Potrivit APIA, fermierii pot primi adeverinţe de credit doar pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă (M10, M11, M13), iar valoarea creditului este de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.
Directorul executiv APIA Mureş, Ovidiu Săvâşcă, a declarat, citat de Radio Mureş, că fermierii nu primesc adeverinţa de la APIA pe loc, ci după cinci zile, în care „se fac anumite verificări, fermierul să nu aibă debite, să nu fie eşantionat la controlul pe teren şi, dacă sunt eşantionaţi, se fac anumite verificări pe anii anteriori, să avem siguranţa că nu putem intra în situaţia în care fermierul, ca urmare a controalelor, ar putea încasa mai puţin, ar putea fi penalizat mai mult decât cuantumul alocat prin adeverinţă”.





