Genetica olandeză pentru vacile de lapte - Revista Ferma
7 minute de citit

Genetica olandeză pentru vacile de lapte

olanda2 m Genetica olandeză pentru vacile de lapte

Nu este deci de mirare că, o dată la doi ani, Olanda devine gazda expoziţiei All Holand Dairy Show, organizată de NRM Foundation în colaborare cu CRV, companie de renume în producerea şi furnizarea geneticii olandeze în materie de vaci de lapte.

Anul acesta, la cea de-a 13-a ediţie, expoziţia şi-a schimbat locaţia în frumosul orăşel Zwolle, după ce ediţiile precedente au avut loc în Utrecht.

Pe parcursul expoziţiei, vizitatorii au putut admira peste 250 dintre cele mai bune vaci de lapte din Olanda, peste 20 de grupuri de fiice din rasele Red Holstein şi Holstein Alb cu negru, alături de alte câteva rase.

Expoziţia este foarte cunoscută pe plan internaţional, industria olandeză reuşind să atragă la fiecare ediţie mulţi fermieri străini. La eveniment au participat aproximativ 500 de vizitatori străini ca invitaţi ai unor companii olandeze dar au trecut pragul târgului peste 5.000 de vizitatori din Europa de Vest şi de Est, din Australia şi Statele Unite.

La sfârşitul lunii iunie, un grup de 30 de fermieri români a răspuns afirmativ la invitaţia în Olanda a companiei Cow Genetics – distribuitor pentru România al materialului seminal oferit de CRV – pentru a vizita expoziţia, dar şi pentru o informare mai bună asupra situaţiei vacilor de lapte din Olanda.

Pentru a acoperi toate aspectele sectorului, programul a inclus vizite la câteva ferme de vaci de lapte, pe lângă vizitarea laboratorului de teste Qlip – pilon principal al industriei laptelui în Olanda şi a depozitului de material seminal al CRV. În plus, fermierii români au avut ocazia să se întâlnească cu reprezentanţii companiei olandeze, în cadrul acestor întrevederi fiind prezentate atât avantajele utilizării MSC-ului furnizat de CRV, cât şi a materialului sexat.

 

Calitatea dovedită a laptelui este răsplătită

Un pilon important pentru industria vacilor de lapte din Olanda este laboratorul Qlip, care asigură calitatea pentru produsele lactate prin analizele constante pe care le procesează zilnic. Harrie van den Bijaart, directorul laboratorului, ne-a explicat: „suntem implicaţi în analiza producţiei, în sistemul de plăţi, conform calităţii laptelui şi a conţinutului de grăsime şi proteine. De asemenea, verificăm dacă sunt plângeri asupra calităţii produselor obţinute din lapte”.

În prezent, Qlip a devenit o organizaţie privată, susţinută financiar de clienţii fermieri, chiar dacă în urmă cu 20-30 de ani laboratorul era suţinut guvernamental, prin existenţa subvenţiilor. Şi în prezent mai există subvenţii pentru fermele de lapte, dar numai în cazul cercetării-dezvoltării, nu şi pentru simpla existenţă a exploataţiei, a precizat reprezentantul laboratorului.

Compania este acreditată oficial de autorităţile olandeze şi funcţionează conform standardelor internaţionale. Sunt 180 de angajaţi şi cifra de afaceri este de 20 milioane euro. Aproximativ 90% din vacile de lapte din Olanda sunt testate în laboratorul Qlip, iar 85% dintre exploataţii sunt înregistrate şi verificate din punct de vedere al calităţii laptelui.

 

Genetica olandeză se detaşează de cea americană

Niek Vos, responsabil cu dezvoltarea şi vânzările în cadrul CRV, a prezentat o comparaţie între genetica olandeză şi cea americană, în urma căreia reiese calitatea superioară pentru vacile de lapte din Olanda. Astfel, producţia totală pentru rasa Holstein în Olanda este de 30.482 kg de lapte/vacă, în timp ce, pentru cele americane, scade la aproximativ jumătate. În plus, calitatea laptelui obţinut în urma utilizării geneticii olandeze este mai bună, cu 4,37% conţinut de grăsime şi 3,5% proteină faţă de o medie de 3,65% grăsime şi 3,05% proteină la rasele americane.

O diferenţă notabilă se observă şi la nivelul organizării, 85% dintre vacile de lapte olandeze fiind înregistrate într-un sistem de control al producţiei, în timp ce numai 48% dintre cele americane sunt astfel luate în calcul, a explicat reprezentatul CRV.

Compania pune la dispoziţia fermierilor material seminal atât pentru vacile de lapte, cât şi pentru rasele de carne, material seminal testat genomic, material seminal sexat, dar oferă şi consultanţă pentru fermele de vaci de lapte partenere. În prezent dispune de 25.000 de membri în Olanda, prin CR Delta şi alţi 8.000 în Belgia, prin intermediul VRV.

Dintre taurii activi pe piaţa din România, reprezentantul CRV a amintit Delta Olympic, care adaugă putere şi îmbunătăţeşte randamentul producţiei de lapte la fiice, Kian – primul „milionar” din rasa Holstein Roşu cu alb, care are peste 80 de mii de fiice, Delta Paramount – cu parametri excepţionali în producţia de lapte, picioare sănătoase şi cu peste 25 de mii de fiice, care a devenit al 9-lea milionar al companiei.

Folosit pentru fermierii români este şi Delta Fidelity, care aduce un spor de calitate laptelui din perspectiva conţinutului în proteină şi grăsime.

Aproximativ o oră a fost alocată şi vizitei la depozitul de material seminal al CRV, cel mai mare la nivelul Europei, conform declaraţiilor reprezentantului companiei. Materialul seminal provine în principal din centrele de colectare din Olanda, dar pentru unele rase există puncte de colectare şi în Germania şi Cehia, Statele Unite sau Noua Zeelandă.

Piaţa principală pentru produsele CRV este reprezentată de fermierii olandezi şi belgieni, care au o pondere totală de 50%. O pondere importantă o are piaţa şi din Brazilia, alături de cele din Germania, Japonia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia, Statele Unite şi America de Sud. Aproximativ 80% din materialul seminal este destinat pentru Red Holstein şi 6% pentru Holstein Alb cu negru.

 

Materialul sexat – avantaj pentru extinderea rapidă

În funcţie de intenţia fermierului şi planurile acestuia, compania poate pune la dispoziţie material seminal sexat, modul de obţinere şi avantajele utilizării acestuia fiind prezentate de Mariska Bakker, director de laborator la Sexing Technologies Benelux. Compania este un parteneriat între grupul CRV Olanda şi Sexing Technologies Texas, fiecare deţinând câte 50% din acţiuni.

În acest moment, Sexing Technologies deţine 20 de laboratoare în toată lumea, după ce în 2004 a obţinut în Statele Unite licenţa pentru comercializare materialului seminal sexat. În 2012 vor fi deschise noi laboratoare în Franţa şi Germania, ceea ce ridică la cinci numărul laboratoarelor din Europa, a precizat reprezentanta companiei.

Folosirea materialului sexat are mai multe beneficii, printre care înlocuirea şi creşterea efectivului de animale. În plus, se reduc costurile cu veterinarii, fiind posibil şi un management mai bun al efectivului. „Folosind material sexat, se pot însămânţa exemplarele de top cu material sexat pentru obţinerea de juninci, iar celelalte pot fi însămânţate cu tauri de carne, ceea ce duce la o îmbunătăţire genetică a cirezii”, a explicat Mariska Bakker.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×