Ameliorarea KWS: adaptabilitate și productivitate - Revista Ferma
3 minute de citit

Ameliorarea KWS: adaptabilitate și productivitate

Specialiștii companiei pornesc de la acest plus diferențiator atunci când decid includerea în oferta comercială a unui nou hibrid, care a fost testat în prealabil pe mii de parcele, în toată țara. Doar cei care ating cele mai înalte calificative la toate caracterele agronomice obțin aprobarea pentru a fi cultivați în ferme – o decizie de maximă responsabilitate pentru amelioratorii de top din KWS și un garant al calității pentru fermieri.

 KWS ADVISIO_b


CLIMACONTROL3

Un astfel de exemplu este reprezentat de către hibrizii din grupa CLIMACONTROL3, ce înregistrează toleranță ridicată la secetă și arșiță. Această grupă este în permanentă perfecționare cu hibrizi de porumb din cele mai noi surse genetice, care excelează în condițiile specifice din România. Trebuie evidențiat succesul imediat obținut anul trecut cu KWS DONJUAN FAO 400, care a devenit un hibrid favorit al fermierilor din zonele cu deficit pluviometric, iar confirmarea este evidentă prin rezultatele obținute în majoritatea fermelor utilizatoare.

 KWS ALMANZO_b


3 hibrizi de ultimă generație

 

Inovația caracteristică grupei este concretizată în acest sezon prin lansarea a doi hibrizi din grupa FAO 300-400, cea mai cerută în România (KWS LAURO și KWS ALMANZO), dar și prin echilibrarea maturității din portofoliu cu un hibrid robust, mai tardiv (KWS ADVISIO).

• Timpuriul grupei, KWS LAURO FAO 300, poate obține un MMB între 330 – 360 g și se remarcă printr-o dinamică pronunțată de pierdere a apei din bob după atingerea maturității fiziologice, în urma testelor efectuate fiind hibridul care pierde cel mai rapid apa din bob din acest segment de maturitate. Prezintă o vigoare deosebită la răsărire (susținută și prin tratamentul INITIO), o înflorire rapidă și formează devreme elementele esențiale de producție. Datorită recoltării timpurii, fermierii pot asigura rotația fără întârzieri a culturilor și o pregătire târzie a terenului pentru lucrările agricole următoare.

Noul KWS ALMANZO FAO 380, ameliorat în România, atinge un potențial de producție ridicat, ce poate fi fructificat în condiții diverse de cultivare, datorită plasticității ecologice mari. Îmbină perfect stabilitatea climatică și productivitatea ridicată, obținând rezultate de excepție, superioare majorității hibrizilor din această grupă de maturitate.

KWS LAURO_b

 

• KWS ADVISIO. Aflat încă din primul an pe podium la Ziua Porumbului 2021, din Orezu (Ialomița), KWS ADVISIO FAO 480 hibrid ameliorat în România, prezintă o vigoare foarte bună și o viteză de creștere mult accelerată față de alți hibrizi din grupa sa de maturitate (însușiri evidențiate și datorită tratamentului inovator INITIO). Planta ajunge la înflorit odată cu hibrizii din segmentele mai timpurii (FAO 380-450). Faptul că este ameliorat în România îi asigură o stabilitate de excepție, iar, prin valorificarea excelentă a tehnologiilor intensive, oferă un potențial productiv remarcabil.

 

un articol de

CĂTĂLIN PIROȘCĂ, Director Marketing KWS

mai multe pe această temă www.kws.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →