Pășunatul pe parcele este modelul obișnuit de pășunat sistematic, fiind cel mai răspândit în țările cu zootehnie dezvoltată.

Ca principiu, el se bazează pe subîmpărțirea unei pășuni (trup, unitate de exploatare) cu ajutorul unor garduri fixe în mai multe parcele (6-12), urmând ca pe fiecare parcelă pășunatul să se facă liber pe 1/6 până la 1/12 din suprafață.

În general, s-a stabilit ca fiecare parcelă să fie pășunată timp de 4-7 zile, și nu mai mult, pentru a evita pășunatul a doua oară a ierbii păscute în prima zi, aceasta fiind în plină creștere.
Între durata pășunatului parcelelor (Dpp) și durata refacerii ierbii (Drp) ar trebui să fie un raport de 1:13.

În practică, deseori acest raport este de 1:4 – 1:6, iar vegetația suferă pentru că este păscută a doua oară în timp foarte scurt, este călcată inutil în picioare sau este insuficient valorificată, cu resturi neconsumate din cauza dejecțiilor etc.

Față de sistemele de pășunat mai simple, pășunatul pe parcele după metoda clasică reprezintă un progres considerabil, asigurând vegetației o perioadă de refacere suficientă, un grad de folosire ridicat prin evitarea pășunatului selectiv sau distrugerea unor germeni patogeni de razele solare. Oferă și posibilitatea intervenției între cicluri pe parcelă cu aplicarea fazială a îngrășămintelor chimice, cosirea resturilor neconsumate, împrăștierea dejecțiilor etc.

Unele probleme apar totuși cu încărcarea momentană a parcelei (Ip), care într-un anumit interval de 4-7 zile este prea mică. Animalele, având la dispoziție o suprafață prea mare, încep să aleagă hrana în primele zile, calcă iarba în picioare, o murdăresc, nu o consumă suficient de bine, preferând să flămânzească la sfârșitul duratei de pășunat în parcelă (Dpp) decât să pască toată iarba avută la dispoziție.

La un număr redus de parcele este mai greu de organizat un pășunat pe grupe de producție (la vaci de lapte, de exemplu) sau un pășunat succesiv cu mai multe specii de animale, ca de exemplu, cu ovine după bovine (niciodată invers), pentru a valorifica integral producția de iarbă.

Pășunatul dozat clasic este o metodă și mai intensivă de folosire. Animalelor li se delimitează suprafețe de pășunat, cu ajutorul gardului electric, care să le asigure hrana pentru o jumătate de zi – o zi, în interiorul unei tarlale împrejmuite cu gard fix.

Organizarea pășunatului pe parcele și a celui dozat presupune respectarea cu strictețe a unor reguli de bază ale exploatării pășunilor, care se adaptează în funcție de mersul timpului, de ritmul de creștere a ierbii, de influența pășunatului asupra covorului ierbos și de alte criterii zooeconomice.

Pășunatul dozat ameliorat sau folosirea combinată (cosit – servit iarba) este cea mai intensivă metodă de utilizare a unei pajiști foarte productive.
Sistemul de folosire constă în: cosirea ierbii dintr-o parcelă la 4-5 cm înălțime, pentru necesarul de o jumătate de zi, delimitarea cu gard electric și lăsarea animalelor, în special vaci de lapte de mare producție, să consume iarba direct din brazde.

Având în vedere încărcarea instantanee mare, se recomandă ca spațiul îngrădit cu gard electric în parcelele cu gard fix să fie de 3-4 ori mai mare decât suprafața cosită pentru o porție de jumătate de zi, funcționând ca un cursor: în față, iarba proaspăt cosită și în spate, cu maxim 2 zile de la cosire.

Sistemul dirijat de conducere a animalelor

Iată câteva reguli mai importante de folosire rațională a pășunilor în sistem dirijat de conducere a animalelor:

• Obișnuirea treptată a animalelor cu iarba de pe pășune, cu rații de trecere și pășunat moderat în primele zile ale sezonului.
• Durata pășunatului într-o parcelă (Dpp) să fie cât mai mică, iar durata de refacere a ierbii după pășunat (Drp) să fie suficientă, respectiv: 16 zile în luna mai, 20 în iunie, 25 în iulie, 32 în august, 37 în septembrie și peste 40 de zile în luna octombrie.

• Încărcarea parcelelor să fie în limite raționale, reducând Dpp-ul și pășunând zilnic porțiuni cât mai mici cu încărcare maximă, calculate pe baza rezervei de iarbă (Rip) disponibilă și delimitate de gardul electric.
• Forțarea animalelor să consume integral iarba din parcele, pentru a preveni pășunatul selectiv și a asigura o otăvire uniformă la ciclurile următoare de pășunat.

• Modificarea încărcării parcelelor în cursul perioadei de vegetație în funcție de producția de iarbă, prin mărirea/micșorarea suprafețelor repartizate zilnic animalelor cu ajutorul gardului electric.
• Compensarea variațiilor sezoniere de creștere a ierbii prin cosirea unor parcele în prima perioadă de pășunat și furajarea suplimentară în a doua jumătate a verii.

• Folosirea din plin a perioadei de refacere a ierbii pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire a pășunii (împrăștierea baligilor, combaterea buruienilor, cosirea resturilor neconsumate, fertilizare fazială, irigare etc.).
• Practicarea pășunatului de noapte în timpul căldurilor de vară.

• Evitarea pășunatului pe vreme excesiv de umedă și furajarea la iesle, pentru a feri țelina de stricăciuni prin călcarea cu animalele.
• Asigurarea pe cât posibil în parcelă a alimentării permanente cu apă a animalelor.

• Ocrotirea animalelor de arșița verii și de frigul din primăvară sau toamnă, prin asigurarea unor umbrare forestiere sau adăposturi ușoare.
• Oprirea din timp a pășunatului, înainte ca animalele să sufere de lipsa de iarbă și, mai ales, pentru a asigura pășunii timpul necesar de pregătire să intre bine în iarnă.

La aceste reguli, se mai pot adăuga multe altele, care se referă la întreținerea covorului ierbos și la programul animalelor în sezonul de pășunat.           

PĂȘUNATUL DOZAT AMELIORAT

Prin acest procedeu, utilizat pentru prima oară în țara noastră la IAS Prejmer – BV (Marușca 1978) după un model olandez, realizăm câteva avantaje pentru vacile de lapte și dezavantaje pentru covorul ierbos.

Avantaje

– Reduce la un sfert (2 ore) timpul de hrănire, față de păscutul direct (8 ore) și economisește energia care se transformă în lapte;
– Creștere cantitatea de substanță uscată ingerată, având în vedere că iarba este ofilită și mai uscată decât cea păscută direct;
– Mișcarea în aer liber, față de vacile hrănite la iesle cu iarbă cosită;
– Gradul de valorificare a ierbii este de peste 95%;
– Nu mai este necesară cosirea resturilor neconsumate.

Dezavantaje:

– Regenerarea mai lentă a ierbii după cosit/călcatul animalelor;
– Costul ocazionat cu cosirea ierbii înainte de a fi consumată;
– Scurtarea duratei de viață a pajiștii semănate intensive;
– Pregătire profesională corespunzătoare pentru a fi corect aplicată.