Pentru început, amintim avantajele și dezavantajele sistemului de creștere a puilor de carne în sistem tradițional.

• În primul rând, sistemul se adresează fermelor de capacitate mică și mijlocie, mai bine spus, gospodăriilor țărănești, dând plus-valoare microfermei respective prin valorificarea resurselor furajere din gospodărie.

• Costurile de producție a furajelor pot fi diminuate prin utilizarea judicioasă a terenurilor agricole. Programarea producției furajere se face astfel încât fermierul să cumpere numai componenta de 10% de concentrat și 15% de șrot de soia, diferența fiind asigurată din baza furajeră proprie.

De exemplu, sorgul are valori nutritive mult mai bune decât porumbul și îl poate înlocui. Paiele de sorg obținute la recoltare pot fi folosite ca așternut permanent în hala de producție, cu condiția ca sorgul să aibă conținutul în tanin mai mic de 5% sau chiar deloc.

• Produsele obținute în sistemele de creștere alternative sunt de nișă și nu intră în concurență cu marile complexe avicole. Costurile de producție ridicate date de consumurile mai mari de furaje, dar și de perioada mai îndelungată de menținere în efectiv, se compenzează prin obținerea unui produs mai bun, din punct de vedere organoleptic, și implicit, la un preț de desfacere mai mare decât produsele obținute în sistemele intensive și superintensive.

• Efectivele mici, crescute în gospodărie, nu sunt o activitate de bază a fermierilor, ci sursa unor venituri suplimentare.

• În comparație cu sistemul de creștere intensiv, la aceste efective se observă o mortalitate mai mare (5% față de 2%) și un consum mai mare de furaj per kg de carne în viu (2,2-2,4 kg/kg greutate în viu față de 1,8-2 kg/kg în viu obținut în sistem intensiv). Dar acest dezavantaj se poate compensa prin utilizarea rețetelor alternative, cu amestecuri furajere din producția proprie. Astfel se pot diminua costurile cu furajarea.

• Un dezavantaj major al sistemului tradițional este sacrificarea. Până când micii fermieri nu se vor asocia și nu vor realiza capacități de abatorizare special create pentru astfel de ferme, care să deservească un număr ce membri asociați, șansele de succes pentru acest tip de micro-fermă sunt foarte mici. Deci, înainte de a iniția acest gen de afacere trebuie lămurită problema abatorizării.

Indicatorii economici de rentabilitate

În tabelul 1 redăm datele generale și aproximative pentru un efectiv de 1000 capete pui de carne crescuți în sistem tradițional, în funcție de etapele de creștere, calculând consumul, mortalitatea și intrările/ieșirile din efectiv. Perioada de exploatare este de 81 de zile, la care se adaugă 21 de zile pentru vidul sanitar-veterinar, cu trei serii de exploatare pe an. Prognoza producțiilor a fost facută pe 5 ani.

• La perioada de demaraj (de la una până la 28 zile) avem o mortalitate de aproximativ 20 capete și un efectiv mediu furajat de 990 pui, cu un consum mediu de 51 gr/cap și 28 de zile furajate. Consumul total de furaj în această perioadă este de 1413,72 kg. Efectivul total la finalul perioadei este de 980 pui.

• La o perioadă de creștere de la 29 până la 49 de zile avem o mortalitate de aproximativ 15 capete, cu un efectiv mediu furajat de 972,5 capete și un consum mediu de 130 gr/cap, la 21 de zile furajate. Se înregistrează un consum total de furaj de 2654,93 kg și un efectiv, la finalul perioadei, de 965 pui. Începând de la vârsta de 42 zile, puii au acces liber în padoc.

• În perioada de finisare I (50 până la 70 zile) se înregistrează o mortalitate de aproximativ 5 capete, cu un efectiv mediu furajat de 962,5 buc. și cu un consum mediu de 130 gr/cap, timp de 21 de zile furajate. Consumul total de furaj este de 2627,63 kg pentru un efectiv de 960 pui la finalul perioadei.

• În perioada de finisare II (71 până la 81 zile) mortalitatea înregistrată se situează la aproximativ 10 capete, cu un efectiv mediu furajat de 955 de capete și cu un consum mediu de 120 gr/cap, la 11 de zile furajate. În final, vom avea un consum total de furaj de 1260,6 kg și un efectiv de 950 pui.

• La sfârșitul seriei, vom obține următoarele valori: 950 capete efectiv final cu o mortalitate de 50 capete, reprezentând 5% din efectiv. Greutatea medie corporală la sfârșitul seriei este de 2,565 kg, obținută în 81 de zile furajate. Consumurile totale de furaje pe serie ajung la 7956,87 kg.

Prețul final de cost și producția prognozată

Pentru a obține prețul final de cost al puiului de carne, trebuie să luăm în considerare și următoarele cheltuieli (tabelul 2):
– 2 lei/pui cost de achiziție;
– 0,2 lei/cap mortalitate, care se repartizează uniform pe fiecare pui din efectiv;
– 1 leu/cap pentru tratamente și cheltuieli cu decontaminarea;
– 1 leu/pui pentru consumuri energetice;
– 0,5 lei/pui cheltuieli cu personalul;
– 13,1 lei/pui cheltuieli cu furajarea.

Totalul costurilor/pui în viu este de 17,83 lei. Raportat la kilogramul greutate vie rezultă un cost de aproximativ 6,6 lei/kg greutate vie.

Producțiile prognozate pentru un efectiv de 1000 de pui de carne în sistem tradițional vor fi de aproximativ 2707,5 kg în viu pe serie, 8122,5 kg pe an și 40.612,5 kg de carne în viu pe 5 ani de producție (tabelul 3).

CONDIȚII MINIME

Pentru a obține calificarea fermei de pui de carne crescuți în sistem tradițional în aer liber, în timpul zilei trebuie să se asigure acces continuu în spații exterioare, cel puțin de la vârsta de 6 săptămâni, conform Regulamentului CE 1538/91. Spațiile exterioare trebuie să aibă o suprafață acoperită, de dorit, cu vegetație, și o încărcătură de cel puțin 2 mp/pui.

Conform aceluiași regulament, păsările destinate îngrășării provin dintr-un hibrid cu creștere lentă, iar vârsta minimă de sacrificare este de 81 zile. O altă condiție este ca rețeta de furajare aplicată în faza de îngrășare, adică de la vârsta de 50 de zile, să conțină cel puțin 70% cereale.