Marea câştigătoare a fost desemnată compania NeXaT, pentru o soluţie nu atât de sofisticată cât mai ales ingenioasă, care propune un vehicul multifuncţional, sub forma unei platforme mobile pe care pot fi ataşate tot felul de implemente, astfel încât agregatul se poate transforma într-un utilaj de prelucrat solul, o semănătoare, o maşină de aplicat tratamente fito-sanitare sau chiar o combină de recoltat. Ideea este una de mare potenţial, însă are o mare hibă – datorită dimensiunii sale (platforma în sine măsoară 12 metri în lungime) nu poate fi condusă pe drumurile publice din Uniunea Europeană!
Aşa cum remarca şi Ovidiu Ranta, membru în comisia de experţi care a jurizat propunerile pentru acordarea premiilor pentru inovaţie din partea DLG e.V. (Societatea Germană pentru Agricultură), echipamentul acesta este destinat marilor exploataţii agricole, în special cele din America de Nord şi de Sud, Australia, dar ar putea fi utilizat cu succes şi în Insula Mare a Brăilei, unde suprafeţele sunt comasate şi nu ar fi aşa o problemă deplsasarea de la o parcelă la alta…
200 de tone recoltate pe oră!
Vehicului autopropulsat al celor de la NeXaT rulează pe şenile, exercitând aşadar o presiune minimă asupra solului, şi a fost astfel gândit pentru a putea fi înzestrat cu capabilităţi de funcţionare autonomă. Alimentarea este asigurată de două motoare diesel de 545 cai putere fiecare. Cu modulul de combină NexCo încorporat, acesta poate asigura un debit al materialului recoltat de până la 200 tone pe oră! Datorită noului concept de flux dublu axial, performanţele de treierat sunt de două ori mai mari decât în cazul combinelor convenţionale. Pentru a face faţă unui astfel de debit (cu o rată de descărcare de 600 l/s), este disponibil un buncăr de cereale de 32 m³.
Schimbare de paradigmă
Potrivit DLG, combinaţia NeXaT-NexCo intră într-o dimensiune complet nouă a capacităţii de treierat, cu utilizarea vehiculului de transport pe tot parcursul anului. Conceptul introduce o schimbare de paradigmă în agricultură şi urmează să fie evaluat pozitiv din punct de vedere al economiei resurselor şi al ecologiei, susţin organizatorii Agritechnica.
O ediţie amânată
Deşi ar fi trebuit să aibe loc în format fizic în această toamnă, târgul de la Hanovra (Germania) a fost amânat pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2022, când se speră că lucrurile vor reveni cât de cât la normal iar evoluţia pandemiei va permite desfăşurarea evenimentului în condiţii de siguranţă, atât pentru vizitatori cât şi pentru expozanţi. Până atunci, însă, evenimentul a debutat în format digital pe site-ul agritechnica.com.






