Principalii acţionari ai celor două companii sunt Constantin Deleanu şi cei doi fii ai săi, Victor şi Remus Deleanu.
6 soiuri autohtone
”În cadrul investiţiilor masive în plantări şi replantări din ultimii 14 ani, am menţinut tradiţia de a introduce în plantaţii doar soiuri româneşti de viţă de vie. Sunt şase la număr, respectiv Grasa de Cotnari, Frâncuşa, Tămâioasa Românească, Feteasca Albă, iar în ultimii ani am revenit cu Busuioaca de Cotnari şi cu Feteasca Neagră. În fapt, am reîntregit tabloul soiurilor Podgoriei Cotnari din vremurile de început de secol XIX. În ultimii ani am efectuat plantări pe alte aproximativ 600 ha, tot cu cele şase soiuri autohtone de viţă-de-vie şi continuăm”, menţiona Constantin Deleanu.
Reconversie cu semne de întrebare
”În anul 2021, reconversia plantaţiei va fi sub un anumit semn de întrebare, deoarece, deşi 70% din cheltuielile cu plantarea sunt decontate, urmează trei-patru ani în care consumi bani, în mod constant. Ori, în condiţiile unei atât de mari instabilităţi pe piaţă, este riscant să blochezi banii. Ca pondere vinuri roşii şi rose/vinuri albe, avem câte 100 ha din soiurile Fetească Neagră şi Busuioacă, iar diferenţa de 1600 ha o reprezintă soiurile albe”, adăuga Constantin Deleanu.
Lista investiţiilor a fost drastic revizuită
După un an 2020 cu provocări majore, pandemia COVID- 19, conducând la stoparea activităţii din sistemul HoReCa şi la înregistrarea unor pierderi financiare însemnate inclusiv în domeniul de producere a vinului, SC Cotnari SA Iaşi reuşeşte să continue activitatea la parametri normali, ca urmare a adaptării rapide la noile condiţii. Una dintre soluţiile la care s-a apelat a fost aceea de a revizui extrem de drastic lista investiţiilor din anul 2021.
”Poate că un mare noroc al nostru a fost acela că dispunem de suficient de mari capacităţi de depozitare a vinului. În mod concret, în crama mare de la Cotnari capacitatea de depozitare este de 30 milioane litri, iar în Crama Axinte care aparţine de unitatea copiilor, Casa de Vinuri Cotnari, capacitatea de depozitare este de 6 milioane litri vin. La acestea, se adaugă şi cea de-a treia cramă, Crama Vladoianu, care are o capacitate de depozitare de 500 mii de litri, acolo vinificându-se Feteasca Neagră, după tehnologii speciale în care, ca şi în crame, am investit foarte mult în anii din urmă”, declara antreprenrul ieşean.
Practicile tradiţionale îmbinate cu tehnicile inovatoare
Constantin Deleanu
”Anul trecut, mai mult de nevoie, eu nefiind adeptul recoltării mecanizate a strugurilor, am realizat investiţii şi pe acest segment, respectiv 3 combine a câte aproximativ 250 de mii de euro fiecare. Următoarele investiţii, desigur, ar ţine de mijloacele specifice de transport al strugurilor recoltaţi cu respectivele mijloace mecanice. Numai că, mai mult decât secetea din anul 2020, pandemia Covid-19, ne-a cam dat peste cap toate planurile de investiţii în construcţii şi mijloace de lucru. Considerăm că blocarea de bani în investiţii, în această perioadă pandemică, este foarte periculoasă din cauza nesiguranţei zilei de mâine”, sublinia Constantin Deleanu.
Reglarea activităţii din cadrul SC Cotnari SA Iaşi, după izbucnirea pandemiei Covid -19, s-a produs începând cu luna iulie 2020, atunci când din nou s-au înregistrat vânzări de vin similare cantitativ cu cele din anul 2019, însă s-au comercializat predominant vinuri ieftine, deşi acestea au fost chiar calitative, ca urmare a unui an viticol călduros, care a permis acumularea de zahăr în bobiţe.
În condiţiile amintite, viticultorii din Cotnari-Iaşi continuă să îmbine practicile tradiţionale cu noile soluţii furnizate de ştiinţa modernă.
Vezi AICI Calendarul viticultorului: sfaturi de la specialiştii Cotnariului!
un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi