Noua lege a zootehniei - condiţii de îmbunătăţire a sistemului furajer - Revista Ferma
4 minute de citit

Noua lege a zootehniei – condiţii de îmbunătăţire a sistemului furajer

În Monitorul Oficial nr. 53 din 21.01.2019 a fost publicată Legea nr. 32/2019 a Zootehniei, care abrogă Legea Zootehniei nr. 72/2002. Această nouă lege reglementează creşterea şi exploatarea, ameliorarea, reproducţia şi alimentaţia, conservarea resurselor genetice la speciile de animale, precum şi conservarea patrimoniului zoopastoral.
În sensul prezentei legi, activităţile privind alimentaţia animalelor se referă la două direcţii principale:
• producerea, recoltarea, depozitarea, conservarea, prelucrarea şi valorificarea materiilor prime furajere;
• îmbunătăţirea productivităţii şi calităţii pajiştilor permanente şi folosirea lor raţională prin păşunat, încărcare optimă, rotaţie şi cosit, conform amenajamentelor pastorale, cu menţinerea biosecurităţii, biodiversităţii şi protecţiei mediului.
Furajele trebuie să corespundă parametrilor de siguranţă stabiliţi prin norme ale Uniunii Europene şi ale instituţiilor interne pentru siguranţa alimentelor.

Legea prevede atribuirea de terenuri agricole crescătorilor de animale, altele decât teremnuri de pajişti permanente, prin derogare de la prevederile art. 21 (aliniatele 1 şi 6) din Legea nr. 268/2001. În acest sens, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) încheie contracte de concesiune/închiriere/arendare cu crescătorii de animale (persoane fizice sau juridice), care nu dispun de terenuri cu destinaţie agricolă (pentru producerea de furaje), prin aplicarea procedurii de atribuire directă sau concurenţială.

Bovine pe pasune_b

Amenajamentele pastorale, cel devreme în 2023
Legea face referire şi la modul de valorificare a pajiştilor permanente, prin aplicarea lucrărilor de ameliorare prevăzute în amenajamentele pastorale (art. 12, al 4c, art. 15).
În vederea realizării, finalizării şi aplicării amenajamentelor pastorale, pentru suprafaţa de 4,87 milioane de hectare de pajişti permanente, în perioada 2013-2018 au fost emise mai multe acte normative (OUG 34/2013, HG 1064/2013, Legea 86/2014, HG 214/2017, Legea 44/2018), care stabileau o serie de reglementări cu privire la modul de întocmire al acestor proiecte, cât şi a datei de aplicare de către crescătorii de animale, ca obligaţie pentru încasarea subvenţiilor pe suprafeţele de pajişti concesionate sau închiriate.
După cinci ani de la debutul acestei acţiuni (prevăzută în OUG 34/2013), la nivel naţional, din numărul total de 3180 de UAT-uri, au fost finalizate numai 1559 de amenajamente pastorale (50%), cuprinzând o suprafaţă de pajişti permanente de numai 1,54 milioane de hectare (32%), din cele 4,87 milioane hectare.
Această situaţie a determinat prelungirea de la un an la altul a termenelor de finalizare şi de implementare a acestor amenajamente pastorale. În perioada 2013-2018, în medie s-au finalizat 312 amenajamente pe an, la o suprafaţă de pajişti permanente de numai 308 mii ha/an. Dacă acest ritm se continuă, finalitatea tuturor amenajamentelor pastorale s-ar realiza, cel mai devreme, în anul 2023. Această situaţie determină nu numai prelungirea formală a termenelor de finalizare a acestor proiecte, dar şi o îmbunătăţire a activităţii “grupurilor de lucru” existente în fiecare judeţ, prin atragerea de specialişti având competenţe în acest domeniu.
De asemenea, ţinând seama de durata în timp a acestor amenajamente pastorale (7-10 ani), conform HG 214/2017, pentru verificarea modului de implementare a măsurilor de natură agrofitotehnică de creştere a producţiei şi calităţii pajiştilor permanente şi de utilizare durabilă a acestei resurse funciare, se cere atât urgentarea elaborării procedurilor şi criteriilor de evaluare a activităţilor de control şi monitorizare, cât şi a instituţiilor abilitate să efectueze aplicarea acestora.

CONDIŢII PENTRU A OBŢINE TEREN DE LA ADS
Concesionarul sau crescătorul de animale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să nu dispună de alte terenuri cu destinaţie agricolă, concesionate pentru creşterea animalelor;
• să asigure încărcătura optimă de minimum 0,3 UVM/ha;
• să posede o vechime în creşterea animalelor de cel puţin 5 ani (dovedită cu înscrierea animalelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi în Registrul Agricol al unităţii administrativ teritoriale unde se află terenurile în cauză), cu excepţia tinerilor crescători de animale;
• să aibă sediul, punctul de lucru sau domiciliul pe raza unităţii administrativ teritoriale unde se află terenurile în cauză (dovezi cu acte de proprietate, înscrisuri sau documente de proprietate);
• în situaţia în care crescătorii fe animale nu asigură nivelul minim al încărcăturii de animale (0,3 UVM/ha), concesionarea se va încheia cu crescătorii de animale care au sediul sau domiciliul pe raza judeţului;
• schimbarea categoriei de folosinţă şi a modului de utilizare a terenurilor agricole de către crescătorii de animale duce la anularea contractului de concesiune.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/229 (ediţia 1-14 februarie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×