Continuăm să prezentăm acțiunile pe plan organizatoric și instructiv-educative, precum și măsurile concrete în teren, recomandate în perioada verii pe pajiștile permanente, în culturile furajere în arabil și pentru producția secundară de la alte culturi de câmp.
Măsurile organizatorice au în prim-planul atenției verificarea respectării încărcăturii optime cu animale a pășunilor și evitarea supraîncărcării (ce provoacă rărirea covorului ierbos și eroziunea solului) și a subîncărcării sau abandonului, fenomene care dau frâu liber invaziei vegetației lemnoase.
Lucrări în teren
• pe pajiștile permanente din zona montană se intensifică lucrările de defrișare a vegetației lemnoase dăunătoare, se nivelează mușuroaiele, se fac curățiri etc., în vederea începerii sezonului de pășunat;
• se aplică în continuare îngrășămintele organice și chimice, pe altitudine, pentru sporirea producției și calității ei pe pajiștile permanente și la culturile furajere;
• se continuă/încheie supraînsămânțarea și reînsămânțarea pajiștilor degradate;
• întreținerea culturilor furajere din arabil prin lucrări de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor;
• recoltarea în regim de fâneață a pajiștilor permanente și temporare, a lucernierelor și trifoiștilor, pentru conservarea lor sub formă de fân, semisiloz și siloz;
• aplicarea fazială a îngrășămintelor chimice azotate pe pășunile tarlalizate pentru eșalonarea producției de iarbă în sezonul de pășunat;
• efectuarea unor lucrări de curățire a resturilor neconsumate de animale de pe pășuni;
• continuarea și încheierea acțiunii de combatere a buruienilor din pajiștile permanente;
• continuarea târlirii raționale cu efect de fertilizare organică a pășunilor și alte lucrări restante din sezonul anterior.
Reguli generale de producere a fânurilor
Principalele resurse pentru producerea fânurilor sunt fânețele permanente seminaturale, pajiștile temporare (amestecuri între graminee și leguminoase perene), culturi furajere de leguminoase perene (lucernă, trifoi roșu, sparcetă, ghizdei etc.), culturi anuale (borceaguri) și altele.
• Epoca optimă de recoltare la prima coasă și la următoarele:
– stadiul de burduf până la începutul înfloririi, pentru graminee;
– stadiul de butoni florali până la început de înflorire, pentru leguminoase;
– în cazul covorului ierbos din pajiștile permanente și al amestecurilor din pajiștile temporare, se va lua în considerare stadiul optim al speciilor dominante;
– cosirea ierbii după orele amiezii asigură din start un conținut mai scăzut în apă al plantelor, care se usucă astfel mai rapid, cât și un conținut mai ridicat în glucide, proteine, grăsimi și minerale, față de cositul tradițional de dimineață.
• înălțimea și modul de tăiere:
– înălțimea de tăiere trebuie să fie mai mare de 6-8 cm pentru pajiștile temporare și leguminoasele perene și de 4-5 cm pentru fânețele permanente;
– utilizarea cositorilor cu simplu sau dublu cuțit sau a celor cu mișcare rectilinie alternativă este de preferat față de modul de tăiere realizat de cositorile rotative care sfâșie tulpinile și frunzele, întârziind refacerea recoltei următoare.
• Uscarea masei verzi și calitatea producției:
– pierderile cele mai mici de calitate se înregistrează la uscarea cu aer cald sau rece sub șoproane, urmate de uscarea pe capre sau prepeleci; în schimb, calitatea se depreciază semnificativ la uscarea pe sol, pierderile putând ajunge până la 50%;
– amestecurile de graminee și leguminoase se usucă mai ușor decât culturile ”pure” de leguminoase perene;
– tulpinile de leguminoase perene se uscă mai rapid dacă sunt strivite și, în final, cu cât se fac mai puține lucrări de întoarcere a materialului expus uscării, cu atât se păstrează mai bine calitatea, frunzele nefiind alterate;
– unele specii de graminee perene, ca raigrasul aristat și raigrasul peren, se usucă mai greu decât golomățul și timoftica; uscarea cea mai rapidă o înregistrează ierbăluța (Phalaris arundinacea);
– apa de ploaie pătrunde mai greu prin brazde și căpițe de graminee și prin amestecul lor cu leguminoase, față de leguminoasele ”pure”, cele mai vulnerabile fiind sparceta și lucerna;
– înainte de depozitarea în vrac sau de balotare, fânul obținut trebuie să aibă sub 16% umiditate, altfel nu se conservă, fiind expus mucegăirii și deprecierii, inclusiv a intoxicării animalelor care îl consumă cu aflatoxine.
ACȚIUNI INSTRUCTIV – EDUCATIVE
– intensificarea acțiunilor de recunoaștere în teren, a principalelor specii de plante din covorul ierbos al pajiștilor permanente care exprimă stadiul de degradare sau calitatea furajeră a lor;
– identificarea celor mai răspândite tipuri sau habitate de pajiști permanente, în funcție de condițiile naturale și de compoziția floristică a pășunilor;
– intensivizarea criteriilor de apreciere a covorului ierbos și a condițiilor staționale necesare alegerii metodelor de îmbunătățire, de întreținere și de valorificare a producției pajiștilor permanente;
– determinarea valorii furajere și a capacității de pășunat în vederea stabilirii încărcării optime cu animale pentru obținerea unor rezultate economice profitabile, respectând conservarea biodiversității și protecția mediului.
