Sunt și acum sectoare, ca cel de legume-fructe, unde organizațiile de producători primesc subvențiile europene direct, nu prin MADR, a explicat Irimescu. „Aceasta este intenția pe care o știu demult de la Bruxelles, să se tranfere responsabilitatea plăților către fermieri direct, adică prin organizațiile de producători. Deci cele două agenții de plăți de acum, APIA și AFIR, s-ar putea să dispară. Nu este chiar imposibil, pentru că există multă birocrație”, a spus ministrul Agriculturii.
Listă neagră cu funcționarii APIA!
1,2 miliarde de euro, subvențiile fermierilor, stau blocate, în loc să intre în circuitul economic, acuză Laurențiu Baciu, președintele LAPAR. Acesta susține că „din conducerea APIA nu trebuia schimbat neapărat directorul general sau directorul adjunct, ci și alte persoane din Agenție care s-au implicat în conceperea Ordinului 619”, ce stabilește criteriile de eligibilitate pentru toate schemele de plată din agricultură, un act normativ „anapoda, contra naturii, ineficient”.
Baciu a declarat că va face o listă neagră a funcționarilor APIA care nu-și fac treaba și o va pune pe masa ministrului Achim Irimescu. „Nimeni din APIA nu poate spune clar la ce oră începe plata subvențiilor și ați observat că la orice nouă declarație apare și altă dată, care te bagă în ceață. Cum să facem un plan de afaceri pentru 2016 dacă nu avem date concrete?! Totul este la întâmplare, sălbatic. Nu se știe până la ora asta care este suma exactă a subvenției pe hectar”, spune, nemulțumit, șeful LAPAR.
De cealaltă parte, reprezentanții APIA se plâng că, din cauză că fermierii români nu au organizații care să îi consilieze, fie acestea camere agricole sau centre de consultanță, angajații Agenției sunt și sfătuitor și călău pentru solicitanții de subvenții. Pe de o parte, APIA îl consiliază pe fermier cum să completeze cererea unică, iar, pe de altă parte, îl verifică și îl sancționează tocmai pentru declarațiile din cerere.
Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016