Proprietățile importante ale soiului unifer sunt:
• Situarea fructului deasupra foliajului, ceea ce asigură viteză și ușurință în timpul recoltării.
• Este soi rustic, tolerant la făinare și la bolile produse de diferiți agenți patogeni din sol (poate fi cultivat în sistem BIO.
• Producția se caracterizează prin procent foarte mare de fructe de calitatea I.
• Fructul poate fi recoltat la intervale lungi de timp, chiar și la 6 zile, fără a le fi afectată calitatea.

Pretabil diferitelor sisteme de cultură
Soiul Donna poată fi cultivat atât în sol, cât și în substrat, în câmp sau în sistem protejat. S-au obținut performanțe remarcabile atât în sistemul tradițional, dar și în cultură pe straturi înălțate, mulcite cu folie.
• Cornel Pisu, din localitatea Baldana, jud. Dâmbovița, cultivă căpșuni din soiurile oferite de Planasa. Alegerea lui s-a dovedit a fi de succes. La început a cultivat numai în câmp, dar rezultatele obținute i-au permis construirea unor solarii în care a plantat soiul Donna. ”Rezultatele sunt exact așa cum mi-au fost prezentate de Planasa: producție timpurie – anul acesta primul cules a fost pe 18 aprilie; fructe mari, lucioase de culoare roșu aprins, care se păstrează excelent. Gustul este apreciat zi de zi de clienții noștri, care le preferă celor din import, în ciuda prețului de vânzare mult mai mare”, a mărturisit Cornel Pisu.
• Roberta Mihaela Dumitrașcu, din Hotarele, județul Giurgiu, a plantat primele soiuri de la Planasa în 2019, printre ele fiind și soiul Donna. Rezultatele obținute au determinat-o să planteze în 2020 soiul Donna pe 5000 mp, atât în sistemul pe straturi înălțate, cât și tradițional pe teren nemodelat, mulcit cu paie. ”Planta s-a dovedit deosebit de rezistentă, având o dezvoltare excelentă în ambele variante. Producția obținută a fost mult peste media obișnuită la alte soiuri, ceea ce m-a determinat să măresc suprafața cultivată cu acest soi în 2021.
Apreciez colaborarea cu Vasile Fonoage, care a făcut o prezentare corectă a soiurilor și a fost alături de noi la nevoie”, a declarat fermiera.

APROAPE 1 KG DE FRUCTE/TUFĂ
Petrică Gheju, din localitatea Bucovăț, jud. Timiș, spune că soiul Donna i-a întrecut așteptările. ”Plantele mari și viguroase au asigurat hrană suficientă pentru a dezvolta cele peste 900 gr. de fructe/tufă în sezonul 2021. Aspectul, mărimea și gustul fructului au fost apreciate de clientul final. Cultura este în câmp, în sol, și s-a comportant excelent, nefiind nevoie de foarte multe tratamente”, a precizat fermierul.
Pentru informații și comenzi pentru sezonul 2022, luați legătura cu Vasile Fonoage, tel. 0771144766, e-mail: vfonoage@planasa.com.
un articol de
VASILE FONOAGE







