
Precipitaţiile prognozate vor fi apropiate de normele climatologice în aproape toate zonele de cultură, exceptând sud-vestul ţării, unde cantităţile de apă vor putea fi deficitare.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Starea solului
La sfârşitul lunii februarie 2014, aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă, pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe întreg teritoriul agricol al ţării.
Caracteristici fenologice
Ca urmare, speciile de rapiţă, de orz şi de grâu de toamnă, precum şi cele pomi-viticole îşi vor continua repausul vegetativ la nivelul întregii ţări. Temperaturile minime din aer şi din sol, posibile în intervalele cele mai reci, situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (-10…-15 grade C), vor putea determina îngălbenirea şi uscarea frunzelor bazale, precum şi brunificarea vârfului acestora, îndeosebi în culturile înfiinţate tardiv.
De asemenea, pe terenurile cu un strat protector de zapadă, procesele vegetative ale plantelor se vor putea desfăşura, per ansamblu, normal. Totodată, din cauza alternanţei proceselor de îngheţ-dezgheţ ale solului, la culturile de toamnă s-ar putea înregistra fenomenul de “descălţare” a plantelor.
Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă se vor menţine în fazele de răsărire, de formare a frunzei a treia sau de înfrăţire, în toate regiunile agricole ale ţării.
Rapiţa semănată în perioada optimă se va afla, în continuare, în faza de înfrunzire, în majoritatea zonelor de cultură.
La speciile pomicole şi viticole se va semnala starea de repaus biologic, în toate plantaţiile.
Recomandări de specialitate:
• Efectuarea controlului biologic în vederea determinării viabilităţii plantelor la culturile de toamnă şi a evoluţiei mugurilor de rod la speciile pomi-viticole;
• Lucrări de întreţinere (fertilizări cu îngrăşăminte organice, tăieri) în vii şi în livezi;
• Administrarea îngrăşămintelor minerale complexe la culturile de toamnă.
Prognozele agrometeorologice lunare le actualizăm săptămânal pe portalul nostru de ştiri: www.agroinfo.ro






