Asociațiile pierd subvenția pe pășune dacă nu s-au transformat în cooperative - Revista Ferma
3 minute de citit

Asociațiile pierd subvenția pe pășune dacă nu s-au transformat în cooperative

foto pag13 m Asociațiile pierd subvenția pe pășune dacă nu s-au transformat în cooperative

Asociațiile au obligativitatea din acest an să se transforme în grup de producători sau cooperative agricole. Cred că nici 10% din asociațiile existente la nivel național nu au făcut această schimbare. Din nou, ar putea interveni prevederea care a fost în 2015, și anume, fiecare crescător de animale, membru în asociație, să ceară subvenția pentru pășune. În felul acesta, riscăm să creștem numărul de solicitanți la APIA. De exemplu, o pășune de 100 ha, pe care o folosesc 300 de fermieri pentru animalele lor, înseamnă să digitizezi 300 de parcele și implicit încă 300 de cereri unice de procesat. Nu este deloc în regulă! Este mult mai bine să dăm o derogare și să clarificăm un pic”, spune Ovidiu Săvâșcă, șeful APIA Mureș.

În 2015, asociațiile au depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) solicitările pentru plata subvenției pe pășune însoțite de un tabel centralizator în care figurează toți membrii, cu date de identificare, cod de exploatație, număr de animale și suprafața care revine fiecărui membru, precum și hotărârea adunării generale a asociației privind utilizarea fondurilor.

 

Modificare fără derogare

Ministerul Agriculturii a propus modificarea OMADR 619/2015, însă nu prevede o derogare pentru asociațiile care vor să primească subvenția pentru pășunea comunală. De fapt, proiectul MADR elimină alineatul care dădea dreptul asociațiilor crescătorilor de animale să depună cererea de plată prin reprezentantul legal, în numele membrilor, înlocuind asociațiile cu cooperativele. Iată ce scrie în document: „(5) Cooperativele agricole prevăzute la art. 6 lit. e) din Legea nr. 566/2004, precum și grupurile de producători care desfășoară activitate agricolă în calitate de fermier activ pe pajiștile aparținând unităților administrativ-teritoriale, cu animalele pe care le dețin, pot depune cererea de plată prin reprezentantul legal, în conformitate cu actul constitutiv și/sau statutul formei asociative.

(6)Membrii formelor asociative menționate la alin. (5) nu pot depune în mod individual cereri unice de plată în cadrul schemelor de plăți pentru suprafețele sau animalele solicitate la plată de către forma asociativă.”

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că este în pregătire un proiect al legii cooperației.

Obținerea unei derogări de la obligația fixată prin lege pentru asociațiile fermierilor români presupune și notificarea Comisiei Europene.

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-14 februarie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →