Top 5 inovaţii 4.0 pentru ferma viitorului - Revista Ferma
5 minute de citit

Top 5 inovaţii 4.0 pentru ferma viitorului

un articol de
LIVIU GORDEA

Deşi în percepţia unora agricultura este un domeniu rămas oarecum în urmă faţă de alte sectoare, realitatea este că, de câţiva ani, mediul rural seamănă tot mai mult cu un incubator de testare a noilor tehnologii. Această dinamică poate fi copleşitoare pentru cei cu idei conservatoare sau o adevărată binecuvântare în cazul celor interesaţi să facă paşi spre viitor.

 

Trenduri care au influenţat agricultura în 2020

 

Iată câteva dintre practicile inovatoare care definesc foarte bine direcţia spre care se îndreaptă agricultura:

top inovatii 1_b

1. Automatizarea proceselor şi tractorul autonom. Chiar şi înainte ca pandemia aceasta să ne lovească atât de puternic, interesul pentru automatizarea proceselor şi robotizare era unul deja foarte ridicat. În special în sectorul de producţie, unde se simte cel mai acut lipsa forţei de muncă. Pe lângă preluarea tuturor sarcinilor repetitive dintr-o fermă, automatizarea poate îmbunătăţi substanţial calitatea operaţiunilor, asigurând o eficienţă mai bună (roboţii sunt mai rapizi şi mai rezistenţi decât oamenii şi pot lucra fără întrerupere) şi reducerea costurilor de operare.
Cu siguranţă, nu suntem încă pregătiţi pentru a accepta pe străzi maşini fără şofer, deoarece această tehnologie ridică anumite îngrijorări legate de siguranţă, însă în agricultură un tractor autonom, chiar şi fără cabină, este mult mai puţin riscant. Dovadă că deja există câteva modele, unele prezentate anul acesta, pe care producătorii vor să le pregătească pentru a le lansa pe piaţă.

top inovatii 3_b

2. Agricultura urbană şi fermele verticale. Pe măsură ce populaţia lumii continuă să crească, eficienţa spaţiului şi a practicilor agricole vor deveni cu atât mai esenţiale pentru a ne hrăni în viitor. Ideea de a muta ferma la oraş a venit tocmai din această necesitate de a profita la maximum de resursele limitate pe care le avem şi de a oferi consumatorilor alimente proaspete tot timpul anului. Şi chiar dacă, prin natura lor, fermele urbane sunt destul de mici, ele pot fi foarte valoroase, fie şi pentru simplul motiv că de obicei activitatea se desfăşoară într-un mediu controlat, unde nu este nevoie să se aplice substanţe chimice pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor. În plus, în pofida dimensiunilor relativ reduse, randamentele provenite din agricultura verticală pot fi de aproximativ zece ori mai eficiente decât agricultura tradiţională. Deşi agricultura urbană nu îşi propune să transforme modul în care cultivăm pământul, pe termen lung ea poate avea un impact major asupra societăţii în ansamblul ei.

3. Noi tehnici de ameliorare genetică. Oamenii de ştiinţă au început să utilizeze tehnologii precum CRISPR/Cas9 pentru a efectua „intervenţii chirurgicale” genetice. Acest lucru le permite să identifice şi să modifice genomul unui organism prin înlocuirea sau eliminarea secvenţierii genetice specifice pe un fir de ADN.

top inovatii 2_b

  • Mai multă carne cu mai puţin furaj: cu ajutorul CRISPR s-a reuşit modificarea microbilor intestinului unei vaci cu scopul de a controla dimensiunea animalului, precum şi de a reduce cantitatea de metan pe care o produc. Ajustarea microbiomilor vacilor în acest mod ar putea produce mai multă carne cu mai puţin furaj. Vorbim, aşadar, de o rentabilizare sporită. 
  • Culturi rezistente la stres. De asemenea, cu ajutorul unor astfel de instrumente de editare genomică cercetătorii au început „să proiecteze” culturi care pot rezista cu mai puţină apă şi pot fi în acelaşi timp mai productive. Desigur, atunci când ne confruntăm cu genetica ar putea apărea şi anumite provocări neprevăzute. Va trebui, deci, să fim extrem de precauţi pentru a nu crea mai multe probleme.

4. Tehnologia Blockchain. Dacă pentru finanţişti sistemul blockchain este aproape sinonim cu piaţa criptomonedelor, lumea agricolă începe să încorporeze această nouă tehnologie inovatoare într-un mod cu totul diferit.

  • Depistarea fraudelor alimentare. Primele aplicaţii de tip blockchain în agricultură au fost create pentru a gestiona lanţurile de aprovizionare şi trasabilitatea producţiei, dar posibilităţile sunt mult mai extinse. Spre exemplu, cu ajutorul acestei tehnologii pot fi urmărite şi descoperite mult mai uşor aşa-numitele fraude alimentare. Combinaţia dintre documentele gestionate digital şi livrarea datelor în timp real transformă total un proces realizat de obicei manual, care presupune timp şi proceduri greoaie.
  • Gestionarea resurselor. Blockchain poate fi, de asemenea, utilizat pentru gestionarea resurselor, cum ar fi urmărirea unor senzori şi echipamente sau păstrarea tuturor informaţiilor cu privire la flote într-un registru sigur şi extrem de precis.

top inovatii 4_b

Privit ca o tehnologie promiţătoare ce poate oferi o transparenţă mult mai mare pe lanţul de aprovizionare cu alimente, sistemul blockchain mai are de parcurs însă câteva etape înainte de a fi adoptat pe scară largă în agricultură. Politica, precum şi cadrul de reglementare şi unele aspecte tehnice împiedică deocamdată acest proces evolutiv.

5. Revoluţia dronelor. Potenţialul dronelor de a revoluţiona agricultura a captat imaginaţia investitorilor şi antreprenorilor din acest sector şi joacă acum un rol esenţial în „agricultura de precizie”. Dronele aduc o uriaşă bază de date în agricultură. Piaţa globală a dronelor se estimează că va depăşi 13 miliarde de dolari în 2021.

FERMA este PRIMA REVISTĂ de specialitate din România care interconectează sistemele fizice (revista Ferma print) şi sistemele cibernetice (site-uri, social media şi video), cu accent pe Agricultura 4.0.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×