Operatorii care produc, procesează, depozitează, manipulează, transportă și valorifică produse alimentare de origine nonanimală pe teritoriul național sunt responsabili să planifice și să realizeze autocontrolul sanitar veterinar, iar personalul de specialitate din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor este responsabil pentru verificarea autocontrolului efectuat de cei în cauză. 

Obligația de a planifica și realiza autocontrolul produselor agricole revine operatorilor din domeniul alimentelor de origine nonanimală care se supun înregistrării sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, pentru activitățile de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare nonanimală, precum și pentru activitățile de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare. 

Autocontrolul presupune controalele proprii ale operatorilor din domeniul alimentelor de origine nonanimală, realizate prin prelevări de probe, în vederea determinărilor de laborator, pentru a se asigura că produsele alimentare recepționate, depozitate, fabricate sau comercializate aflate sub controlul lor îndeplinesc cerințele prevăzute de legislația specifică în vigoare și că toate măsurile sunt aplicate în situațiile în care riscurile suspicionate sau identificate în legătură cu acestea sunt gestionate în mod adecvat. 

Prelevarea de probe și analizarea acestora poate fi făcută și de o terță parte, la cererea operatorilor responsabili. 

Operatorii din domeniul alimentelor de origine nonanimală trebuie să se asigure că produsele aflate sub controlul lor îndeplinesc cerințele legislative privind siguranța alimentelor în ceea ce privește caracteristicile chimice, fizice și microbiologice, astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii. 

Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la alin. (1), sistemele proprii de gestionare a siguranței alimentelor trebuie să cuprindă programe preoperaționale și proceduri bazate pe principiile HACCP, astfel încât: 

1. a) să poată fi identificate și controlate permanent riscurile semnificative pentru a evita contaminarea de orice fel a produselor sale și să asigure punerea pe piață a produselor sigure; 
2. b) să poată lua acțiuni corective în cazul în care apar neconformități; 
3. c) să poată pune la dispoziția autorităților competente și a altor terțe părți dovezi privind conformitatea produselor lor. 

Analiza riscurilor asociate produselor aflate sub control realizată în scopul gestionării siguranței alimentelor trebuie realizată de către operatorii din domeniul alimentelor de origine nonanimală astfel încât să acopere toate materiile prime, semifabricate, produse finite, materiale auxiliare, materiale de ambalare, ustensile, apa, suprafețe, precum și fiecare proces, de la recepție la livrarea produselor finite, inclusiv la dezvoltarea de produse noi.

Programele de autocontrol ale operatorilor din domeniul alimentelor de origine nonanimală trebuie să stabilească cel puțin următoarele: produsele supuse prelevărilor și testărilor de laborator, legislația aferentă, locul și frecvența prelevării, parametrii vizați pentru testare, metodele de prelevare și testare asociate, condițiile de transport al probelor către laborator. 

Metodele de prelevare prevăzute în programele de autocontrol trebuie să corespundă produselor și parametrilor vizați pentru testare și să fie bazate pe legislația, ghidurile și procedurile specifice ale Uniunii Europene sau pe cele elaborate de Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; în absența unor norme specifice privind prelevarea de probe și pregătirea probelor pentru teste se utilizează standardele relevante romane (SR), europene (EN), internaționale (ISO) și orientările Codex Alimentarius. 

La elaborarea programelor de autocontrol și în special la stabilirea frecvenței de prelevare, operatorii din domeniul alimentelor de origine nonanimală trebuie să ia în considerare specificul unității lor, în ceea ce privește: 

1. a) dimensiunea unității, distribuția și destinația produselor; 
2. b) natura produselor și a riscurilor potențiale identificate ca urmare a analizei de risc; 
3. c) natura activității și complexitatea proceselor de producție, unde este cazul; 
4. d) sursa de apă; 
5. e) rezultate anterioare ale testelor de laborator; 
6. f) aplicarea sau neaplicarea flexibilității, a derogărilor, dacă este cazul, așa cum sunt stabilite prin legislația specifică în vigoare; 
7. g) rezultatele evaluărilor, ale controalelor oficiale și ale altor audituri interne sau de terță parte. 

Ghidurile de bune practici elaborate de asociațiile de profil și avizate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pot fi consultate la elaborarea programelor de autocontrol.  

Citește articolul integral în Monitorul Oficial, partea I, nr. 6/4.I.2024, pag. 10 – 13.  

foto credit iStock/AlexRaths