DISPAR producătorii AGRICOLI din piețe - Revista Ferma
2 minute de citit

DISPAR producătorii AGRICOLI din piețe

Declarația lui Birț intră în contradicție cu plângerile micilor producători agricoli care nu au loc în piețele agroalimentare, acuzând piedicile de netrecut ridicate de așa-numita „mafie a piețelor”.

Schimbare de optică

AAPP, potrivit informațiilor publicate pe site-ul propriu, „este alcătuită din 24 de entități (instituții și societăți comerciale) de pe întreg teritoriul României, toate având atribuții în domeniul administrării piețelor și oboarelor din localitățile de proveniență”. Sediul asociației se află la Sibiu. AAPP nu acoperă chiar toate piețele și oboarele din țară, astfel încât declarațiile lui Teodor Birț se referă strict la situația din piețele aflate sub tutela acesteia.
Invitat de Gabriel Gherghescu la emisiunea „Viața satului”, șeful asociației a afirmat că „piețele se golesc de producători. Producătorii sunt tineri, interesul lor e să producă și să vândă en-gross, nu să stea cu săptămânile în piață. S-a schimbat optica lor”. Am aflat din spusele lui că pe lângă taxa de tarabă și taxa pentru cântar, piețarii, producători sau nu, mai plătesc și o taxă de rezervare, ca să aibă siguranța că găsesc masă când vin cu marfa la vânzare.

piata-3.2jpg_b

Pe larg despre acest subiect citiţi în revista Ferma nr. 20/203 (editia 15-30 noiembrie)

Un articol semnat de DUMITRU BĂDIȚA

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×