S-au terminat banii AFIR pe 2026! - Revista Ferma
3 minute de citit

S-au terminat banii AFIR pe 2026!

S-au terminat banii de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) alocați în sesiunea deschisă la începutul acestui an pentru intervenția DR-16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

punctaj afir dr 23 procesare bani
Foto: @istockphoto.com/dangrytsku

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că fondurile alocate intervenției DR-16 Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi au fost epuizate înainte de termenul limită de închidere a sesiunii pentru toate cele trei componente ca urmare a solicitărilor de finanțare depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În intervalul 19 ianuarie – 02 februarie 2026, prin intervenția DR-16 s-au depus online pe www.afir.ro 251 de proiecte în valoare totală de 358,5 milioane de euro (358.518.589 euro).

Alocarea financiară totală pentru finanțarea proiectelor depuse cadrul acestei sesiuni a intervenției DR-16 este de peste 151 de milioane de euro (151.383.529 euro).

„Am primit la AFIR cereri de finanțare în procent de 240% din alocarea disponibilă pentru finanțarea investițiilor din sectorul legume și cartofi, iar acest fapt reconfirmă interesul major pentru acest tip de finanțare, precum și nevoia de modernizare și de creștere a competitivității fermelor.

În același timp, este și un argument concret privind necesitatea continuării și majorării finanțărilor acordate de Comisia Europeană pentru investiții în sectorul agroindustrial, ceea ce ne va permite să asigurăm o dezvoltare durabilă a industriei agroalimentare pe termen mediu și lung”, a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Sesiunea pentru intervenția DR-16 a fost deschisă în data de 19 ianuarie 2026.

DETALII AICI: Finanțare de până la 3 milioane euro pe proiect, sesiune deschisă la AFIR! – Revista Ferma

Pentru două dintre componentele intervenției, respectiv „Legume – ferme individuale” și „Cartof” s-a închis în data de 24 ianuarie 2026, în primele 5 zile de la deschiderea sesiunii, ca urmare a depășirii plafonului maxim de depunere stabilit.

ghid afir dr 16 solarii legume bani

AFIR precizează că pentru componenta „Legume – ferme individuale”, cu o alocare de 70.383.529 euro, au fost depuse 132 cereri de finanțare în valoare totală de 209.449.762 euro.

Pentru componenta „Cartof”, cu o alocare de 51 de milioane de euro, au fost depuse 94 cereri de finanțare, însumând 103.579.504 euro.

Totodată, pentru componenta „Forme asociative – legume” din cadrul intervenției DR-16 au fost depuse 25 de cereri de finanțare în valoare de 45.489.323 euro, alocarea fiind de 30 de milioane de de euro.

Finanțarea proiectelor prin intervenția DR-16 este asigurată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 cu fonduri europene acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cu fonduri naționale acordate de la Bugetul de Stat, mai precizează AFIR.

În prezent, mai pot fi solicitați bani AFIR doar pe componenta modernizare a intervenției DR 23 „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole”, care se încheie pe 16 februarie 2026 și pentru care suma disponibilă este de 6.370.564 euro. 

DETALII AICI: Prea puțini bani AFIR pentru procesare: Valoarea proiectelor despuse este de 5 ori cât alocarea! – Revista Ferma

CITEȘTE ȘI: Fonduri europene pentru agricultură în 2026. Când se lansează măsurile și cine poate aplica! – Revista Ferma

ghid afir 2025 proiecte afir selectie afir cerere afir bani ferme plati afir fonduri ue masuri afir investalim
Credit foto @iStock.com/darkojow

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×