloagă (solistă, are 17 ani şi cântă muzică ciobănească de la 3 ani!), subsemnata şi colega mea Denise Nimigean
Ansamblul a fost înfiinţat în 1991, iniţial sub numele de Ciobănaşul, de către Mirela Drăgănescu împreună cu un inspector teritorial pe atunci de la cultură, Liviu Dafinescu, cel care a fost şi coregraf al asamblului pentru câţiva ani. După decesul său, ansamblul de la Baia de Fier a primit numele acestuia – Liviu Dafinescu. Astăzi coregraf este maestrul Valeriu Saraolu, care este şi coregraful ansamblului profesionist de la Târgu Jiu – Doina Gorjului.
Tinerii din ansamblu participă practic la toate festivalurile la care sunt invitaţi, inclusiv la turnee peste hotare, dar şi la evenimentele zonale. Chiar cu câteva zile înaintea vizitei noastre în comună, la Vaideeni, în Vâlcea, a avut loc tot un festival păstoresc, ajuns la ediţia cu numărul 50, sărbătoare prilejuită de urcatul oilor la munte. Ansamblul din Baia de Fier a evoluat alături de peste 35 de formaţii de dansuri venite din toată ţara.
Un vis împlinit!
Am întrebat-o pe Mirela Drăgănescu ce simte atunci când îi vede pe copii pe scenă, aplaudaţi şi apreciaţi deopotrivă? “Trăiesc sentimentul că nu am muncit degeaba, că dorinţa mea, încă de când am venit ca director de cămin, aceea de a exista un ansamblu frumos la Baia de Fier, mi s-a împlinit şi iată că l-am menţinut până în ziua de astăzi”, mi-a răspuns coordonatoarea ansamblului.
La Căminul Cultural din Baia de Fier se întâmplă multe alte lucruri frumoase: cursuri de pictură, de dansuri populare – cu acelaşi coregraf al ansamblului, cursuri de artă decorativă, cusături-ţesături, chiar şi canto popular. Există o colecţie muzeală, dar şi o revistă a Căminului Cultural.
„Sunt multe activităţi şi le desfăşurăm cu ajutorul Primăriei, care ne susţine inclusiv cu plata transportului la fiecare deplasare a Ansamblului. Un vis al meu ar mai fi să existe acel muzeu, care deocamdată este numai colecţie muzeală a căminului cultural. Am realizat şi o culegere de strigături şi actualmente lucrez la ceva mai detaliat, deci culeg tradiţie şi folclor din Baia de Fier, pentru că e păcat să se piardă în negura vremurilor”, mi-a spus Mirela Drăgănescu, un om deosebit căruia îi mulţumesc, şi cu această ocazie, pentru efortul neobosit de a menţine vie frumuseţea folclorului şi a tradiţiilor culturale din această zonă.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 14/219 (ediţia 15-31 august 2018)