Avantajele discului Horsch Joker 3 CT - Revista Ferma
3 minute de citit

Avantajele discului Horsch Joker 3 CT

Din portofoliul MEWI de utilaje destinate prelucrării solului, Horsch Joker 3 CT este alegerea ideală pentru fermierii ardeleni, motiv pentru care l-am fi prezentat și anul acesta la Agraria, târgul de la Jucu, jud. Cluj. Până la o bună revedere, și pentru că acum este momentul întrebuinţării lui, iată ce avantaje aduce utilizarea sa în ferme.

 

4 UTILIZĂRI ALE LUI JOKER CT

  1. Prelucrarea plană şi rapidă a miriştii pentru stimularea germenilor cerealelor rămase pe sol, întreruperea capilarităţii şi prima încorporare a resturilor vegetale;
  2. Pregătirea eficientă a patului germinativ în urma plugului şi a cultivatorului;
  3. Prelucrarea fără obturare a resturilor vegetale dure (recolte intermediare, cereale, porumb);
  4. Încorporarea facilă a îngrăşămintelor organice (bălegar solid şi lichid, îngrăşământ vegetal).

 

Avantajele discului Horsch Joker 3 CT_b

 

Sol bine prelucrat pentru semănat

 

Discul scurt Horsch Joker 3 CT, cu o lățime de lucru de 3 metri, asigură un randament crescut la o forță de tracțiune relativ redusă și o calitate ridicată a lucrărilor la viteze mari de lucru (de până la 20 km/h). Asigură o excelentă sfărâmare a pământului datorită rotirii rapide a celor 24 de discuri, cu un diametru de 52 cm, dispuse pe perechi – cu care este echipat, și o bună penetrare a solului graţie discurilor concave agresive, dinţate şi greutăţii mari a utilajului. Joker lasă în urmă un sol bine fărâmiţat, tasat şi în condiţii bune pentru semănat. Produce un sol cu o structură foarte fină la nivelul de germinare şi face faţă fără probleme şi cantităţilor ridicate de paie, îngrăşămintelor organice sau culturilor intermediare. Totodată, este menținut un unghi constant al discurilor, graţie suportului larg al acestora, fără joc lateral.

Scarificatorul Mono TG cu un singur rând de organe active este o opţiune suplimentară pentru utilajul Joker 3 CT, fiind ideal pentru terenurile grele, unde solul trebuie desfundat pe adâncime, iar resturile vegetale încorporate doar în stratul superior.

 

Nu necesită întreținere

 

În plus, unul dintre principalele sale avantaje este acela că nu necesită întreținere și este construit pentru a face față oricăror condiții de lucru. „Joker este un utilaj foarte simplu, multifuncțional, care își găsește în cadrul unei exploatații agricole utilizări multiple: de la dezmiriștit, la pregătirea patului germinativ, la pregătire pentru semănat şi, dacă o impun condițiile, și distrugerea resturilor vegetale și a culturilor verzi.

Joker CT la 3 sau la 3,5 metri nu are absolut nici un punct de gresare. Ceea ce înseamnă că așa cum l-ai luat din fabrică, așa îl ții zece ani. Rulmenții și lagărele care susțin discurile sunt de o calitate foarte bună, astfel încât uiți la propriu că îl ai în fermă. Întreținerea necesară este aproape zero. Acesta este cel mai mare avantaj al lui Joker CT”, a precizat Constantin Curcă, reprezentantul Horsch pentru România.
Datele tehnice ale utilajului le găsiţi aici: https://www.mewi.ro/portfolio/horsch-joker-ct/.

 Avantajele discului Horsch Joker 3 CT_b

Constantin Curcă, reprezentant Horsch: „Joker e foarte ușor de pus în funcțiune și de utilizat, indiferent de tipul de sol sau de condițiile de lucru. Este deja presetat pentru a se adapta absolut oricăror situații”.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →