Comportamentul porcilor este puternic influențat de sistemul lor senzorial. Cunoașterea particularităților simțurilor la porci are o relevanță aparte nu numai în interpretarea bunăstării lor, ci și în exprimarea potențialului lor productiv.

Văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil la porci furnizează permanent informații despre mediul înconjurător, permițându-le să găsească hrana, să recunoască membrii grupului din care fac parte, să evite pericolele, să se reproducă și să interacționeze cu oamenii.

VĂZUL, AUZUL, MIROSUL, GUSTUL ȘI SIMȚUL TACTIL LA PORCI

1. Mirosul (olfacția) este cel mai bine dezvoltat dintre toate simțurile porcilor și are cea mai mare influență asupra vieții lor. Finețea mirosului și gradul de eficacitate al acestui simț se datorează prezenței unui epiteliu olfactiv intranazal cu o suprafață extrem de extinsă, înfluențând majoritatea manifestărilor comportamentale ale porcilor, de la căutarea hranei și identificarea locației acesteia, recunoașterea indivizilor aflați în aceeași incintă, până la comportamentul matern față de purcei, exprimarea estrului și răspunsul femelei la acțiunea feromonilor vierului, marcarea teritoriului de către masculi și evitarea prădătorilor, dacă ne referim și la viața mistreților în sălbăticie.

• Toate acestea par să se datoreze faptului că bulbul olfactiv al porcilor reprezintă aproximativ 7% din volumul creierului, o proporție semnificativ mai mare decât cea întâlnită la oameni, la care acesta reprezintă aproximativ 0,01% din volumul cerebral.
• În plus, porcii posedă peste 1.100 de gene funcționale pentru receptorii olfactivi, comparativ cu cele doar 347 identificate la om.
• Un aspect cu implicații practice în ferme este legat de faptul că porcii nu agreează mirosul de amoniac, studiile dovedind că atunci când, în mod experimental, sunt puși să aleagă, aceștia vor evita zonele în care concentrația amoniacului depășește 25 ppm.

2. Auzul și capacitatea de localizare a sunetelor. Porcii sunt sensibili la o gamă largă de frecvențe, inclusiv ultrasunete, importanța acestui simț fiind relevantă în comunicarea vocală dintre indivizi, recunoașterea între purcei și a acestora de către scroafa mamă, declanșarea reacțiilor de alarmă ca răspuns la stres și teamă, precum și la obișnuirea cu zgomotele produse de către diferitele echipamente prezente în toate fermele moderne.

Porcinele au o capacitate auditivă bună, însă, ca și în cazul altor animale de fermă, intervalul lor auditiv nu a fost încă complet investigat și elucidat. Totuși, porcii localizează sunetele mai precis decât bovinele și caprinele, capacitatea aceasta fiind determinată de adaptări anatomice și neurologice specifice.

Se pare că, la fel ca oamenii, porcii utilizează mica întârziere temporală și diferența de intensitate dintre momentul în care un sunet ajunge la urechea stângă și cel în care ajunge la urechea dreaptă pentru a determina mai exact direcția și sursa.

Structurile neuronale implicate – complexul olivar superior, partea creierului mamiferelor responsabilă de procesarea sunetelor și de calcularea diferențelor de timp de recepție dintre urechi – sunt deosebit de mari și dens organizate la porci, asemănându-se cu capacitățile de procesare auditivă întâlnite la pisici.

3. Referindu-ne la văz trebuie să amintim că porcii au un câmp vizual mult mai larg decât al oamenilor (aproximativ 310°), o acuitate vizuală moderată, dar o bună percepție a mișcării, însă una redusă a adâncimii, adică vederea la distanță. Chiar și așa, simțul văzului îi ajută pe porci la urmărirea grupului din care fac parte, evitarea obstacolelor, deplasarea pe culoarele fermei, explorarea mediului, dar și la manifestarea interacțiunilor sociale. Pe de altă parte, numeroase studii au dovedit și faptul că porcinele au vedere colorată.
4. În testele de preferință gustativă s-a demonstrat că porcii răspund la anumite gusturi dulci, însă există variații individuale în această privință. Ei răspund puternic la soluțiile de zaharoză, dar ceea ce este și mai interesant e că preferința lor pentru glucoză și lactoză este mai modestă, ca și lipsa de interes pentru ciclamatul de sodiu, care are gust dulce pentru oameni. Toate aceste particularități pot avea o relevanță practică importantă în utilizarea diverselor ingrediente furajere pentru alcătuirea rațiilor, în vederea creșterii interesului animalelor și, evident, la îmbunătățirea performanțelor productive.
5. Cercetările privind simțul tactil la porci evidențiază râtul ca principal organ senzorial, puternic inervat cu receptori tactili utilizați pentru explorarea mediului și stabilirea legăturilor sociale, având un rol comparabil cu cel al mâinilor umane în percepția tactilă.

Este cunoscut faptul că porcii nu se toaletează reciproc precum bovinele și cabalinele. Totuși, indivizii obișnuiți cu prezența oamenilor nu manifestă teamă față de aceștia și par să aprecieze scărpinatul în spatele urechilor sau pe spate.

De asemenea, masajul calm și metodic al lanțului mamelonar reprezintă un tratament tradițional pentru scroafele care întâmpină dificultăți în alăptare și în ejecția laptelui, în primele zile după fătare. Tot prin masajul lanțului mamelonar, scroafele care stau culcate pe abdomen în loc să ofere purceilor acces la sfârcuri, pot fi determinate să și le expună și, după stimulări suplimentare prin masaj, să elibereze laptele.

CITEȘTE ȘI: Cum gestionăm INFERTILITATEA de toamnă la PORCINE?

COMUNICAREA ACUSTICĂ LA PORCI

Auzul la porcine este într-o directă conexiune cu diversele tipuri de vocalizare întâlnite la toate categoriile de porci, cu implicații în comunicarea dintre indivizi și diversele manifestări comportamentale.

• Astfel, s-a constatat că densitatea porcilor crescuți în sistem comercial, într-un anumit spațiu delimitat, influențează frecvența vocalizărilor și că aceasta este mai redusă la densități mici și mai ridicată la densități mari în grupul de animale.
• Studiile privind comunicarea acustică la porcii domestici arată că o parte importantă a interacțiunii dintre scroafă și purcei în timpul alăptării constă în semnale vocale transmise de la mamă la purcei sau invers.

Astfel, se pare că, grohăiturile scroafei funcționează sub forma a trei semnale diferite:

1. Primul, reprezintă probabil un semnal pentru purcei să maseze ugerul.
2. Al doilea este posibil să fie un semnal pentru purcei să înceapă suptul.
3. Al treilea poate constitui un semnal pentru purcei să se pregătească pentru ejecția laptelui de către scroafă.

Pe de altă parte, vocalizările purceilor par să integreze în cinci clase distincte respectiv: grohăit aspru (gutural), grohăit profund, grohăit înalt, țipăt și scâncet.