LEGE NOUĂ: Adeverință subvenții APIA 2026 de la primării doar pentru fermierii care nu au datorii la bugetul local! Doar acești fermieri vor mai primi anul acesta adeverința de la Registrul Agricol obligatorie pentru a obține bani APIA pe hectar și cap de animal.

Propunerea prin care eliberarea de către primării de adeverință subvenții APIA 2026 ”este condiționată de achitarea la zi de către fermier a tuturor obligațiilor de plată scadente la bugetul local” este inclusă într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
DETALII AICI: Obligație nouă pentru fermierii care cer adeverință subvenții APIA 2026 de la primării! – Revista Ferma
”Ar fi bine să fie așa pentru că mulți au, de exemplu, chiar teren de la primărie și nu achită impozitele. Ei, pe terenul ăla, primesc 10 milioane (de lei vechi pe hectar – n.red.) și au de dat la stat un milion”, afirmă Călin Fărgaciu, primarul Comunei Săndulești, din județul Cluj și cunoscut fermier.
Acesta precizează că nu este vorba de taxele și impozitele pe anul 2026, care pot fi plătite până la finalul acestui an, până în luna decembrie, ci este vorba de restanțe de plată, adică datorii la bugetul local.

”Până acum, primăria era obligată să emită adeverința pentru subvenții APIA și orice adeverință, nu o putea condiționa de plata impozitului la bugetul local.
Adică, nu-ți achizi impozitul, dar primăria trebuie să-ți dea adeverință ca să-ți iei banii de la APIA. Dacă nu plătesc impozitul, adeverința le-aș da-o doar ca să o pună acasă în ramă, să se laude că ”atâta teren avem”. Dar, ei, cu adeverința aia, primesc niște bani”, spune Călin Fărgaciu.
Comuna în care acesta este primar are peste 2.000 de hectare de teren agricol, care sunt comasate și lucrate, în prezent, de un număr mic de fermieri care iau subvenții APIA.
DATORII LA BUGETUL LOCAL DE 1,6 ORI CÂT BUGETUL COMUNEI

”Eu privesc situația și ca fermier, și ca arendaș, și ca arendator, și ca primar. S-a ajuns la niște excese.
Când am ajuns primar, primăria avea datorie 10 miliarde de lei vechi, în condițiile în care bugetul comunei era de 6 miliarde de lei vechi. De-abia în trei ani am reușit, și doar fiind draconic, să recuperez debitele. Nu se poate nici chiar așa…”, explică Fărgaciu.
Acesta mai spune că legea permite scutirea de la plata penalităților de întârziere pentru cei care achită integral restanțele de plată a taxelor și impozitelor datorate la bugetul local:
”Dacă achită integral, poți să-i scutești de majorări. De exemplu, aveau 3 milioane (de lei vechi – n.red.) de plată impozit și aveau majorări 6 milioane, că nu au plătit de 10 ani. Se poate, dacă achită tot, la zi, scuti de penalizări, dar nu pentru amenzi, doar pentru impozitul restant.”
Ce date sunt înscrise în Registrul Agricol și ce trebuie să declare fermierii la primării, pentru a lua subvenții APIA 2026 pe hectar și cap de animal.







