Lipsa asocierii, fiscalizarea deficitară şi incapacitatea de a livra constant către piaţă explică de ce România importă masiv produse agroalimentare. Călin Fărgaciu spune lucrurilor pe nume şi indică soluţiile care ne pot scoate din blocaj.
Agricultura românească se află într-un punct de cotitură, iar discuţiile despre competitivitate, procesare şi organizare devin tot mai importante. Călin Fărgaciu, cunoscut crescător de vaci de lapte din Transilvania, oferă o perspectivă directă şi pragmatică asupra problemelor sistemice şi a soluţiilor care ar putea transforma radical modul în care agricultura funcţionează în România. Mesajele sale sunt ferme: avem nevoie de cooperare reală, fiscalizare transparentă şi un consumator mai conştient de impactul alegerilor sale.
Asociere economică, nu doar formală
Fost preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din judeţul Cluj, Fărgaciu subliniază că primul pas pentru a deveni competitivi în zona de procesare este asocierea fermierilor în cooperative economice autentice. „România are capacitatea de a dezvolta unităţi de procesare, însă ele nu pot funcţiona fără un flux constant de materie primă. Lipsa organizării este principala piedică. Fermierii se grupează în numeroase asociaţii, de multe ori conduse de oameni care îşi urmăresc propriile interese, ceea ce creează o fragmentare care slăbeşte întregul sector. În contrast, ţări precum Polonia au organizaţii puternice şi unice pe fiecare ramură, cu o singură voce credibilă în faţa autorităţilor şi a pieţei”, susţine ardeleanul.
Importurile, o consecinţă a lipsei de organizare
Deşi importurile sunt deseori percepute ca un pericol pentru agricultura românească, Călin Fărgaciu crede că acestea nu sunt, de fapt, o problemă în sine. Ele apar deoarece România nu reuşeşte să producă în mod constant, pe tot parcursul anului.
„Marile lanţuri de retail au nevoie de predictibilitate, iar fermierii trebuie să livreze cantităţi exacte la termene clare. În absenţa unei structuri de tip cooperativă care să coordoneze producţia, supermarketurile preferă să importe, chiar dacă distanţele sunt mari. Dacă s-ar produce tot anul şi dacă fermierii ar fi organizaţi, nimeni nu ar alege să aducă marfă de la sute de kilometri distanţă când poate avea produse locale la doar câţiva zeci de kilometri”, argumentează fermierul din Sănduleşti.
Fermierii transmit mesaje contradictorii
Pe de altă parte, acesta remarcă şi problema informaţiilor „alambicate” care ajung la Ministerul Agriculturii şi la Comisia de Agricultură. În lipsa unei structuri unitare, spune el, autorităţile primesc mesaje contradictorii din partea diferitelor asociaţii, iar deciziile se iau greu sau sunt influenţate de interese individuale, nu de nevoile reale ale fermierilor.
Fiscalizarea, o problemă majoră
Unul dintre subiectele sensibile ridicate de fermier este fiscalizarea. Pentru a fi cât se poate de explicit, a dat exemplul oieritului, unde o parte semnificativă a activităţii nu este fiscalizată. Deşi recunoaşte dificultatea acestei meserii, Fărgaciu critică lipsa de organizare juridică şi refuzul unora de a contribui la bugetul de stat.
În opinia sa, cooperativa reprezintă soluţia ideală şi pentru această problemă, deoarece odată intrată în cooperativă, producţia devine automat transparentă şi fiscalizată. Fărgaciu consideră că, dacă statul ar încuraja fermierii să lucreze prin cooperative – fie prin condiţionări, fie prin facilităţi fiscale – România ar putea evita supraproducţia, ar avea o piaţă mai stabilă, iar încasările la buget ar creşte considerabil. Cooperativa devine astfel un instrument esenţial atât pentru organizarea pieţei, cât şi pentru corectitudinea fiscală.
Subvenţiile nu sunt pentru fermieri, ci pentru consumatori
Un alt mesaj important transmis de Călin Fărgaciu este acela că subvenţiile agricole nu sunt, în esenţă, bani pentru fermieri. Ele sunt un mecanism prin care preţurile produselor agroalimentare rămân accesibile pentru consumatorul final. „Fără aceste subvenţii, costul real al producţiei ar face ca alimentele să devină inaccesibile pentru o mare parte a populaţiei. Fermierii ar fi obligaţi să-şi reducă activitatea, iar consecinţele sociale ar fi dramatice”, consideră Fărgaciu, care este cofondator al Cooperativei Agricole Someş-Arieş.
Calitatea produselor ieftine şi pericolul aditivilor
Totodată, fermierul clujean avertizează că marfa mai ieftină nu este neapărat şi mai sănătoasă. El atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă produsele alimentare pline de amelioratori, în special pâinea fabricată industrial. În opinia sa, pâinea ar trebui să fie un produs simplu, făcut doar din apă, făină, sare şi drojdie.
„În aceeaşi logică, nu poţi cumpăra o brânză la un preţ mai mic decât costul laptelui necesar pentru producerea ei. Acolo unde preţurile sunt suspect de mici, calitatea este, inevitabil, compromisă”, a ţinut să precizeze acesta. Deşi acordul Mercosur este adesea invocat ca un pericol major pentru fermierii europeni, Călin Fărgaciu afirmă că fiscalizarea şi patriotismul la raft sunt mult mai importante decât eventualele efecte ale acordului asupra pieţei interne.
Mai puţină birocraţie, mai mult timp pentru fermă
Călin Fărgaciu administrează în prezent un efectiv de 120 de animale, dimensiune pe care o consideră optimă din punct de vedere economic pentru zona în care activează. Mulge circa 60 de vaci şi livrează undeva la 1.300-1.400 de litri de lapte pe zi. Desfacerea producţiei se face prin intermediul Cooperativei Agricole Someş-Arieş, al cărei membru fondator este. Achiziţia de inputuri se realizează tot cu sprijinul cooperativei.
Citeşte şi:
Cooperativele, pilon esenţial în agricultura Franței
„Lucrurile sunt foarte simple pentru mine. Cooperativa lucrează pentru mine, eu n-am decât să-mi văd de activitatea mea din fermă. Fără prea multe gânduri. Inclusiv programele din agricultură, inclusiv pe bunăstare, tot cooperativa mi le gestionează şi mă consiliază”, recunoaşte fermierul clujean. Pentru el, acest model de organizare reprezintă o eliberare de povara birocratică şi administrativă, permiţându-i să se concentreze pe munca din fermă.
