Cuantum subvenție APIA bunăstare bovine! - Revista Ferma
4 minute de citit

Cuantum subvenție APIA bunăstare bovine!

Clarificări cuantum subvenție APIA bunăstare bovine pentru anul de cerere 2025 și pentru anul de cerere 2026. Câți bani primesc crescătorii de bovine de lapte și de carne ca subvenție pentru pășunat prin ecoschema PD 27.
cuantum subventie apia bunastare bovine
Credit foto: istockphoto.com/Jacob Wackerhausen
Ministerul Agriculturii (MADR) aduce clarificări cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la o presupusă reducere a sprijinului acordat fermierilor prin ecoschema PD 27 – Creșterea nivelului de bunăstare bovine prin pășunat extensiv pe pajiști, începând cu anul 2026.
Astfel, Ministerul Agriculturii subliniază că nu există nicio reducere automată a sprijinului acordat fermierilor care accesează această intervenție.
MADR aduce clarificări tehnice privind subvenția APIA plătită către crescătorii de bovine de lapte și de carne prin ecoschema PD 27 și subliniază că este important de înțeles diferența dintre cuantumul planificat și cel minim al subvenției:
  • Cuantumul planificat: Reprezintă valoarea orientativă a plății, stabilită pe baza costurilor suplimentare și a pierderilor de venit suportate de fermieri. Această valoare NU a fost modificată.
  • Cuantumul minim: Este o prevedere de siguranță bugetară (conform regulamentelor europene). Acesta se aplică doar dacă numărul de cereri depășește estimările inițiale, pentru a ne încadra în plafonul financiar total.
MADR menționează că pentru anul de campanie 2025, ecoschema PD 27 nu a prevăzut un cuantum minim. Introducerea acestuia începând cu anul 2026 (pentru anii de cerere 2026 și 2027) nu produce efecte pentru campaniile anterioare și nu afectează plățile aferente anului 2025.
„Intervenția PD-27 rămâne un sprijin important pentru fermierii care respectă cerințele de bunăstare a animalelor și contribuie la utilizarea durabilă a pajiștilor.
Introducerea unui cuantum minim începând cu anul 2026 nu înseamnă o reducere automată a plăților, ci un mecanism de siguranță bugetară, aplicabil doar dacă situația o va impune, în cazul supra accesării ecoschemei, în conformitate cu regulamentele europene”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu.
”În concluzie, fermierii pot conta pe sprijinul asumat, iar aceste mecanisme au rolul de a asigura stabilitatea financiară a programului pe termen lung”, precizează MADR.

Ministerul Agriculturii reafirmă faptul că ”intervenția PD-27 este implementată cu respectarea principiilor de transparență, predictibilitate și conformitate cu legislația europeană, cu precizarea că orice decizie va fi comunicată public, clar și din timp”.

cuantum subventie apia bunastare bovine ecoschema pd 27
Sursa: Planul Strategic PAC 2023-2027 versiunea 8.1, MADR
cuantum subventie apia bunastare bovine ecoschema pd 27
Sursa: Planul Strategic PAC 2023-2027 versiunea 8.1, MADR

”La stabilirea valorii cuantumului unitar planificat minim s-a avut în vedere raționamentul prevăzut la art.102 (2) din Regulamentul 2021/2115 privind flexibilitatea necesară pentru realocare fondurilor neutilizate, cât și posibilitatea oferită de art. 101 din Regulamentul 2115/2021, care dă posibilitatea de flexibilitate pentru Statele Membre să realoce orice fonduri necheltuite prin alte intervenții de plată directă, dacă va fi cazul”, se arată în cea mai recentă variantă a Planului Strategic PAC 2023 – 2027, versiunea 8.1, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2026.

În același document se arată că numărul de hectare sau de unități vită mare (UVM) care beneficiază de subvenție APIA bunăstare bovine prin ecoschema PD 27 nu se modifică. Valoarea-țintă anuală atribuită bovinelor – pășunat extensiv pe pajiști este estimată la cca. 38.000 UVM pe an.
Ecoschema PD 27 vizează pășunatul extensiv real și eficient al bovinelor pe suprafețele de pajiști permanente si pajiști temporare, asigurarea libertății de mișcare suplimentare prin efectuarea de pășunat pe suprafețele de pajiști permanente și pajiști temporare contribuie la sporirea condițiilor de bunăstare a bovinelor, reducerea riscului de îmbolnăvire și implicit reducerea consumului de anti-microbiene.
Bugetul total pentru ecoschema PD 27 pentru perioada 2023-2027 este de aproape 35,6 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Cuantum subvenție APIA majorată! Ce sumă primesc fermierii! – Revista Ferma

cuantum subventie apia
Foto: @istockphoto.com/emtamark

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×