Cu toate acestea, mai avem nevoie şi de oameni în agricultură. Şi încă de unii suficient de bine instruiţi încât să poată controla aceste maşini inteligente.
Deşi primele tractoare inteligente fără cabină vor apărea foarte curând pe piaţă (prototipul există deja), încă va fi nevoie de oameni care să le „conducă”, chiar dacă de la distanţă. Iar aceştia vor trebui să înveţe, de fapt, o meserie nouă. Un fermier îmi spunea recent că noul lui tractor merge singur. Lucrează chiar el pe tractor şi i se pare la fel de uşor ca şi folosirea telefonului mobil. Smartphone-ul, de fapt. Adică, un telefon inteligent.
„Şoferul” tractorului nu va mai fi nevoit să accelereze, să ocolească obstacole în câmp sau să întoarcă la capătul rândului, ci doar să programeze, pe un calculator sau o tabletă, toate lucrările pe care trebuie să le facă tractorul, apoi să îl urmărească, tot pe calculator, cum îşi face singur treaba. Intervenţia umană va fi redusă, dar esenţială. „Alfabetizare digitală” au numit unii această nouă meserie pe care trebuie să o înveţe tractoriştii zilelor noastre.
Chiar dacă aratul, semănatul, fertilizatul şi toate celelalte lucrări dintr-o fermă vor fi făcute, cu precizie chirurgicală, printr-un click pe ecranul tabletei, va fi nevoie în continuare de mecanici agricoli. Firmele care vând utilaje agricole în România şi fermierii deopotrivă se plâng de multă vreme de lipsa acestora. Lipsa lucrătorilor specializaţi în domeniul mecanizării agricole a devenit acută, spune Ovidiu Ranta, profesor de mecanziare la USAMV Cluj-Napoca. Situaţia este atât de gravă, încât Ranta crede că ar trebui să se implice chiar Ministerul Agriculturii în a rezolva problema, ca să nu ajungem să importăm tractorişti din China.
Până se trezeşte statul român că nu mai avem şcoli agricole şi meseriaşi în mecanizare, firmele mari care vând utilaje se organizează singure să pregătească specialiştii de care agricultura românească are nevoie.
Pentru majoritatea fermierilor din România, cu câteva excepţii, maşinile agricole autonome fac parte dintr-un viitor ceva mai îndepărat decât pentru alţii. Noi, spun oamenii din domeniul mecanizării agricole, încă avem prea puţine tractoare, comparativ cu fermierii din statele din Vest, cu care concurăm pe piaţa liberă. Nu avem nici măcar statistici naţionale clare.
Este sigur totuşi că parcul agricol se învecheşte, chiar dacă tot mai mulţi fermieri români caută să cumpere tractoare şi utilaje noi.
Violeta MÂŢ
(din însemnările lui Ion, tractorist din viitor)






