Alexander Degianski: Documentul care va pune cruce agriculturii și fermierilor din România! - Revista Ferma
4 minute de citit

Alexander Degianski: Documentul care va pune cruce agriculturii și fermierilor din România!

Strategia pentru biodiversitate - dezastru pentru agricultură și fermieri

Președintele Clubului Fermierilor Români, Alexander Degianski, trage un semnal de alarmă cu privire la prevederile din Strategia pentru biodiversitate, document pe care Parlamentul României urmează să îl adopte.

Alexander Degianski strategia pentru biodiversitate
Alexander Degianski Foto: @Revista Ferma

Documentul, elaborat de Ministerul Mediului, a fost deja aprobat de Guvern, dar va fi supus și votului Parlamentului.

”Următorul document, dacă va fi adoptat în forma lui actuală, cred că va pune cruce agriculturii cum nici un alt document sau nici o altă lege n-au pus-o în ultimii 35 de ani: este vorba despre Strategia națională pentru conservarea biodiversității, un document prin care România își ia angajamentul că 30% din suprafața arabilă va fi declarată zonă de protecție naturală, 10% va fi încadrată ca zonă de strictă protecție naturală, adică adio agricultură pe acea suprafață”, atrage atenția Alexander Degianski.

Pe lângă prevederile cu privire la suprafața arabilă, Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026 – 2030 mai include și prevereri legate de reducerea consumului de pesticide:

”Ne luăm angajamentul să reducem consumul de pesticide cu 50%, în condițiile în care consumul de pesticide al României este la mai puțin de o treime față de media Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, vom fi eco față de restul Uniunii Europene.

Grotesc este faptul că, în expunerea de motive, fermierii și agricultura sunt privite drept principalul factor de distrugere a biodiversității, de presiune și de regres al biodiversității, când orice om de bun simt știe că povara păstrării biodiversității tocmai pe fermieri cade și, toate aceste lucruri, fără vreun studiu de impact,fără a ști cu adevărat câți bani pierdem din cauza adoptării unei astfel de măsuri.

Vrem, nu vrem să acceptăm, peste 25% din populația României lucrează direct sau indirect în agricultură sau sectoare conexe agriculturii – industria prelucrătoare, procesatoare, HORECA și astfel de măsuri vor avea consecințe grave în economie.

În fiecare an, în ultimii ani, am pierdut bani mulți din cauza importului de cereale din Ucraina – 3 miliarde de euro în 2022, pierdem bani, miliarde de euro, din cauza secetei și acest document, practic, face crearea de noi sisteme de irigații semi-imposibilă.

„CANALOFILUL” din Banat și obsesia care aduce profit. Alexander Degianski: „Irigatul cu motorină este scump: 1 litru/mp”

Noi studii de impact, noi studii de mediu, cerințe peste cerințe, astfel încât nu ți se zice ”n-ai voie să faci”, dar îți vine să te lași și eu sunt unul dintre cei care aproape s-au lăsat, după ani de zile de birocrație pentru a crea un sistem de irigații”, mai spune Alexander Degianski.

Fermierul bănățean suliniază și faptul că documentul a fost elaborat fără consultarea organizațiilor de fermieri din România:

”Toate aceste lucruri s-au făcut fără consultarea mediului asociativ și, mai mult și mai sfidător, în forul de decizie al țării, adică în Parlamentul României, senatorilor din comisiile de specialitate li s-a pus la dispoziție documentul cu câteva ore înainte de vot, un document de 233 de pagini.

A fost amânat votul și sperăm ca măcar acum, în ceasul 12-lea, să înțelegem că acest document chiar este unul îngrozitor pentru agricultură și, dacă nu ne vom trezi, din păcate, ne vom merita soarta și degeaba o să urlăm că nu se mai poate face nimic”, a conchis Alexander Degianski.

Obiective Strategia pentru biodiversitate 2026 – 2030

În documentul elaborat de Ministerul Mediului se precizează că Obiectivul B1.4 din Strategia pentru biodiversitate își propune ”asigurarea gestionării durabile a terenurilor agricole, prin alinierea practicilor agricole cu obiectivele de conservare a biodiversității, protecția resurselor naturale și adaptarea la schimbările climatice”.

Obiectivele specifice pentru asigurarea managementului integrat al agriculturii sunt:

● B.1.4.1. Menținerea și dezvoltarea practicilor agricole extensive și a metodelor tradiționale de utilizare a terenurilor ce asigură conservarea habitatelor semi-naturale.

● B.1.4.2 Diminuarea efectelor negative ale practicilor agricole intensive.

CITEȘTE ȘI: Alexander Degianski: Agricultura este călcată în picioare. Fermierii contribuie la PIB-ul României, dar sunt tratați ca niște criminali, agresivi și putiniști! – Revista Ferma

Alexander Degianski

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×