Crescători de bovine, un procesator și un lanț de magazine au înființat o cooperativă - Revista Ferma
2 minute de citit

Crescători de bovine, un procesator și un lanț de magazine au înființat o cooperativă

vintila111 m Crescători de bovine, un procesator și un lanț de magazine au înființat o cooperativă

Prețul de achiziție al laptelui a ajuns la aproape 50 de bani pe litru, iar mulți fermieri vor da faliment dacă nu vor fi ajutați, a declarat președintele cooperativei, Benko Arpad Jeno, în cadrul festivității de lansare a cooperativei, în 4 iunie 2015.

Directorul Direcției Agricole Covasna, Konczei Csaba, a declarat că, prin apariția acestei cooperative, micii producători vor putea livra în continuare laptele către marii procesatori, dar în același timp îl vor putea furniza cooperativei, care îl va prelucra sub formă de brânzeturi în fabrica de la Ilieni și le va scoate pe piață, iar o parte din vânzări le va reveni și lor.

Managerul fabricii Meotis din Ilieni, Bako Zoltan, a explicat că laptele va fi preluat de la producători la prețul pieței, deci tot cu 50 de bani pe litru, în schimb, după vânzarea brânzeturilor, aceștia vor mai primi încă 50 sau 60 de bani pe litrul de lapte.

Omul de afaceri Berszany Tibor, care se va ocupa de vânzarea brânzeturilor în rețeaua sa de magazine, a declarat că acestea nu vor fi produse premium, dar vor fi vândute la un preț corect, avantajos inclusiv pentru cumpărători.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×