Povestea de succes a utilajelor agricole din Franconia a început acum o sută de ani, atunci când a fost fondată compania Bayerische Eggenfabrik AG, în Feucht – Germania, în apropiere de Nuremberg. Astăzi, sediul se găsește în aceeași locație (după ce societatea a fost redenumită AGCO Feucht GmbH, în 2015). Ca parte a grupului AGCO, compania este acum un adevărat centru de excelență pentru tehnologia de recoltare a furajelor verzi, menținându-și poziția de lider în sectorul recoltării furajelor și privind cu încredere viitorul acestei ramuri a tehnologiei agricole. AGCO Feucht GmbH sărbătorește, împreună cu Fella, Fendt și Massey Ferguson, aniversarea acestor mărci, începând cu luna septembrie 2017.
Tradiție, inovație și pasiune
Spre sfârșitul Primului Război Mondial, industria metalurgică înregistra o creștere a cererii de echipamente agricole, iar Josef Hackl și Albert Löffler, pe atunci în compania Isaria-Zählerwerke, au profitat de această tendință a pieței și, în 1917 au plănuit extinderea producției pentru a include și realizarea grapelor. Această mișcare a culminat cu înființarea firmei Bayerische Eggenfabrik AG în 1918, în Feucht.
Anul 1932 a venit și cu introducerea unor noi tipuri de echipamente în portofoliul companiei: mașini de tuns iarba, greble de împrăștiat, greblă trasă de cai și secerătoare, utilaje de legat snopi. Când a fost lansată pe piață prima greblă cu dinți rotor, Germania se afla în plin boom economic. Acest lucru se întâmpla în 1953, când fermierii europeni se bazau deja pe calitatea înaltă a tehnologiei agricole produse în Bavaria. În 1980 s-a luat decizia de a concentra producția companiei pe domeniul recoltării furajelor verzi – de altfel, o decizie care s-a dovedit a fi un real succes.
Multă pasiune completată de binecunoscutul spirit ingineresc german, dar și de angajați experimentați și atenți la detalii, garantând calitate excepțională în fiecare produs – în decursul unui secol, toate acestea au contribuit la crearea unui centru de excelență pentru recoltarea furajelor verzi, în Feucht, lângă Nuremberg.
www.mewi.ro
TREI MĂRCI CE PROVIN DE LA O SINGURĂ SURSĂ, SERIOS PREGĂTITE PENTRU VIITOR
Gama cuprinzătoare de cositoare cu tamburi și cu discuri, dar și de greble de adunat și de împrăștiat au câștigat recunoaștere sub numele Fella, care reprezintă eficiență și fiabilitate în domeniul recoltării de furaje verzi. Astăzi, locația din Feucht produce echipamente pentru recoltarea furajelor verzi atât pentru Fendt, cât și pentru Massey Ferguson. AGCO își continuă planul său strategic în aceeași direcție, cu scopul de a institui marca premium Fendt, dar și Massey Ferguson, ca branduri sub al căror nume fermierii pot găsi toate mașinile și utilajele necesare activității lor. Astfel, gama oferită de Fendt și Massey Ferguson va putea oferi clienților din toată lumea produsele ce vin în întâmpinarea strictelor lor cerințe. În același timp, aceste mărci vor fi pregătite pentru noi segmente de piață. AGCO plănuiește să extindă fabrica din Feucht, astfel încât calitatea tehnologiei de recoltare a furajelor verzi ce poartă eticheta “Made in Feucht” va fi și mai acasă pe câmpurile din toată lumea.
Articol publicat în revista Ferma nr. 15(198), 1-14 septembrie 2017