BOTOŞANI - judeţul în care seceta şi grindina calamitează culturile - Revista Ferma
3 minute de citit

BOTOŞANI – judeţul în care seceta şi grindina calamitează culturile

La nivelul judeţului, s-au constituit comisii prin Ordin al Instituţiei Prefect care evaluează gradul de afectare a semănăturilor. Rapoartele operative de la 72 de unităţi administrativ-teritoriale, cu o suprafaţă totală declarată de aproape 30.000 de hectare, culturi de toamnă, atestă faptul că au fost calamitate în proporţie de până sută la sută.  

Concluzia este că din cauza secetei cel mai mult de suferit au avut prăşitoarele de primăvară, floarea soarelui şi porumbul, însă în perioada următoare, comisiile vor centraliza şi evalua pagubele.

 cristian delibas ok_b

„Am avut areale unde s-au înregistrat precipitaţii, dar avem zone cu deficit de umiditate. În linii mari, în ultima perioadă a plouat pe întreg arealul zonelor de cultură şi nutrim speranţa că s-a refăcut cât de cât rezerva de apă în stratul de sol 0-20 cm. Dacă ne uităm şi pe determinările ANM vom observa că zona agricolă a judeţului Botoşani se situează într-un aport de umiditate, suficient pentru a porni un an agricol aproape de normal”, ne-a declarat inginerul Cristian Delibaş, directorul executiv al DAJ Botoşani.

Pe acest fond, fermierii au pregătit patul germinativ pentru declanşarea noului sezon de producţie, cu speranţe mari.

De asemenea, au făcut aprovizionarea cu seminţe şi îngrăşăminte şi în cel mai scurt timp vor intra la înfiinţarea culturii de rapiţă.  

 

Producţii sub nivelul anului 2021

 

La această dată campania de recoltare a culturilor de cereale păioase şi rapiţă a ajuns aproape de finalizare. Din datele centralizate la direcţia judeţeană rezultă că în sezonul agricol 2021/2022  a fost însămânţată cu grâu + secară + triticale o suprafaţă de aproape 30.000 de hectare, cu orz circa 1.500 ha, orzoaică în jur de 500 ha şi rapiţă puţin sub 10.000 de hectare.     

 

„La culturile de toamnă, producţiile obţinute de producătorii agricoli le vom publica după ce vom centraliza toate datele. Ceea ce pot să vă spun este că, potrivit primelor estimări, producţiile sunt diminuate faţă de mediile anuale la majoritatea culturilor recoltate”, a precizat directorul DAJ Botoşani.

 

Grindina a desăvârşit dezastrul

 

Şi cum de parcă seceta nu ar fi fost de ajuns, la începutul verii grindina a lovit la rândul ei, distrugând câmpuri cultivate în 12 comune ale judeţului. Potrivit rapoartelor centralizate, cele mai afectate au fost culturile de porumb, rapiţă, floarea soarelui, grâu şi soia. 

Pagubele evaluate de autorităţile locale se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

 

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×