”Pe teritoriul Municipiului București se interzice creșterea sau întreținerea, în gospodării individuale, a animalelor și păsărilor pentru consum, piele, blană și tracțiune, a albinelor, viermilor de mătase și asimilate acestora, cu excepția animalelor de companie”, prevede art. 33 din documentul emis de Consiliul General al Municipiului București. Nerespectarea acestei interdicții este sancționată cu amendă contravențională de la 200 la 500 de lei pentru persoanele fizice și de la 500 la 2000 de lei pentru persoanele juridice.
Interesant este că o statistică publicată pe site-ul MADR relevă pentru anul 2015 existența a 5104 stupi în M. București, exclusiv în sectorul privat, albinele bucureștene producând în septembrie anul trecut 69 de tone de miere. Apicultorii locuiesc, într-adevăr, în oraș, dar stupina au reamplasat-o în județul Ilfov, unde deciziile Primăriei Capitalei nu mai au efect.
O decizie nemotivată
De ce au interzis edilii Bucureștiului apicultura pe teritoriul orașului nu știm, fiindcă nici în expunerea de motive, semnată de fostul primar Sorin Oprescu, nici în raportul de specialitate al Direcției Utilități Publice – același text, sub semnături diferite – nu există o explicare a deciziei. Nici în Legea 101/2006, act normativ în baza căruia au fost elaborate normele de salubrizare în toate localitățile țării, inclusiv în București, nu este prevăzută în mod expres scoaterea albinelor din orașe. Singurul motiv temeinic ar fi putut fi acela de a-i scuti pe bucureșteni de înțepături. Or fi fost, până în 2010, numeroși locuitori înveninați de albine, astfel încât edilii să fie nevoiți să alunge din oraș harnicele insecte? Nu dispunem de statistici pe acest subiect. L-am întrebat pe președintele ACA București-Ilfov, Marian Pătrașcu, dacă au fost albinele un pericol pentru sănătatea populației, iar apicultorul a negat acest lucru: ”S-a mai întâmplat să fie înțepați bucureșteni, dar cazurile au fost izolate. Au fost și raportări confuze sau exagerate. A apărut o știre că un roi de albine ucigașe amenință vizitatorii din Herăstrău. S-a dovedit în cele din urmă că erau viespi. Albina nu e agresivă, își vede de treaba ei, acolo, în mijlocul florii deschise. Bucureștiul are o bază meliferă interesantă, teii și florile din parcuri. Aici nu se aplică tratament cu neonicotinoide, așa cum se întâmplă în câmp, la cultura mare”.
Stupi pe acoperișul restaurantelor
Alte mari orașe ale lumii nu au probleme cu prezența albinelor în spațiul urban. Dimpotrivă, apicultura este susținută de asociații profesionale, iar autoritățile nu emit legi care să interzică practicarea apiculturii în oraș. ~n Berlin activează 500 de apicultori care îngrijesc 3000 de familii de albine, în cadrul unui proiect antreprenorial numit “Berliner Honig”. Albinele culeg polenul florilor din parcurile și grădinile orașului: Tiergarten, din Grădina Zoologică și Grădina Botanică, dar și din pădurile care înconjoară urbea germană, păduri unde vegetează zeci de mii de tei. Potrivit berlinhonig.de, mierea berlineză nu depășește cantitativ 150 de tone anual. E miere artizanală, fără amestecuri, foarte bine primită de localnici. Entuziasmul apicultorilor berlinezi este mare. Asociația Berlin Honig a fost înființată de Anette Mueller, programator de meserie. Nemțoaica a fost inspirată de mierea descoperită în prisăcile de lângă orașul englez Baltimore, unde se afla cu serviciul. ~ntoarsă acasă în Berlin, Anette a decis să pună pe picioare o asociație apicolă, știind că germanii sunt consumatori de miere înveterați, dar consumă miere de import, de obicei amestecată cu miere de diverse calități și proveniențe.
La celălalt capăt al lumii, în Melbourn, Australia, activează o asociație de apicultori, Melbourne City Rooftop Honey. Stupii sunt amplasați pe acoperișul clădirilor, publice sau private. Pe site-ul MCRH se află o hartă interactivă care indică potențialilor clienți clădirea pe al cărei acoperiș se află stupina.
Multe alte orașe civilizate permit practicarea apiculturii pe teritoriul lor. Paradoxal, orașele sunt un fel de refugiu pentru albine, vitregite de monoculturi, de pesticide. Din moment ce apicultura este permisă în aceste așezări urbane, e clar că albinele nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică și, în consecință, autoritățile nu au găsit necesar să le interzică prezența, așa cum au făcut-o consilierii bucureșteni.
Proiecte, norme, înțepături
Interziși în București, apicultorii și-au reamplasat stupinele în jurul Capitalei. Mulți dintre ei sunt membri ai ACA, Filiala București-Ilfov. La ședința lunară din 17 martie, reprezentanți ai OJFIR Ilfov le-au prezentat apicultorilor avantajele Măsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, din noul PNDR.
Toate bune și frumoase în expunerea celor doi reprezentanți ai OJFIR Ilfov, directorul Cristian Șlincu și șefa Serviciului de Implementare, Nicoleta Ciocârlie, dar apicultorii au avut câteva întrebări. Mai întâi s-au plâns de birocrație. Un apicultor a semnalat că a depus dosarul la București, apoi a fost trimis la Teleorman. Un altul a acuzat costuri mari cu firmele de consultanță. Funcționarii s-au apărat, explicând că ei nu au răspunderea întocmirii dosarului. Apicultorii au atacat frontal: „Unii funcționari au oprit finanțarea după trei ani”. „~nvățăm din mers. Avem deja o rutină pe implementare”, i-a consolat Nicoleta Ciocârlie. Apicultorii nu s-au lăsat: „Sunt funcționari care confundă numărul lăzilor cu numărul familiilor”. Directorul Șlincu a întrebat candid: „Pe ce se pune numărul de înmatriculare, pe ladă sau pe familia de albine?” Un stupar a sărit ca ars: „Pe ladă, că nu se poate pune pe familie”.
Câțiva apicultori au semnalat inadvertențe între Ghidul solicitantului și Legea apiculturii. Astfel, Ghidul îi obligă pe aplicanți să aloce fiecărui stup o vatră de 5 mp și fiecărui pavilion 50 mp. Or, spun ei, în Legea apiculturii numărul familiilor de albine pentru vatra permanentă nu este limitat. Funcționarii i-au mai anunțat pe stupari că, dacă vor să acceseze Măsura 6.3, trebuie să aibă mijloace de transport specializate și să nu fie second-hand. Totodată, 20% din producția de miere trebuie livrată pe piață. Un apicultor a conchis cu năduf: „Muncă degeaba dacă faci miere și o vinzi la procesator”. Funcționarii s-au retras, lăsându-i pe apicultorii bucureșteni și ilfoveni să discute mai departe despre boli și dăunători, dar să facă și previziuni pentru noul sezon apicol.
ARITMETICA MĂSURII 6.3
Pentru finanțarea prin M 6.3, exploatația trebuie să aibă 8000 de SO (Valoarea Producției Standard, în engleză Standard Output). O familie de albine este evaluată la 52 SO, deci e nevoie de 154 de familii. Desigur, fermierul poate deține un număr mai mic de familii de albine, întrucât compensează cu alte pasive: terenuri, culturi sau alte specii de animale. Banii oferiți însumează 15.000 de euro nerambursabili, cuantum dublu în comparație cu vechea Măsură 4.1, destinată tot fermelor mici. Banii vor fi alocați în procent de 75% încă din prima tranșă și vor veni prompt, la 30 de zile de la depunerea dosarului, dacă va fi declarat eligibil. Pentru a fi eligibil, în primul rând, beneficiarii trebuie să își autorizeze activitatea. Ei trebuie să aibă diplomă de absolvire a cel puțin 8 clase, să acționeze în nume propriu, să fie majori, iar exploatația agricolă să fie înființată cu minim 24 de luni înainte de depunerea dosarului.
Articol publicat in revista Ferma nr.7(168) 15 – 30 aprilie 2016
