Lapte, Carne și Îmbrățișări. Terapia cu vaci e noul trend în Marea Britanie - Revista Ferma
4 minute de citit

Lapte, Carne și Îmbrățișări. Terapia cu vaci e noul trend în Marea Britanie

Vaci Highland 2 Lapte, Carne și Îmbrățișări. Terapia cu vaci e noul trend în Marea BritanieSă fim sinceri! Când vorbim de creșterea vacilor ne gândim cu siguranță la producția de lapte, la o friptură în sânge sau poate chiar la o porție de mici. Însă britanicii au descoperit că marile animale domestice sunt capabile să ne hrănească nu doar trupul ci și sufletul, sub forma unui nou tip de terapie psihologică centrată pe atingeri și îmbrățișări.

Conform jurnaliștilor de la The Guardian ideea de a utiliza vacile în acest scop cu totul neobișnuit le-a aparținut proprietarilor fermei Dumble din localitatea Beverley, comitatul East Yorkshire, situată în nord-estul Angliei.

James McCune împreună cu sora și cumnatul său, Fiona și Will Wilson, dețin încă din anii 70 o exploatație de vaci de lapte, dar din cauza inundațiilor riscau să nu își mai poată continua activitatea. Așa că, au ales să aplice la un program de susținere financiară destinat conservării speciilor și raselor pe cale de dispariție și au transformat jumătate din fermă în spațiu dedicat biodiversității și pășunilor naturale. Tot atunci au primit și primele exemplare de bovine Highland, o rasă scoțiană cu risc de dispariție, recunoscută pentru talia mică, coarnele lungi și aspectul păros.

Ferma Dumble 2 Lapte, Carne și Îmbrățișări. Terapia cu vaci e noul trend în Marea Britanie
Ferma Dumble, sursă foto: https://www.dumblefarm.com/

Inițial, și-au organizat noua activitate ca un centru educațional dedicat agriculturii tradiționale și tehnicilor de conservare a mediului, însă la un anumit moment, Will, cel care se ocupa de îngrijirea animalelor, a remarcat că se simte mai puțin stresat în prezența acestora. După aceea a început să acorde o mai mare atenție vacilor, periindu-le, mângâindu-le și chiar îmbrățișându-le. A observat că de fiecare dată când făcea acest lucru i se îmbunătățea starea de spirit și a comunicat acest lucru și celorlalți membri ai familiei. De aici și până la momentul în care cei trei au decis să oferă acest serviciu turiștilor nu a mai fost decât un pas.

50 de lire pentru 3 ore în brațele unei vaci

Au învățat care sunt tabieturile animalelor și perioadele în care ele se simt cel mai calm, iar ulterior au antrenat vacile pentru a se obișnui cu străinii și a primi îmbrățișări. În total, fiecare animal inclus în program a beneficiat de un training de până la cinci luni, astfel încât cei care vizitează astăzi ferma Dumble să se poată relaxa în miros de fân, cu capul întins pe pielea unei vaci de peste o jumătate de tonă.

Cu timpul, terapia cu vaci a ajuns să includă nu doar exemplare din rasa Highland ci și unele dintre „pensionarele” retrase din producția de lapte, mai ales că cererea pentru acest serviciu este foarte mare. Conform ziariștilor de la The Guardian există doar șase locuri pentru fiecare sesiune și, în ciuda prețului de 50 de lire sterline, cu greu se poate face o rezervare pentru a beneficia de 3 ore de dragoste necondiționată bovină.

vaci Holstein Lapte, Carne și Îmbrățișări. Terapia cu vaci e noul trend în Marea Britanie
credit foto @iStock.com/tilo

Bunăstarea oamenilor oferită de animale

Pentru unii este greu de crezut că o vacă poate fi capabilă să ofere beneficii psihologice și emoționale oamenilor, însă specialiștii din domeniu spun că o astfel de experiență îi poate ajuta pe cei care suferă de tulburări de anxietate, autism sau stres post-traumatic (PTSD). În fapt, subconștientul nostru percepe vacile ca fiind mari și potențial periculoase, iar a putea să mângâi sau să îmbrățișezi cu atâta ușurință un  animal cu un aspect impresionant te poate determina să îți învingi propriile temeri.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×