Noi focare de variolă ovină și caprină au fost confirmate în România în ultima săptămână.

Potrivit datelor WAHIS (Organizația Internațională pentru Sănătatea Animalelor), pe 17 noiembrie a fost raportat un focar de variolă ovină, confirmat pe 14 noiembrie, într-o gospodărie din localitatea Măceșu de Jos, jud. Dolj.
În gospodăria în care a fost confirmată prezența virusului exista un efectiv de 111 ovine. Două animale au prezentat semne clinice și au murit din cauza bolii.
Au fost aplicate măsuri de dezinfecție, controlul circulației animalelor, ecarisarea cadavrelor, subproduselor și deșeurilor, trasabilitatea, stabilirea zonei de supreveghere și restricții și era în curs lichidarea efectivului de animale.
Al doilea nou focar de variolă ovină și caprină a fost confirmat prin teste în data de 19 noiembrie, într-o gospodărie cu un efectiv total de 192 de ovine și caprine (33 de caprine și 159 de ovine), în care au murit 17 ovine, în localitatea Izvoarele din județul Teleorman.
În ambele cazuri, sursa infectării cu virusul POX a fost declarată necunoscută.

Primul focar de variolă ovină din România a fost confirmat în iunie 2025, fiind declarat de ANSVSA un caz izolat.
În județele Teleorman și Olt au fost confirmate, în total, 16 focare de variolă ovină, cele mai recente în luna septembrie 2025, fiind ucise câteva mii de animale pentru a preveni răspândrea virusului.
DETALII AICI: NOI FOCARE de VARIOLĂ ovină și caprină! Câte animale au fost ucise! – Revista Ferma
CITEȘTE ȘI: ANSVSA a tăcut ca porcul în porumb! Incompetenților, treziți-vă!
Variola ovină și caprină nu este singura boală care afectează fermele de animale din România în această perioadă. peste 60 de focare de pestă porcină africană (PPA) sunt active în prezent la porci domestici și mistreți.
DETALII AICI: Dimitrie Muscă: Trebuie să facem loc pentru carnea de porc din import! Ce se întâmplă acum la ferma sa, unde a fost confirmată pesta porcină africană!








