Trufandale de la Syngenta: SALATE de căpăţână şi RIDICHI de lună - Revista Ferma
3 minute de citit

Trufandale de la Syngenta: SALATE de căpăţână şi RIDICHI de lună

Marele avantaj al salatei este că poate fi cultivată pe parcursul întregului an, având o creştere rapidă şi, în acelaşi timp, fiind destul de rezistentă la temperaturile scăzute din iarnă.

Două varietăţi de salată
În portofoliul comercial companiei Syngenta se poziţionează două varietăţi de salată ce pot fi semănate în această perioadă.
Prima este Centore, o salată de căpăţână pentru cultura în spaţiu protejat în ciclul de producţie toamnă-primăvară. Aceasta prezintă căpăţâni închise şi compacte, cu o culoare de un verde deschis cu frunză fină, uşor dulceagă. Plantele tolerează bine temperaturile scăzute din timpul iernii.
A doua varietate se numeşte Shangore şi este o salată de căpăţână pentru culturi de toamnă-iarnă, recomandată a fi cultivată atât în solar, cât şi în câmp. Plantele se dezvoltă repede, frunzele sunt erecte, formând căpăţâni mari şi compacte, cu un aspect comercial foarte plăcut. Datorită tulpinii sale înalte, se recoltează foarte uşor.

Salata Centore_Syngenta_b

Fiind o salată creată cu precădere pentru ciclul de producţie toamnă-iarnă, este important ca legumicultorii să ţină cont şi de temperatura optimă de germinare, de 16-18 grade C, întrucât temperaturile ceva mai ridicate pot duce la întârzierea răsăririi.
Salata de iarnă poate fi cultivată pe toată perioada rece, de toamna până primăvara, iar plantările din două în două săptămâni conduc la o recoltare continuă. Atât Centore cât şi Shangore prezintă o bună rezistenţă la emiterea tijei florale.

Rondar F1 – un hibrid de ridichi de lună
Compania Syngenta pune la dispoziţia legumicultorilor un hibrid de ridichi de lună. Rondar F1 este un produs timpuriu, recomandat, atât pentru cultivare în spaţii protejate, cât şi în câmp deschis. Ridichiile sunt de formă rotundă, având un aspect de proaspăt datorită culorii de un roşu intens care nu se curăţă la spălare, având un aspect comercial plăcut în legătură. Gustul este foarte bun, pulpa-i crocantă, iar plantele formează frunze de mărime medie, ce pot fi recoltate cu uşurinţă. Rondar F1 este un hibrid de ridichi ce se diferenţiază prin rezistenţa sa la crăpare. Chiar dacă nu sunt recoltate la momentul lor optim, acestea mai pot fi ţinute în solar, continuând să crească, fără a avea probleme cu crăparea sau dospirea.
Pentru a avea o recoltare continuă, hibridul de ridichi, Rondar F1 poate fi semănat pe parcursul întregii perioade reci, cu menţiunea că în solar temperatura trebuie păstrată între 2-4 grade.

ridichi Rondar F1_Syngenta_b

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×