Acolo unde condiţiile permit, gunoiul de grajd trebuie să se administreze în câmp, ţinând cont de respectarea ultimelor prevederi în vigoare privind protecţia mediului, precum şi a cerinţelor tehnologice obişnuite:
La aplicarea gunoiului de grajd ca îngrăşământ, alegerea momentului este deosebit de importantă. În fiecare an, cel puţin jumătate din cantitatea de gunoi rezultat în timpul iernii trebuie aplicat până la 1 iulie, iar restul până la 30 septembrie.
Gunoiul se aplică de obicei toamna, la lucrarea de bază a solului (arătura cu întoarcerea brazdei). Pe măsură ce gunoiul este aplicat, terenul se ară cu plugul, până la 30 cm adâncime pe solurile uşoare şi la 18-25 cm pe cele grele şi reci.
Cerinţe la aplicarea gunoiului de grajd
• Aplicarea îngrăşământului organic trebuie să facă parte dintr-un plan de fertilizare, iar îngrăşământul trebuie să fie distribuit uniform. O bună calitate a lucrării se consideră atunci când uniformitatea de împrăştiere depăşeşte 75%.
• Îngrăşământul nu se aplică pe teren acoperit cu zăpadă, pe terenuri cu apă în exces sau pe teren îngheţat, şi nu se aplică în apropierea resurselor de apă – se vor lăsa porţiuni de teren nefertilizate, late de 5-6 metri, în imediata apropiere a canalelor, cursurilor de apă şi a altor resurse.
• Gunoiul trebuie împrăştiat la minim 50 metri de izvoare, fântâni sau foraje, care sunt surse de alimentare cu apă potabilă pentru oameni sau animale. În anumite situaţii, această distanţă trebuie să fie mai mare, în special dacă izvorul este în pantă sau fântâna este la mică adâncime (de suprafaţă). Trebuie avute în vedere toate sursele de apă din apropierea terenului/proprietăţii. Aceste recomandări sunt obligatorii şi în cazul depozitării temporare a îngrăşămintelor organice în câmp.
• Îngrăşământul se aplică la o distanţă de cel puţin 100 de metri de o staţie de captare a apei. În funcţie de condiţiile specifice, îngrăşământul trebuie să fie încorporat în sol cât mai repede cu putinţă.
• Maşinile şi utilajele care execută aplicarea trebuie să corespundă cu felul şi starea gunoiului, cu metoda aplicată pentru dozare şi aplicarea propriu-zisă. Toate utilajele trebuie sa aibă componentele active de lucru rezistente la coroziune. Acest aspect este important nu numai pentru fiabilitatea utilajului, ci şi pentru calitatea lucrării de distibuire care se realizează şi care presupune ca toate caracteristicile tehnice ale maşinii şi reglajele făcute să se menţină permanent.
NU UITAŢI: luna ianuarie este perioada în care trebuie făcută înscrierea fermelor în Registrul agricol.
RESTRICŢII LA APLICAREA GUNOIULUI DE GRAJD
Există şi un calendar al unor perioade în care gunoiul de grajd nu se aplică la anumite culturi, după cum urmează: