BOGDAN VEREŞ explică de ce genetica ieftină ajunge să coste cel mai mult... - Revista Ferma
9 minute de citit

BOGDAN VEREŞ explică de ce genetica ieftină ajunge să coste cel mai mult…

Angus House Farm, exploataţie de elită specializată în creşterea bovinelor de carne din rasa Angus, se conturează tot mai clar ca unul dintre principalii vectori de profesionalizare a sectorului de reproducţie Angus din România.

Bogdan Vereş şi partenera sa Adriana

Cu un efectiv de aproximativ 450 de capete, ferma condusă de familia Vereş mizează pe o selecţie riguroasă, genetică de top şi pe decizii luate exclusiv pe baza performanţelor înregistrate. Fluxul tehnologic în ferma situată la periferia oraşului Gherla este construit în jurul unei idei clare: animalele care ajung în reproducţie trebuie să fie exemplare validate din toate punctele de vedere.

Selecţia strictă, fundamentul unui efectiv valoros

Încă de la momentul înţărcării, undeva în jurul vârstei de opt luni, viţeii sunt introduşi într-un proces de monitorizare, în cadrul căruia sunt analizaţi sporul de creştere, conformaţia, aplomburile, fenotipul şi caracteristicile de rasă. Exemplarele cu deficienţe – fie ele legate de ritmul de creştere, corectitudinea membrelor sau aspectul fenotipic – sunt descalificate din reproducţie, chiar dacă provin din părinţi cu genetică validată.

Aceste animale sunt direcţionate către lotul de îngrăşare, unde sunt crescute până la vârsta de 20-24 de luni, cu o greutate ţintă de circa 850 kilograme. Furajarea este echilibrată, neintensivă, pentru a permite o selecţie corectă a reproducătorilor pe întreaga perioadă de creştere.

Cerere mare pentru femele

În ultimii ani, cererea de bovine pentru reproducţie din rasa Angus a cunoscut o dinamică interesantă. Dacă pe segmentul de tauri situaţia a rămas relativ constantă, pe partea de femele interesul a crescut semnificativ. „Anul trecut, cererea pentru juninci a fost foarte mare, pe fondul preţurilor bune din sectorul bovinelor de carne şi al dorinţei fermierilor de a-şi reforma efectivele neproductive sau neconforme. Spre deosebire de achiziţia unui taur, unde raportul este de un mascul la aproximativ 30 de femele şi durata de exploatare poate ajunge la 4-5 ani, achiziţia de femele presupune loturi mai mari, de 10-20 capete, şi un impact pe termen foarte lung asupra structurii efectivului”, ne-a explicat Bogdan Vereş.

Genetica argentiniană, un pariu strategic cu rezultate concrete

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale Angus House Farm este introducerea şi consolidarea geneticii Angus din Argentina în România şi, implicit, în Europa. Scopul nu este unul de imagine, ci unul strict funcţional, ce presupune crearea unor animale eficiente economic, cu conversie foarte bună a furajelor, costuri reduse de întreţinere şi performanţe materne solide.

bovine Angus

„Primele rezultate sunt deja vizibile. Lotul de viţei proveniţi din genetică argentiniană, ajuns în prezent la 13-14 luni, a demonstrat sporuri medii zilnice de 1,5-1,6 kg, comparativ cu media celorlalte linii genetice de 1,3 kg, în aceleaşi condiţii de creştere”, a constatat tânărul crescător și antreprenor care a petrecut ani de zile în Marea Britanie înainte de a se întoarce acasă, unde a consolidat acest business alături de soţia sa, Adriana. Din punct de vedere fenotipic, aceste bovine de talie joasă se remarcă printr-o constituţie compactă, musculatură pronunţată, aplomburi corecte şi o masculinitate evidentă.

Circumferinţa scrotală şi potenţialul seminal – indicatori cheie

„Un aspect important observat la taurii proveniţi din genetica argentiniană este dezvoltarea timpurie şi robustă a aparatului reproducător, cu o circumferinţă scrotală mare, asociată cu o capacitate spermatică ridicată. Acest avantaj devine esenţial atât în monta naturală, cât şi în cazul colectării materialului seminal pentru inseminare artificială”, susţine clujeanul.

Taurul Bombazo, provenit dintr-un embrion importat din Argentina în Canada, s-a dovedit a fi una dintre cele mai valoroase infuzii genetice utilizate până acum în fermă. „Urmaşii săi au o capacitate foarte mare de producţie a materialului seminal. La un singur salt, se pot obţine 200 de paiete”, a precizat Bogdan.

Tipologia maternă a Angusului argentinian

Dacă masculii impresionează prin forţă şi randamente, femelele cu genetică argentiniană sunt apreciate pentru robusteţe şi echilibru. „Le adorăm pur şi simplu”, exclamă fermierul. Acestea au picioare solide, gât scurt, un cap frumos bine integrat în corp şi boturi scurte – trăsături tipice Angusului argentinian şi, tot mai frecvent, celui canadian, puternic influenţat de această genetică.

Bogdan Vereş

Succesul geneticii argentiniene este confirmat şi la nivel internaţional. „La ultimele competiţii naţionale din Canada, animalele câştigătoare au fost în mare parte infuzate cu sânge argentinian, un semnal clar al direcţiei globale în care se îndreaptă rasa Angus”, a remarcat antreprenorul din Gherla.

Un mix genetic adaptat condiţiilor din România şi Europa

Angus House Farm lucrează simultan cu linii genetice din Argentina, SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia. Strategia este una adaptativă, menită să răspundă nevoilor diferite ale fermierilor şi condiţiilor variate de exploatare. Spre exemplu, în zonele montane, unde accesul la cereale este limitat, se pretează tipologii de animale mici spre medii, robuste şi eficiente pe păşune. În schimb, în regiunile de câmpie sau de sud, unde cerealele sunt mai ieftine şi păşunile mai rare, se pot valorifica vaci şi tauri de talie mare, adaptaţi furajării intensive şi finisării pentru abator.

Citeşte şi:
BOGDAN VEREŞ despre Acordul Mercosur: „Jucăm un joc în care şansele nu sunt egale”!

Combinaţiile genetice dintre liniile argentiniene şi cele australiene sunt văzute ca un pas strategic major. „Abia peste ani vom vedea adevăratul impact al acestor încrucişări”, explică Bogdan Vereş, subliniind că genetica de top este un maraton, nu un sprint.

Embrio-transferul, următorul nivel în selecţia genetică

Pentru a accelera progresul genetic, Angus House Farm a realizat recent primul său program de transfer de embrioni. Din 100 de femele sincronizate, 72 au fost eligibile pentru transfer, iar la primul control de gestaţie au fost confirmate 34 de gestaţii – un rezultat considerat foarte bun pentru o primă experienţă. Embrionii au provenit din Marea Britanie, SUA şi Australia, din linii de top, cu performanţe materne şi productive excepţionale.

Unul dintre cei mai aşteptaţi viţei, fiu al lui Connealy Craftsman – taurul anului 2025 în SUA – s-a născut deja, confirmând nivelul la care ferma operează. Acesta probabil va fi cel mai căutat mascul în Europa în anii ce urmează, după cum apreciază Bogdan.

Angus Roşu, un segment cu potenţial ridicat

Un alt obiectiv important pentru familia Vereş este extinderea efectivului de Angus Roşu la aproximativ 20% din turmă. Cererea este mare, însă oferta de genetică de calitate este limitată. Angus House Farm a fost pionier în acest segment, producând primii viţei Angus Roşu cu genetică argentiniană din România.

Angus Roşu

„La momentul de faţă, altă genetică de Argentina nu există în România decât la noi în fermă. Noi am produs şi primul viţel Angus negru cu genetică de Argentina şi tot noi am produs primul viţel Angus roşu de Argentina”, ne-a mărturisit crescătorul. Exemplare precum Don Carlos şi Malvina, alături de embrioni şi masculi proveniţi din Canada şi SUA, consolidează această direcţie, într-un context în care varietatea roşie are un potenţial semnificativ de dezvoltare.

Longevitate, management şi reproducători de top

În condiţii de management corect, femelele Angus pot avea o viaţă productivă de 10-15 ani sau chiar mai mult. La Angus House Farm există vaci care ating această longevitate, rezultat al unei furajări echilibrate, al tratamentelor făcute la timp şi al evitării supra-exploatării. Un exemplu emblematic este taurul Donaumoos Prince, cu genetică australiană pe linie paternă şi canadiană pe linie maternă, ajuns la 11 ani şi încă activ în monte de corecţie.

Cu peste 400 de produşi înregistraţi, dintre care jumătate au mers în reproducţie, Donaumoos Prince rămâne un model de referinţă pentru ce înseamnă valoarea reală a unui reproducător. Această abordare a transformat Angus House Farm într-un reper la nivel european, ferma având în portofoliu – atât direct, cât şi în co-proprietate cu parteneri externi – exemplare cu genetică de top, provenite din cele mai performante linii de Angus din lume.

Bogdan Vereş, proprietarul Angus House Farm din Gherla

Provocări de mentalitate

Bogdan Vereş atrage atenţia asupra unei probleme persistente: superficialitatea cu care mulţi fermieri aleg taurii de reproducţie. „Cea mai mare dorinţă a noastră e să reuşim să trecem fermierii din România la nivelul următor. Pentru că, până acum, s-au făcut doar cantităţi. Într-adevăr, avem cel mai mare efectiv de bovine Angus din Europa, dar când vine vorba de calitate, mai avem multe de îmbunătăţit. Chiar îmi spunea recent cineva că e în căutarea unui taur, dar care să fie din judeţul Bistriţa. «Măi omule», i-am zis, «eu umblu peste mări şi ţări ca să aduc cei mai buni tauri şi tu vrei ca taurul tău să fie din jud. Bistriţa? Dar dacă cumva taurul este din Miercurea Ciuc şi e de două ori mai bun decât ce o să găseşti tu în Bistriţa, ce o să faci? Nu o să mergi după el», l-am întrebat. Pentru 500 de lei cât l-ar costa transportul, el riscă să fie impactat negativ pe o perioadă de zece ani. El nu ia în calcul că ajunge să nu producă eficient. Pentru că una este să livrezi la 280 kg şi alta la 200 kg. Sunt nişte bani care trec pe lângă tine”, a argumentat Bogdan.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×