Vintest 2014 - ediţie închinată vinului românesc - Revista Ferma
6 minute de citit

Vintest 2014 – ediţie închinată vinului românesc

foto 1 prima pagina m Vintest 2014 - ediţie închinată vinului românesc

„Salonul Vintest este dedicat industriei de vin din România, cu invitați internaționali, este locul de testare a vinurilor românești, de cunoaștere a societăților producătoare de utilaje, a metodelor de vinificare și de întreținere a viei și, nu în ultimul rând, locul de întâlnire al profesioniștilor și iubitorilor de vin, al investitorilor și oenologilor, creatorii licorii bahice. Evenimentul se adresează atât consumatorului final, cât și delegațiilor de la ambasadele din București, care sunt alături de Vintest în număr mare încă de la început”, a declarat Lucia Pîrvu – expert degustător şi organizator al Salonului. 

 

Degustare de vinuri din soiuri autohtone 

Ediția din acest an a Vintest a fost punctul de vârf al campaniei „Iubesc vinul românesc”. „Vintest 2014 este dedicat cu prioritate vinului românesc, liant între România și alte popoare, sursă puternică de captare și de orientare a atenției turiștilor din țară și din străinătate către zonele viticole ale țării. Evenimentul a reunit sub același acoperiș brand-urile de mare popularitate din lumea vinului, precum și pe cele proaspăt create”, au informat organizatorii.

La Vintest 2014, vizitatorii au degustat vinuri în prezenţa celor mai buni somelieri și oenologi, au aflat detalii despre evoluţia vinului în baric direct de la producătorii de butoaie şi au interacționat direct cu reprezentanții companiilor de utilaje. Vintest 2014 a avut doi invitați speciali: Juan Mendiola Huyamares, degustător internaţional OIV – Organizația Internațională a Viei și Vinului, și Carlos Cueto Carrion, consilier la Ministerul Relaţiilor Externe Peru şi consul Peru în Europa de Est. După-amiaza primei zile a fost rezervată reprezentanților Horeca, momentul fiind marcat printr-un seminar susținut de Juan Mendiola. În a doua zi a avut loc o degustare de vinuri din soiul autohton Fetească Neagră în compania celor doi invitați.

 

15 producători români

Pe lângă participanții din Germania (Scharfenberger Maschinenbau, Braun Maschinebau)  și  Ungaria (Trust Hungary), s-au înscris cincisprezece producători de vinuri românești: Domeniile Anastasia, Budureasca, Domeniile Sâmburești, Domeniul Vlădoi, Vinarte, Domeniile Ostrov, Casa Panciu, Asociația Țara Vinului Alba, Domeniile Boieru, Pivnițele Logos, Domeniile Franco-Române, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Vitivinicolă Pietroasa, Domeniile Sara, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului. 

Butoaiele obținute din stejar românesc marca Vallah au fost prezentate la standul Unicom Wood Production. O parte din exponatele care aparțin Muzeului Crama 1777 din Valea Călugărească au creat un tablou etnografic integrat perfect în atmosfera Salonului de Vinuri. 

 

Concurs de artă culinară

Evenimentul a inclus în program și „Cupa Bucureștiului în Artă Culinară”, un concurs de artă gastronomică dedicat bucătarilor și cofetarilor calificați, reprezentând hoteluri și restaurante din România. Concursul a fost organizat de Asociația Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, o organizaţie non-profit, al cărei istoric se întinde pe parcursul a 43 de ani. Bucătari premiați la mai multe concursuri naționale și internationale au oferit publicului vizitator un spectacol gastronomic de excepție: sculpturi în fructe și legume, torturi monumentale, delicatese sărate și dulci, toate pregătite conform celor mai noi tendințe culinare. 

Universitățile partenere (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București – Facultatea de Horticultură, Universitatea Lucia Blaga din Sibiu – Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Universitatea din Craiova – Facultatea de Agronomie și Horticultură) au organizat vizite la Vintest cu grupuri de câte 30-40 de studenți masteranzi.

Vizitatorii au beneficiat zilnic de premii în vin, de tombole din oră în oră, iar în ultima zi a Salonului, organizatorii au anunțat marele câștigător al tombolei, care a primit o cantitate de vin egală cu greutatea sa. 

 

 

„Iubesc vinul românesc” 

Campania de promovare a vinului obţinut din podgoriile autohtone – „Iubesc vinul românesc” – este o iniţiativă a Luciei Pîrvu, expert degustător şi organizator Vintest, și a Asociației de Cultură și Promovare a Vinului VinTest. Iniţiativa este susținută şi de Partenerul Oficial al VinTest – Domeniile Anastasia. 

Primul tur al campaniei s-a desfășurat pe parcursul a peste 2000 de km în 22 de crame, muzee și instituții din zonele viticole: Buziaș, Miniș, Mehedinți, Drăgășani, Dealu Mare și Vrancea. Apoi a acoperit toate zonele viticole ale țării, însumând peste 2500 de km, cu precădere în zona Dealu Mare – Vrancea. „Scopul campaniei constă în promovarea vinurilor românești, a cramelor ca destinaţii turistice, a profesioniștilor din industria vinului, precum și a producătorilor de utilaje de viticultură și vinificație”, a precizat Lucia Pîrvu.  

Proiectul „Iubesc vinul românesc” continuă și în luna noiembrie.



Conducere nouă

Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă – ONIV şi-a reales conducerea, în data de 22 octombrie 2014. Preşedinte a fost aleasă Mihaela Tyrel de Poix.

Alegerile au avut loc cu prilejul Adunării Generale a Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, care a avut pe ordinea de zi proiectele de acte normative care stabilesc modul de accesare a măsurilor din cadrul Programului Naţional de Sprijin pentru viticultură în perioada 2014-2018.

În urma voturilor exprimate de către asociaţiile profesionale membre, pentru viitorii doi ani, conducerea ONIV va fi asigurată de către: Mihaela Tyrel de Poix – preşedinte; Claudiu Necşulescu – vicepreşedinte; Gheorghe Iova – vicepreşedinte; Dorin Popa – Vicepreşedinte; Corina Nedelcu – vicepreşedinte.


Model de organizaţie interprofesională

Potrivit unui comunicat al ONIV, la încheierea mandatului de preşedinte în fruntea organizaţiei, Claudiu Necşulescu – preşedinte al AP Vitis Transilvania Jidvei, a prezentat Raportul de activitate al organizaţiei, în care a ţinut să pună accent pe evoluţia sectorului vitivinicol în perioada 2007 – 2014, succes datorat în mare măsură modului în care sectorul vitivinicol este organizat, atingând astfel obiectivul de absobţie integrală a fondurilor europene.

De asemenea, la preluarea mandatului de preşedinte, Mihaela Tyrel de Poix şi-a exprimat încrederea că ONIV poate reprezenta un model de organizaţie interprofesională şi pentru celelalte filiere de produs. În perioada imediat următoare, obiectivul principal al noii conduceri va fi promovarea şi protejarea intereselor viticultorilor din România care produc vinuri cu Denumire de Origine Controlată şi Indicaţie Geografică.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×