10 motive pentru controlul gradului de îmburuienare - Revista Ferma
4 minute de citit

10 motive pentru controlul gradului de îmburuienare

Este necesar să se acorde tratament egal tuturor speciilor inclusiv buruienilor și nu numai pentru biodiversitate, ci și pentru foloasele pe care fiecare specie la poate aduce la supraviețuirea planetei TERRA.

Prezența buruienilor, în regim controlat, poate constitui chiar un stimulent pentru plantele de cultură în condițiile când rămân de dimensiuni mici și nu umbresc, nu sunt gazde pentru boli și dăunători și nu stânjenesc lucrările.

cartarea buruienilor 1_b 

BURUIENI ÎN REGIM CONTROLAT

Motivele de menținere a buruienilor sub PED (pragul economic de dăunare) se referă la:

1. Contribuie la îmbunătățirea structurii solului. Buruienile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat, fragmentează și presează particulele de sol care, sub acțiunea complexului coloidal argilo-humic, se unesc în agregate structurale.

2. Măresc solubilitatea substanțelor greu solubile din sol. Rădăcinile buruienilor secretă anumite substanțe care au proprietatea de a solubiliza substanțele de natură fosfatică și potasică greu solubile și de a le pune la dispoziția plantelor.

3. Realizează afânarea structurilor compactate din sol. În general, buruienile au sistemul radicular mai bine dezvoltat și mai adânc, putând perfora eventualele straturi compactate. Astfel, rădăcina la pălămidă ajunge în anul I la 3 m, în anul II la 5,5 m și în anulIII la 7 m adâncime, având și creștere pe orizontală (în etaje) şi asigurând o fragmentare și afânare a solului.

4. Micșorează eroziunea solului și asigură fixarea nisipurilor. Pe pășunile în pantă buruienile, în special cele perene, de tipul pirului, înțelenesc solul și se opun eroziunii, constituind și un furaj pentru animale.

5. Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie sau de la aspersoarele instalaţiei de irigat. S-a constatat că picăturile cu diamentrul de 0,5 mm și greutatea de 0,65 g au o viteză de cădere de 7 m/sec. care lovesc și sparg agregatele structural. Prezența buruienilor amortizează căderea acestor picături și protejează solul.

6. Pe timp de arșiță buruienile reduc tempratura solului cu 2-4°C, asigurând o activitate normal a sistemului radicular și a activității microbiologice din sol, în special de nitrificare.

7. Unele buruieni au însușiri alelopatice, secretând anumite substanțe care inhibă dezvoltarea altor buruieni și astfel, menținând gradul de îmburuienare sub PED.

8. Buruienile valorifică energia solară și creează masă organică atât de necesară pentru îmbunătățirea fertilității solului. Ceea ce trebuie avut în vedere este că nu trebuie lăsate să producă sămânță! După recoltarea culturilor de vară se efectuează lucrarea de dezmiriștire care creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni. Acestea cresc, valorifică energia solară, protejează solul și sunt tocate înainte de a forma semințe.

9. Asigură îmbunătățirea fertilității solului. Buruienile, prin acțiunea de structurare a solului, de solubilizare, de protejare și de formare a masei vegetale asigură formarea humusului și, implicit, creșterea fertilității solului.

10. Alte foloase ale buruienilor se referă la:

• se pot folosi în hrana omului: știrul, loboda, hreanul, cicoarea, păpădia etc.;

• pot fi folosite ca plante medicinale: curcubițica, hreanul, traista ciobanului, volbura, nalba, coada calului;

• se folosesc în furajarea animalelor, în special pe timp de secetă, ele fiind mai rezistente și menţinându-se verzi.

 

cartarea buruienilor 2_bPRAGUL ECONOMIC DE DĂUNARE

Pragul economic de dăunare este socotit astfel:

cerealele de toamnă 10-12 buruieni/m2 anuale și 2-3 buruieni/m2 perene

cartof 5-10 buruieni/m2 anuale și 1-3 buruieni/m2 perene

• cerealele de primăvară 10-30 buruieni/m2 anuale și 2-4 buruieni/m2 perene

 

Termenul de combatere, de distrugere a buruienilor nu este cel adecvat. Corect este să spunem CONTROLUL GRADULUI DE ÎMBURUIENARE. Distrugerea totală ar fi foarte scumpă, nu este necesară și nici posibilă!

 

Cartarea buruienilor

În vederea aplicării unor măsuri eficiente de reducere a gradului de îmburuienare, e necesar să se cunoască bine care este starea de acoperire cu buruieni a fiecărei parcele.

un articol de

VASILE POPESCU

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×