În Timiş se anunţă un an agricol dificil - Revista Ferma
2 minute de citit

În Timiş se anunţă un an agricol dificil

Lipsa stratului de zăpadă, într-o perioadă în care s-au înregistrat minus 18 grade, iar temperatura resimţită de plante a fost chiar de minus 23-24 de grade Celsius, au pus mari presiuni pe culturile înfiinţate în toamnă.

Samson_Popescu_b„Starea de vegetaţie nu este la fel de bună cum a fost în anii precedenţi la aceeaşi dată. Va trebui să ajutăm plantele să se dezvolte. Să aplicăm fertilizanţi şi să sperăm că nu vom avea pierderi prea mari de producţie. Unele soiuri de orz şi de grâu, mai sensibile, au fost afectate în mod serios, şi s-ar putea ca anumite suprafeţe să le reînsămânţăm cu altă cultură. De asemenea, suprafeţele de rapiţă care au fost înfiinţate mai târziu au avut avut şi ele de suferit din acest punct de vedere”, ne-a explicat administratorul societăţii Semislend Company, din localitatea Cărpiniş.

În toamnă a însămânţat 75 de hectare cu grâu şi 25 hectare cu rapiţă, iar în această primăvară cea mai mare suprafaţă o va aloca porumbului. În total, lucrează 250 de hectare. „Nu am reuşit să semănăm totul la timp. Au fost câteva zile la început de octombrie în care am reuşit să înfiinţăm culturi, după care abia la sfârşitul lunii am putut intra din nou în câmp, din cauza ploilor. Semănăturile le-am încheiat în noiembrie. Anul trecut am înregistrat o cantitate de precipitaţii de două ori mai mare faţă de medie. De obicei, pe perioada de vegetaţie, din aprilie până în octombrie, aveam 150-200 litri, însă în 2016 s-a ajuns la 500 de litri”, susţine Samson Popescu, cunoscut pentru implicarea sa în proiectele Farm Progress, organizat de Monsanto şi AgroArena, pus în scenă de compania Bayer.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×